Coffee 2 Go România a deschis recent în Cluj o nouă cafenea cu un concept inovator, care îmbină aroma cafelei cu finețea ciocolatei artizanale și rafinamentul vinurilor de colecție. Cafeneaua din Cluj este administrată în regim de franciză, iar noul concept a fost dezvoltat în colaborare cu administratorii acesteia, care au personalizat locația cu experiența și pasiunea lor pentru gusturi fine și produse naturale realizate cu ingrediente de calitate superioară.
Inovație, gusturi fine și experiența proprie a francizaților
Prin această inițiativă, Coffee 2 Go România încurajează administratorii de francize ca, pe lângă alinierea la standardele lanțului de cafenele, să vină cu propria creativitate, pasiune și expertiză pentru a îmbogăți experiența clienților cu momente deosebite.
„Credem că ideile bune merită împărtășite și credem că aportul personal este foarte valoros, de aceea vrem să oferim francizaților noștri cadrul propice pentru a se exprima, inova și crea, bineînțeles cu o atenție deosebită și respect pentru valorile și standardele Coffee 2 Go Romania. Suntem încântați de diversitatea și atmosfera destinsă pe care Coffee 2 Go Cluj o oferă clienților săi și ne dorim să continuăm în această directie”, a declarat Vlad Timaru, Fondator Coffee 2 GO Romania.
Ciocolaterie – Natural și sofisticat
Clienții cafenelei Coffee 2 Go din Cluj se pot bucura de ciocolata și pralinele Adoré Chocolat, realizate după o rețetă belgiană transmisă peste generații urmașilor care au preluat pasiunea familiei pentru prepararea ciocolatei. Tabletele și pralinele au un conținut minim de zahăr și bogat în cacao pură și sunt realizate manual cu ingrediente de înaltă calitate, fără conservanți, arome sintetice, grăsimi vegetale.
„Dorim să creăm în această locație un răsfăț al simțurilor, iar o cafea bună se asortează foarte bine cu pralinele de calitate care adaugă savoare și încânta papilele gustative. Mai mult de jumătate dintre clienții cafenelei au cumpărat praline sau tablete de ciocolată, pe care le punem la dispoziție la bucată sau în ambalaje de lux potrivite pentru un cadou rafinat. O bună parte dintre clienți s-au obișnuit deja să adauge la cafea câteva praline pentru un gust mai puternic, aromat și sofisticat” a declarat Ion Sîrbu, proprietar franciză Coffee 2 Go Cluj.
Pralinele Adoré Chocolat se remarcă prin ingredientele naturale și de înaltă calitate, finețea și conținutul ridicat de cacao pură în proporție de peste 80%. Produsele Adoré Chocolat se pot găsi în acest moment doar în locația Coffee 2 Go din Cluj, fiind în exlusivitate aduse pe piață din România.
Wine bar – vinuri de colecție, viticultura bio și ediții limitate
Coffee 2 Go Cluj aduce în wine bar-ul special amenajat o gamă atent selecționată de vinuri de colecție sau cu ediție limitată, de la crame cu tradiție în producerea de vinuri speciale, accesibile în puține localuri din România și care pot fi acum degustate și apreciate într-o atmosferă relaxată. Casele de vinuri prezente în wine bar-ul Coffee 2 GO precum Bauer, domeniile Anastasia, Dagon Clan, Licorna WineHous sau Lechburg sunt apreciate de cunoscători pentru vinurile pure, atenția deosebită acordată procesului de producție și viticultura bio.
Clienții pot degusta vinurile în locația Coffee 2 Go, iar după ora 17:00 este disponibil programul After Work, dedicat celor care doresc să se relaxeze după serviciu cu un vin bun și brânzeturi maturate pentru a savura gustul în profunzime.