Opinie semnată de Diana Stafie, fondator Future Station, specialist în foresight / strategie prospectivă


Adevărul este că paragraful de mai sus nu a fost scris de o persoană, ci de un program de Inteligență Artificială - Copy.ai, căruia i-au fost oferite câteva cuvinte cheie, precum „viitorul guvernanței corporative”. Aceasta este încă o dovadă a faptului că puterea aplicațiilor IA, dar și a tehnologiei în general, crește.

Inteligență artificială. Big data. Alfabetizare digitală. Colaborare între oameni și roboți. Descentralizare. Toate aceste sintagme sunt deja prezente în discursul public general și se conturează ca probabilități ale societății de mâine, într-un viitor în care cuvântul de ordine nu este „dacă”, ci „cum”.

De la angajați, până la executivi, fiecare membru al echipei unei organizații va fi influențat de modul în care tehnologia – în accepțiunea sa cea mai amplă – va fi integrată în cadrul companiilor.

Tot mai mulți profesioniști, inclusiv în România, preiau funcții de membri în consiliile de administrație, iar organizațiile sunt tot mai interesate să atragă astfel de specialiști care, prin experiența lor, contribuie la implementarea unei guvernanțe corporative solide.

În acest context, făcând un pas înainte FutureStation explorează viitorul și analizează modul în care tehnologia, și mai specific Inteligența Artificială (IA), va influența Board-urile organizațiilor. Cum rămân membrii de Board și organizațiile relevante în viitor, ce trebuie să facă acestea pentru a se adapta? Ce poate însemna guvernanța corporativă la timpul viitor?

Acestea sunt câteva din întrebările pe care le adresează FutureStation într-un studiu complex realizat în parteneriat cu Envisia, prima școală din România destinată membrilor de Board: „Inteligența Artificială și viitorul guvernanței corporative” (”AI and the Future of Governance”).

Scopul și modul de funcționare al consiliilor de administrație ale companiilor se vor schimba radical pe măsură ce implicarea lor în organizație și avansul tehnologic împing către și mai multă responsabilitate. În ultimul deceniu, discuțiile despre rolul guvernanței corporative în cadrul unei companii s-au concentrat în jurul termenilor precum transparență, diversitate, strategie, responsabilitate, analiza riscurilor, toate acestea generând dezbateri aprinse și chiar dând naștere unor noi modele de business și reguli de guvernanță. Fără dubiu, etica și transparența rămân fundamentale, dar, în plus, avansul tehnologic din prezent are potențialul să schimbe dramatic modul în care guvernanța corporativă va arăta în viitor, integrând tehnologii disruptive precum Inteligența artificială.

Cercetarea derulată de FutureStation indică 5 schimbări pe care IA le poate aduce în cadrul consiliilor de administrație ale companiilor, modificând profund dinamica acestora: colaborare mai strânsă între oameni și roboți, gestionarea Big data – volumul mare de informații la care avem acces, economia facilitată de platforme online, descentralizarea procesului muncii și a modelelor de business, precum și nevoia de transparență.

Imaginați-vă un viitor în care un asistent virtual organizează agenda întâlnirilor, prioritizează emailurile pe baza unor obiceiuri de utilizare a acestora. Sau un viitor în care dezvoltarea rețelelor neuronale și alte tehnologii similare vor adânci și mai mult colaborarea oameni-roboți. Există deja exemple concrete în lume care susțin această tendință. În Japonia, compania de venture capital Deep Knowledge are ca membru de Board un robot Inteligență artificială încă din anul 2014.

Compania recunoaște că IA a ajutat-o să ia deja câteva decizii majore de business. Robotul pe nume Vital a fost ales pentru abilitatea sa de a identifica trenduri de piață care nu erau atât de vizibile pentru oameni, în efortul de a contribui la succesul investițiilor.

Este primul program software din lume numit membru într-un consiliu de administrație. Un alt exemplu este NEO – un asistent care ajută echipele remote să rămână la zi cu informația atunci când nu pot participa la ședințe. Scopul lui NEO este să îi ajute pe oameni să fie în două locuri în același timp, oferind un rezumat al întâlnirii, o listă cu cele mai relevante subiecte de discuție și concluzii etc.

Includerea IA în practicile consiliilor de conducere ale companiilor nu înseamnă a lăsa activitatea acestora pe pilot automat, ci mai degrabă a orchestra și organiza munca și colaborarea în jurul oamenilor și roboților. Și conform datelor Eurostat pe 2021, doar un foarte mic procentaj din firmele ce își desfășoară activitatea în România fac uz de aceste tehnologii exponențiale.

O alta schimbare analizată de FutureStation ține de business-urile ce operează ca „platforme”. Acest tip de economie perturbă modelele de business tradiționale, facilitând totodată un transfer de informații, schimburi economice, conexiuni între oameni. Trecerea de la un business bazat pe produse și servicii la unul bazat pe platforme online aduce noi implicații pentru conducerea unei companii, pentru că membrii acesteia pot colabora, vizualiza, comenta pe documente în timp real, de pe orice dispozitiv și, foarte important, într-un mediu sigur. În plus, în contextul descentralizării muncii și al exploziei economiei colaborative, tehnologiile emergente precum IA și blockchain favorizează și apariția unor noi modele de business, așa cum sunt DAO – Decentralized Autonomous Organizations.

Nu în ultimul rând, nevoia de transparență pune din ce în ce mai multă presiune asupra companiilor, iar membrii consiliilor de administrație nu fac excepție. Tehnologia și rețelele sociale au catalizat nevoia de transparență.

Astfel, nu puține sunt exemplele în care membrii din conducerea unor companii au devenit cunoscuți în toată lumea, iar acțiunile lor publice sau simplele postări pe rețelele sociale au influențat direct, în unele cazuri în mod negativ, organizația.

Poate unul dintre cele mai cunoscute exemple este cel al Facebook / Meta, care a căzut pe locul 98 din 100 în topul celor mai mari companii cu renume, în urma scandalului legat de prelucrarea datelor cu caracter confidențial, al știrilor false și al relațiilor între membrii echipei.

Managementul reputației pentru membrii consiliului de conducere va căpăta o greutate tot mai mare în ecuația succesului unei companii.

Într-un astfel de context complex, apare întrebarea „cum se pot pregăti membrii consiliului pentru un viitor în care inteligența artificială va avea un impact semnificativ asupra guvernanței corporative?”.

Cu siguranță, viitorul nu foarte îndepărtat va determina companiile să își regândească abordările, iar abilitățile digitale, tehnice, prospective și etice ale membrilor din conducere vor fi obligatorii. Este posibil ca în curând funcții noi precum Chief AI Ethics Officer să fie des întâlnite în cadrul unui consiliu de administrație.

Board-urile pregătite pentru viitor trebuie să fie formate din profesioniști interesați de viitor, de foresight și strategiile prospective, de posibilele scenarii care pot apărea, de înțelegea noilor tehnologii și a implicațiilor acestora.

Conform unui studiu Deloitte, companiile cu un Board ce deține cunoștințe solide de tehnologie înregistrează rezultate mai bune, experimentând, în medie, o creștere cu 5% a veniturilor pe o perioadă de 3 ani, și o evoluție mai bună cu 8% a acțiunilor, de la an la an.

Analiza FutureStation vine să întărească și mai mult ideea că Board-urile viitorului trebuie să afișeze alfabetizare digitală, înțelegere a puterii Big Data, dar și o etică la un standard mai înalt decât a fost cazul până acum.