Astfel, GEFCO le va oferi antreprenorilor oportunitatea de a desfășura proiectele pilot în anumite țări selecționate, oferindu-le, în același timp, resursele necesare pentru a-și testa ideile. În același timp, inițiativa îi va ajuta pe specialiștii GEFCO (grupul este parte a Peugeot Citroën) să identifice domeniile cheie de interes și să accelereze timpul de pătrundere într-o piață printr-o abordare mai flexibilă și cooperativă.

Am stat de vorbă cu Gilles Desanges, Group Strategy Director în cadrul GEFCO, ca să aflăm mai multe detalii privind tehnologiile aflate pe radarul companiei din Franța, despre cum poate decurge colaborarea dintre un startup și o companie cu vechime pe piață, dar și despre cum se creionează a fi viitorul mașinilor autonome.

Parteneriatul corporație - startup

GEFCO este una dintre companiile care nu văd apariția startup-urilor din domeniu ca pe o concurență. Chiar din contră. ”Înainte de era digitală, cele mai multe companii consacrate testau proiectele inovatoare, produsele sau modelele operaționale în cadrul propriilor unități. Apariția startup-urilor digitale a determinat companiile să implementeze modele hibrid, îmbinând cercetarea și dezvoltarea internă și colaborarea cu startup-urile. Astăzi, inovația provine din îmbinarea cercetării realizate de organizație și colaborarea cu startup-uri. Startup-urile pot ajuta companiile consacrate să exploreze oportunități de produse și servicii noi, date fiind abordarea lor creativă și detașarea lor față de procesele demodate și structurile ierarhizate”, afirmă Gilles Desanges.

Astăzi, inovația provine din îmbinarea cercetării realizate de organizație și colaborarea cu startup-uri

Reprezentantul GEFCO precizează faptul că, implicarea în acceleratorul Techstars nu semnifică prima colaborare dintre companie și startup-uri. ”GEFCO a mai colaborat anterior cu startup-uri, de exemplu, pentru soluțiile de urmărire și înregistrare (track and trace) a expedierilor sau soluții de optimizare a datelor. Obiectivul parteneriatului de mai sus este de a multiplica numărul de proiecte pilot printr-o abordare industrializată. GEFCO își propune să maximizeze randamentul proiectelor pilot”, adaugă Desanges.

De altfel, GEFCO a implementat deja câteva soluții dezvoltate de startup-uri. Iar ca să ajungi să lucrezi cu GEFCO și să treci de la un proiect pilot la implementarea industrială este, potrivit lui Desanges, ”sustenabilitatea modelului de afaceri al startup-ului și a situației sale financiare”.

Tehnologii de interes pentru GEFCO

Revenind la parteneriatul cu Techstars, oficialul GEFCO menționează faptul că experiența mentorilor din cadrul programului de accelerare în selectarea celor mai promițătoare startup-uri va ajuta compania de logistică să îmbunătățească modelul de afaceri și să realizeze parteneriate adecvate.

Deși spune că nu au stabilit, cel puțin deocamdată, o limită a numărului de proiecte în care se vor implica, și nici nu precizează bugetul pentru inovare și investiții de care dispune GEFCO, Desanges menționează câteva tehnologii de interes pentru companie.

Vorbim despre analiza volumelor mari de date (big data) și IOT, care permit furnizorilor de servicii logistice să genereze și să colecteze date din expedițiile și bunurile logistice, inteligența artificială (AI) și învățarea automată (machine learning), pentru a procesa seturi mari de date și a furniza informații esențiale despre activitate, menite să transforme în cele din urmă atât experiența clienților, cât și eficiența operațiunilor.

Pe lista companiei din Franța se numără și tehnologia blockchain care îi ajută pe operatorii de transport și logistică să ofere clienților săi o experiență integrată (end-to-end) fluidă în cadrul unui ecosistem de schimb sigur, tehnologii de digitalizare și automatizare care contribuie la îmbunătățirea eficienței și a ratei utilizării bunurilor (de la camioane autonome la roboți în depozite și până la drone), dar și imprimante 3D, care le vor facilita operatorilor logistici un grad mai mare de integrare și le va permite să fie mai activi în procesul de producție.

Acum startup-urile pot avea acces la un capital mult mai mare decât acum 10 ani și pot inova în ecosisteme mai mari

”În ultimii 100 de ani, sectorul automobilelor nu s-a schimbat drastic, iar jucătorii principali din acest sector au adus inovații incrementale, care au susținut propriile lor modele de afaceri. Startup-urile, care, în mod natural, nu au venituri importante pe care să le protejeze, pot aduce mai ușor noi servicii sau produse; spre exemplu, Tesla. Principala diferență este că acum startup-urile pot avea acces la un capital mult mai mare decât acum 10 ani și pot inova în ecosisteme mai mari. Combinația dintre transformarea digitală, noile tehnologii și accesul la capital va schimba fața modelului de business tradițional B2C din domeniul auto. Servicii de tip "Car as a Service", cât și noile modele de business de mobilitate sunt deja în curs de dezvoltare”, explică el schimbările pe care startup-urile le pot aduce, în acest moment, în industria automotive.

Ce poți învăța de la o corporație

Însă acest parteneriat din industrie este cu două sensuri, pentru că, la rândul lor, startup-urile pot beneficia de experiza companiilor care au o prezență îndelungată pe piață. ”Corporațiile pot ajuta startup-urile să găsească expertiza, bunurile și cunoștințele de piață necesare pentru a-și testa produsele și serviciile și pentru a deveni mai robuste”, completează reprezentantul GEFCO.

În afara parteneriatului cu Techstars, oficialii GEFCO au hotărât să lanseze propriul program de accelerare în cadrul companiei. Un fel de program care sprijină intraprenoriatul.

GEFCO Lab va sprijini proiectele dezvoltate de angajații GEFCO și, după un proces de selecție, le va acorda resursele necesare pentru a-și maturiza inițiativele”, afirmă Gilles Desanges, Group Strategy Director în cadrul GEFCO.

Domeniile de interes ale GEFCO pentru acest an se concentrează pe analiza optimizării rutei sau fluxului, care crește rata de utilizare a bunurilor, implerementarea de software blockchain distribuit, care poate genera servicii electronice informatizate în ecosistemul logistic, precum și pe integrarea unor noi trackere inteligente și senzori conectați, care pot genera noi servicii sau pot îmbunătăți eficiența operațiunilor.

Tendințe în industria auto

În ceea ce privește viitorul industriei de transport și logistică, reprezentanții GEFCO nu vor să rateze tendințele, chiar dacă în acest moment se află abia în faza de căutare a partenerilor potriviți – de aici vine și decizia de a se implica tot mai mult în susținerea startup-urilor.

Este probabil o utopie să avem zero accidente, dar credem că inteligența artificială va contribui la diminuarea ratei accidentelor și a victimelor la nivel mondial

”GEFCO este un furnizor global de logistică și servicii destinate lanțurile de aprovizionare și nu un producător de echipamente originale pentru vehicule autonome. Cu toate acestea însă, luând în considerare perspectiva în care GEFCO va gestiona flote de autoturisme autonome, considerăm că tendința către vehiculele autonome este, probabil, ireversibilă. În industria noastră însă, probabil că vor debuta întâi soluțiile de truck platooning (o serie de camioane echipate cu sisteme de ultimă generație de susținere a rulării, unul urmându-l îndeaproape pe celălalăt formând un pluton de camioane conduse de tehnologia inteligentă care comunică între ele – n.red.) înainte de a se ajunge la camioanele autonome. Încă mai este nevoie de experimente și teste suplimentare, dar suntem convinși că vor fi găsite soluții atât în ceea ce privește mașinile, cât și în ceea ce privește infrastructura rutieră. Este probabil o utopie să avem zero accidente, dar credem că inteligența artificială va contribui la diminuarea ratei accidentelor și a victimelor la nivel mondial”, concluzionează Gilles Desanges, Group Strategy Director în cadrul GEFCO.