Hackathonul ”Medicină de urgență, situații de urgență și reziliență” este cel de-al șaptelea eveniment din seria de hackathoane organizat de către Centrul de Inovare în Sănătate HIVE, din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Acest demers a început la nivel local, având ca participanți studenți ai universităților clujene, ulterior concentrându-se pe experți din toată România, dar și din străinătate.

Hackathonul a fost conceput ca un eveniment de 4 zile, începând cu două zile de training, 24-25 noiembrie, și continuând cu cele 2 zile de competiție.

Primele două traininguri au abordat temele inovării în sănătate și a modului de funcționare a sistemului de urgențe iar al treilea a fost conceput pentru a contribui la înțelegerea practică a modului de prezentare a ideii de proiect: de la a spune o poveste într-o manieră creativă până la a convinge publicul și potențialii investitori de valoarea ideii prezentate.

Participanții la hackathon au format echipe de 2-6 membri care au lucrat sub îndrumarea celor 11 mentori cu experiență extensivă în domeniul medicinei de urgență, situațiilor de urgență și IT.

Temele abordate în cadrul evenimentului au fost: îmbunătățirea sistemului de urgențe, facilitarea răspunsului în situații de criză și monitorizarea grupurilor vulnerabile.

Provocările identificate de beneficiari pot fi consultate accesând acest link.

“Inovarea în sistemul medical este una dintre cele mai importante aspecte ale modernizării accesului către servicii medicale de înaltă calitate și mediere a procesului de intervenție de urgență. Necesitatea unei astfel de mobilizări digitale a devenit mult mai pregnantă, mai ales în situația pandemică actuală”, a declarat Nassim Abu Rjala, reprezentant Romania Tech Nation.

“Împreună cu partenerii noștri, Romania Tech Nation, BCR, Atos Romania și SARTISS, organizăm acest eveniment atat pentru a inspira experți din diferite domenii (medicină, inovare, eHealth etc.) pentru a răspunde provocărilor situațiilor de urgență, cât și pentru a propune soluții reale la problemele reale ridicate de către beneficiari- DSU, SMURD. Această competiție între echipele inovatoare încurajează inclusiv o nouă etapă în progresul domeniului inovării în sănătate și cel mai important, este primul Hackathon organizat între mediul academic(Universitatea Babes Bolyai), sectorul public(DSU\SMURD) si cel privat (România Tech Nation, cea mai mare inițiativă a mediului privat pe tech)”, a declarat Prof. Răzvan Cherecheș, directorul Centrului pentru Inovație în Sănătate HIVE.

Cele 5 echipe finaliste au propus soluții pentru rezolvarea a 4 provocări:

Automatizarea Introducerii Datelor de Evidență a Stocurilor

Identificarea unei soluții care să permită automatizarea introducerii datelor legate de stocuri (intrări, ieșiri, etc) specific mediului de lucru din serviciile de urgență. Soluția va include și un mecanism de trasabilitate eficient.

Comunicarea cu familia pacientului

Identificarea unei soluții care să permită automatizarea transmiterii unor informații de bază legate de starea pacientului (de exemplu, dacă intensitatea durerii pe care o resimte pacientul crește sau scade, etc) membrului desemnat din familia pacientului, indiferent de locația în care se află acesta. Soluția va trebui să conțină și un mecanism facil de introducere a datelor relevante dar fără a conține date medicale detaliate (nume medicament, doză medicament diagnostic, etc).

Triajul

Identificarea unei soluții care să permită automatizarea identificării principalelor elemente pe care se bazează algoritmii de triaj (poziție, atitudine, prezența suferinței, leziuni vizibile) chiar și de la distanță precum și a mecanismului decizional de prioritizare.

Bătrânul singur

Identificarea soluțiilor tehnice și informatice de supraveghere și solicitare activă sau pasivă de sprijin în momentele dificile în care se poate găsi vârstnicul.

Proiectele au fost jurizate de cei 5 membri ai juriului: Secretar de Stat Dr. Raed Arafat, Cătălina Dodu- Country Manager ATOS, Ionuț Stanimir -Director de Marketing & Comunicare în Banca Comercială Română (BCR), Adrian Singheorghe - specialist STS și Carla Tănasie - jurnalist Digi 24 pe Sănătate.

Hackathonul ”Medicină de urgență, situații de urgență și reziliență” - echipele câștigătoare

Locul 1 : ANPI - solutie propusă pentru provocarea Bătrânul singur

Ideea proiectului: brățară (purtată de vârstnic) dotată cu o serie de senzori pentru monitorizarea diferitelor funcții vitale (senzori folosiți în smartwatch-uri) și conectată prin GSM la o aplicație pt smartphone de monitorizare (la rude/ prieteni etc.).

  • Radu Marian-Alexandru
  • Necula Bogdan Radu
  • Morariu Alexandru Mihai
  • Varzaru Maria

Locul 2: Make IT- solutie propusă pentru provocarea Automatizarea Introducerii Datelor de Evidență a Stocurilor

Ideea proiectului permite automatizarea introducerii datelor legate de stocuri (intrări, ieșiri, etc) specific mediului de lucru din serviciile de urgență.

  • Fernandez Javier
  • Beleuţă Tudor
  • Mihalache Sebastian
  • Szabo Roland
  • Oancea Alexandru
  • Kovacs Robert
  • Achim David

Locul 3: In-touch - soluție propusă pentru provocarea Comunicarea cu familia pacientului

Ideea proiectului: o platformă, în care să se posteze actualizări cu privire la starea pacienților și informații, platforma pe care aparținătorul poate să acceseze în timp real informațiile pacientului.

  • Claudiu Felix Micu
  • Holom Corina

Echipa Make IT a stabilit deja conexiunile necesare și va începe să implementeze soluția în scurt timp.