Platforma Vaccin Live nu este una oficială și nu poți face programări acolo. Ea are scop informativ pentru a vedea mai rapid date deja existente în platforma oficială a statului, disponibilă aici.


România se vaccinează în acest moment și deși ritmul nu este cel ideal, cu toate acestea procesul merge mai departe. Românii se pot vaccina cu doze de la Pfizer, Moderna și, de azi, cu AstraZeneca. Cu toate acestea, platforma oficială de vaccinare, deși bună, nu arată în timp real într-o formă mai simplă, vizuală, unde sunt locuri la vaccin.

Cum funcționează harta live a locurilor libere la vaccinare

De altfel, de când a început campania de vaccinare, românii au ales să se programeze în centre care nu erau în județele lor uneori, pentru că doar acolo mai era loc. Români din București s-au programat la Miercurea Ciuc sau Tulcea, tocmai pentru a putea să se vaccineze la timp.

Vaccin Live este o platformă construită de sibienii de la Media Defender care au luat datele oficiale existente în platforma de vaccinare a statului și le-au aranjat într-o formă vizuală.

Practic, odată ce intri pe site, serviciul îți arată pe culori unde mai sunt locuri la vaccinare, fără să fii nevoit să cauți tu în platforma oficială. Evident, serviciul e complementar celui oferit de stat, dar te ajută să vizualizezi mai ușor locurile libere.

E drept, dacă te uiți accum pe harta vaccinării în România vei vedea că nu mai sunt locuri, dar pentru că sibienii iau datele de pe platforma oficială, harta se actualizează în timp real.

Poți intra să vezi în timp aproape real situația locurilor disponibile la vaccinare.

Programare vaccinare - totul se face prin platformele oficiale

„Am dezvoltat această platformă cu singurul scop de a contribui la eforturile comune privind combaterea și prevenirea pandemiei actuale. Echipa VACCIN LIVE a implementat un sistem simplu și eficient de a prezenta, aproape în timp real, informațiile publice referitor la numărul de locuri pentru vaccinare disponibile în centrele de vaccinare într-un mod grafic util, anume prin harta județelor interactivă”, se arată pe harta sibienilor.

Programările pentru vaccinarea împotriva COVID-19 se pot face online, pe site-ul programare.vaccinare-covid.gov.ro, la medicul de familie sau prin intermediul unui call-center, la numărul de telefon 021.414.44.25