De asemenea, fiecare echipă de fondatori din accelerator poate primi o finanțare de peste 100.000 de euro din partea fondurilor de investiții și a investitorilor tip angel care participă în program.

Astfel, în cadrul HoReCa Business Accelerator, Hospitality Culture Institute și UniCredit Bank, partener principal al programului, lansează granturile pentru transformarea digitală a afacerilor în valoare totală de 15.000 de euro, la care se adaugă un grant de 2.000 de euro, acordat pentru echipa de fondatori cu cel mai bun pitch de finanțare.

„HoReCa Business Accelerator își propune să ajute la dezvoltarea noilor businessuri de succes din ospitalitate. Antreprenorii din noul val trebuie să acorde o atenție sporită componentei de digitalizare a afacerilor lor pentru că, în anul 2021, aceasta aproape că nu se mai încadrează la capitolul inovare ci este pur și simplu o necesitate pentru toți cei care vor să rămână relevanți și competitivi pe piață. Eficientizarea proceselor, reducerea pierderilor și ajustarea rapidă a businessului în funcție de preferințele în schimbare ale consumatorului sunt doar câteva dintre beneficiile directe aduse de digitalizare,” afirmă Robert Agarici, curator HoReCa Business Accelerator.

Cele trei granturi pentru transformarea digitală a afacerilor, în valoare de câte 5000 euro fiecare, vizează cele trei verticale de business din accelerator: servicii, produse, produse IT destinate industriei).

„Digitalizarea companiilor este o direcție strategică pentru UniCredit Bank și ne dorim să încurajăm antreprenorii să dezvolte și să preia în activitatea lor proiecte cu o componentă de digitalizare, care să îi ajute să se adapteze mai bine actualului context de business. Cu atât mai mult, ne bucurăm să putem susține prin intermediul proiectului HoReCa Business Accelerator acele industrii care, în contextul pandemic, au avut cel mai mult de suferit”, spune Anca Ungureanu, Director Identitate și Comunicare UniCredit Bank.

Programul HoReCa Business Accelerator oferă două tipuri de granturi:

- 5.000 euro X 3 - granturi pentru transformarea digitală a afacerii

- 2.000 de euro - grant pentru cel mai bun pitch de finanțare

Cea de-a doua ediție a acceleratorului HoReCa Business Accelerator se va desfășura în perioada martie-iunie 2021, iar antreprenorii din România, Republica Moldova și din Diaspora se pot înscrie în accelerator până în data de 15 martie 2021.

Mai mulți specialiști s-au alăturat echipei de traineri și mentori a HoReCa Business Accelerator. Printre aceștia, Dragoș Doroș, fost președinte ANAF, în prezent Tax Partner KPMG, care va susține un workshop de fiscalitate; Daniela Bodîrcă, CEO UniCredit Leasing, care va susține un workshop de finanțare și risc; Paul Voicu, Managing Partner Franchwise, care va susține un workshop de francizare, Silvia Pop, HR School Branch UniCredit Bank, care va susține un workshop de „Business Planning”, Iulian Cazacu, președinte al Centrului de Dezvoltare Smart, specializat în atragerea de fonduri structurale și naționale și Julien Zidaru, Senior Partner al DesignThinkers Academy Eastern Europe, care va susține un workshop de Design Thinking.

Antreprenorii înscriși în HoReCa Business Accelerator vor avea acces la un mentor pentru fiecare business, care îi va ghida și le va oferi feedback pe toată perioada programului de accelerare, vor primi 100 de ore de workshopuri online, ținute de către profesioniști de top din HoReCa și industrii conexe și vor participa la un pitch de finanțare cu cei mai importanți investitori și finanțatori din România.

Noua cohortă va fi dedicată startup-urilor cu un model sau idee de afacere în concepte de servire a mâncării și băuturii (cafenele, restaurante etc.), concepte de produse (bere artizanală, produse de patiserie etc.) și produse digitale dedicate industriei (softuri de gestiune, aplicații de rezervare etc.).

Prima ediție a HoReCa Business Accelerator, organizată în perioada martie-mai 2020, a generat oferte de finanțare în valoare totală de 410.000 euro. Dintre antreprenorii care au absolvit prima ediție a acceleratorului, 50% dezvoltă produse digitale, 25% creează concepte de produse dedicate sectorului și 25% au un model de business bazat pe concepte de servire a mâncării și băuturii.

De asemenea, 80% dintre proiectele înscrise la prima ediție a HoReCa Business Accelerator au fost la nivelul de startup, iar 20% au fost idei de afaceri.

Printre trainerii, mentorii și membrii juriului care se implică și la a doua ediție a HoReCa Business Accelerator se numără Dan Isai, CEO Salad Box, Radu Savopol – CEO 5 to go, Ray Iunius – CEO Winsedswiss, Utku Ogrendil, CEO SIBS Romania, Răzvan Gheorghiu-Testa, partener fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, Tinu Sebeșanu, CEO Trend Hospitality, Gabriel Iovu, CEO Expressoft, Mugurel Stan, professional coach, Traian Titirișcă, antreprenor și consultant HoReCa, Bebi Oprea – Antreprenor HoReCa, Mihai Bârsan, fondator brandelier.biz, Dragoș Apostol, partener Țuca Zbârcea & Asociații.