Cu HUAWEI nova 9, Huawei atacă segmentul mid-range premium. E un smartphone surprinzător, atrăgător, cu specificații bune. Smartphone-ul vine EMUI 12 preinstalat, și nu cu HarmonyOS, cu Huawei Mobile Services și cu magazinul de aplicații AppGallery,

Huawei a avut un an interesant pe piața locală. A reușit să se remarce prin smartwatch-uri și trackere de fitness, căști, laptopuri, chiar și PC-uri, monitoare și dispozitive smart home. Dar o categorie a lipsit din portofoliul local al companiei în 2021: smartphone-urile. Cu HUAWEI Nova 9, gigantul se asigură că nu a lăsat baltă acest segment, în ciuda dificultăților globale, și livrează un dispozitiv care păstrează esența Huawei, actualizat la cerințele actuale ale pieței. Dar înainte de a intra în detalii despre ce oferă și ce nu oferă noul Nova 9, să vorbim despre ce observăm prima dată la el, adică designul.

Design nova 9

Nova 9 respectă noua filosofie de design a Huawei și ne aduce aminte de HUAWEI P50 Pro, smartphone pe care, din păcate, l-am văzut doar în fotografii și clipuri video până acum, dar care va ajunge și el în România până la final de an. Revenind la noul Nova, acesta este foarte subțire, ușor și bine echilibrat. Se simte perfect în mână când îl scoți din cutie, iar marginile sale rotunjite pe toate laturile îi dau o notă aparte.

Primul se remarcă display-ul generos cu margini foarte subțiri și cu un notch de tip lacrimă. Apoi, pe spate, observăm imediat camera foto, care pare să ne privească înapoi, similară cu cea de pe P50 Pro. Îmi place textura sticlei, dar și modul în care logo-ul nova iese în evidență.

Per total, e un smartphone foarte frumos, nimic de reproșat la acest capitol.

Display și performanțe

Display-ul e absolut superb și e construit la cele mai înalte standarde de calitate. Ecranul de tip OLED e de 6,57 inch și are rezoluție full HD+. Este făcut special pentru distracție, iar frecvența maximă de 120Hz îl face perfect pentru sesiunile de jocuri.

Se vede excepțional și e foarte responsiv. E un display de flagship, nu de midrange și la acest capitol se poate lua la trântă cu vârfurile de gamă ale concurenței.

Sub ecran există un procesor Snapdragon 778 4G - Huawei a reușit să cadă la înțelege cu cei de la Qualcomm și au permisiunea de a le folosi procesoarele, iar rezultatele sunt decente. Compania susține că a optimizat procesorul pentru a funcționa mai bine cu EMUI 12 și, alături de cei 8GB memorie RAM, performanțele oferite sunt bune.

L-am testat în câteva jocuri, în aplicații, în multitasking - experiența este una fluidă, chiar dacă nu se apropie de vitezele oferite de procesoarele Kirin realizate de Huawei.

Bateria de 4.300 mAh ține mai mult de o zi întreagă, mai ales dacă nu ești un heavy-user. Un plus este încărcarea rapidă la 66W care încarcă smartphone-ul la 100% în numai 38 de minute.

Camere foto HUAWEI nova 9

HUAWEI nova 9 se remarcă la capitolul foto-video. Trebuie să știi că pe spate ai o cameră cvadruplă, arantajată în felul următor: un senzor principal cu lentilă wide de 50MP cu F/1,9, un senzor de 8MP cu lentilă ultrawide și F/2,2, un senzor de profunzime a câmpului, dar și un senzor de 2MP cu lentilă macro.

În partea din față, camera are 32MP cu F/2,0, capabilă să filmeze în 4K.

Fotografiile realizate cu HUAWEI nova 9 ies excelent, indiferent de condițiile de lumină, mulțumită algoritmilor de AI care îmbunătățesc orice poză. E un smartphone gândit special și pentru vloggeri, oferind posibilitatea de a filma 4K atât cu camera frontală cât și cu cea principală, dar poți să filmezi și cu două camere simultan sau alternativ. De exemplu, poți începe un vlog filmându-te pe tine și poți trece instant, fără să oprești filmarea, la camera din spate, pentru a arăta spectatorilor despre ce vorbești. Sau poți filma simultan cu camera frontală și cea principală, sau cu cea principală și cea wide. E o funcție care îmi place și care cu siguranță va prinde în special la publicul tânăr.

HUAWEI AppGallery și Concluzie

HUAWEI nova 9 vine fără GMS, fără Google Play, dar nu mai e o problemă atât de mare. Ai HMS și AppGallery.

AppGallery este, în momentul de față, al treilea cel mai mare magazin de aplicații la nivel global. Huawei ne demonstrează, de la o lună la alta, că motto-ul ”no Google, no problem” se poate aplica oricui. Personal, utilizez zi de zi un smartphone care vine la bord cu serviciile Huawei și atât, de mai bine de un an de zile, și ritmul cu care AppGallery evoluează este unul surprinzător.

Conform celor mai recente date, în AppGallery există peste 1.000 de aplicații românești și câteva zeci de mii de aplicații internaționale, multe dintre ele extrem de populare atât la nivel global cât și la nivel local. Cum s-a ajuns atât de rapid la atât de multe aplicații? Cu ajutorul celor peste 4 milioane de dezvoltatori din întreaga lume.

Huawei AppGallery are 18 categorii - avem divertisment, educație, știri, navigare, evident și jocuri. Poți găsi rapid aplicațiile care te interesează și poți descoperi unele despre care nici nu știai, dar care ți-ar putea fi utile, accesând secțiunile ”Cele mai căutate”, ”Cele mai apreciate”, ”Absolut necesar” etcetera.

Cauți Netflix? Se rezolvă, chiar dacă nu apare din prima în categorie. Dacă cauți numele unei aplicații care nu se regăsește încă oficial în AppGallery, pe lângă sugestiile unor programe similare, vei găsi și un link de descărcare dintr-o sursă alternativă. Intri, descarci, accepți. Orice aplicație este scanată în prealabil de către mecanismele de protecție integrate în HMS Core, deci nu trebuie să-ți faci griji pentru securitate. Oricum, poți oricând să îți instalezi și o soluție de antivirus gratuită, ca să te asiguri că totul e în regulă.

Poți să te descurci foarte ușor fără GMS pe nova 9 și o zic din experiență.

Per total, HUAWEI nova 9 e un strong-contender pe segmentul mid-range premium. Îi lipsește conectivitatea 5G, dar se remarcă la capitolul foto-video, dar și prin display-ul său impecabil. Are un preț de 2.500 de lei la precomandă și vine cu un cadou - o pereche de căști HUAWEI Freebuds 4. Mai multe detalii sunt disponibile aici: https://bit.ly/3B78haN