Compania antreprenorială Graphein s-a extins la Cluj prin deschiderea unui birou în sistem de franciză alături de MoD Studio, un birou de proiectare care și-a început activitatea în anul 2017.

“Un avantaj al unei francize este know-how-ul și susținerea care vin din partea companiei francizor. Mai ales când intri într-un domeniu nou de activitate, este important să ai pe cineva în spate care să te ajute să înțelegi procesele de business și ce ai de făcut pentru a depăși anumite obstacole. În 5 ani sperăm că lucrurile vor evolua în așa fel încât să prestăm servicii și pe piața internațională, să ajutăm în procesul de tranziție spre digital a proceselor topografice birocratice”, a declarat Marius Morărescu, co-fondator MoD Studio și primul francizat Graphein din Cluj-Napoca.

Biroul de proiectare MoD Studio și-a început activitatea în anul 2017 ca birou individual de arhitectură și ulterior a devenit o afacere de familie în domeniul de proiectare.

Investiția în franciză

Investiția minimă în franciză începe de la 5.000 euro și poate ajunge la 50.000 euro și include furnizarea echipamentelor și a tehnologiei necesare, mobilier, stocul inițial de echipamente de protecție, campania de marketing de lansare și capital circulant pentru primele trei luni operaționale. Astfel, francizații care dețin un birou și o parte din echipamente nu mai trebuie să investească suplimentar.

“Vrem să ajungem cea mai mare companie de topografie și scanare 3D din România, iar franciza este o extensie naturală a propriului business. Tentația în industrie este ca fiecare topograf sau geodez să lucreze pe cont propriu, prin PFA sau SRL, cu puțini angajați și să facă lucrări de cadastru și alte lucrări conexe folosind aceleași resurse”, a declarat Eugen Ursu, CEO și co-fondator al Graphein.

O altă motivație a fondatorilor Graphein pentru care vor să crească franciza Graphein este să ajute la dezvoltarea antreprenoriatului în România. Construcțiile nu au fost afectate de pandemie și, spre deosebire de alte domenii, aici chiar au fost creșteri semnificative în 2020 și în anul 2021. Cine dorește să înceapă un business în domeniu poate beneficia de o afacere la cheie fără să aibă o specializare în topografie sau construcții.

Potrivit specialiștilor MoD Studio, scanarea 3D ar trebui să devină o practică cât mai comună în domeniul construcțiilor întrucât eficientizează foarte mult procesul măsurătorilor și de întocmire al releveelor și este un pas important în modernizarea întregii industrii. De asemenea, utilizarea dronelor și a tehnologiei LIDAR în proiectele de infrastructură mare ar trebui să fie tot mai des folosite.

Profilul ideal al beneficiarului francizei Graphein este profesionistul din domeniu (geodez sau topograf) care vrea să aibă acces la un portofoliu mai mare de proiecte din România și Europa sau profesionistul din domeniu care vrea să se întoarcă în România și să facă lucrurile ca în Vestul Europei. De asemenea, Graphein își propune să lucreze cu oameni de vânzări din domeniul construcțiilor și nu numai care vor să facă bani după o rețetă de succes sau cu specialiștii care au businessuri în construcții și vor să-și diversifice activitatea.

Principalele beneficii pe care francizatul le primește sunt know–how-ul (training inițial și suport pe parcursul desfășurării activității), accesul la un brand recunoscut în industrie și la proiecte mari de construcții.

Graphein, companie antreprenorială fondată de Eugen Ursu şi Andrei Sueran, este în proces de extindere a afacerii la nivelul întregii ţări, astfel încât să aibă un răspuns rapid la toate solicitările clienţilor, atât pentru proiectele ce au durată o zi, cât şi pentru proiectele şi parteneriatele care durează mai mulţi ani.