Al doilea trimestru din 2019 a înregistrat o cifră record a investițiilor în startup-uri de inteligență artificială: 7,4 miliarde de dolari. Cele mai mari finanțări din această perioadă s-au făcut în startup-uri din transport, sănătate și financiar, scrie Observer.
Studiul realizat de CB Insights a mai scos în evidență faptul că a crescut semnificativ numărul startup-urilor unicorn bazate pe inteligența artificială - evaluate la peste un miliard de dolari - de la 2 în 2016 la 18 în 2018, inclusiv Bytedance, startup-ul de care n-ai auzit și e cel mai valoros din lume. Raportul a analizat investițiile făcute în perioada 2013 - 2019, în peste 70 de țări.
În afară de Statele Unite, cele mai multe investiții s-au făcut în startup-uri din China și Marea Britanie.
Potrivit studiului, dintre cele mai mari runde de investiții, unele au fost încheiat de startup-uri biotech care folosesc tehnologia machine learning pentru cercetare și dezvoltare de medicamente. În transport, s-au făcut finanțări masive în domeniul mașinilor autonome.
De asemenea, în perioada din 2013 și până acum, a crescut nu doar numărul investițiilor, dar și valoarea acestora, care au ajuns și la 100 de milioane de dolari, aproape dublu față de numărul mega rundelor investiționale din primul trimestru al acestui an. Una dintre aceste mega runde s-a încheiat săptămâna trecută, când s-a anunțat că Microsoft investește 1 miliarde de dolari în OpenAI, o companie care are în structura de fondatori nume precum Elon Musk sau Sam Altman (președintele Y Combinator). De altfel, o altă companie fondată de Musk este unul dintre cele mai interesante startup-uri de AI al momentului, Neuralink, care vrea să poată imita creierul uman cu ajutorul tehnologiei machine learning.