BEYOND Divides susține colaborarea pentru dezvoltarea unor comunități care se sprijină și se respectă reciproc prin crearea de soluții bazate pe învățare, generare de idei și testare colaborative.

În România, programul BEYOND Divides este coordonat de Impact Hub Bucharest, în parteneriat cu Asociația ROI din Urlați și, pe parcursul unui an, va oferi celor 2 grupuri din mediul rural și cel urban resursele necesare pentru a elabora idei și soluții care pot rezolva probleme comune cu care se confruntă.

”BEYOND Divides este o inițiativă în care ne-am implicat deoarece credem că, prin aducerea împreună a actorilor din medii diferite și crearea unui context favorabil colaborarii, putem contribui la dezvoltarea unor ecosisteme mult mai puternice în România, putem crea un viitor mai bun, indiferente daca trăim în sate sau orașe. Îi invităm alături de noi pe antreprenorii si inovatorii sociali și pe toți cei care rezonează cu această misiune de a ne imagina soluțiile de care avem nevoie și în mediul rural și pot aduce valoare procesului prin care vom trece timp de un an”, a declarat Oana Craioveanu, CEO și Co-fondator Impact Hub Bucharest.

De ce București și Urlați?

Bucureștiul, cu cei 1,9 milioane de locuitori, este cel de-a zecelea oraș ca mărime din Europa, însă în ciuda dezvoltării sale din ce în ce mai accentuate, se observă o lipsă tot mai acută a spiritului civic. În același timp, zone rurale precum Urlați sunt martori ai unei depopulări constante, tinerii alegând să plece din satul natal pentru a-și continua studiile sau pentru că nu pot beneficia de avantaje culturale sau de altă natură.

Cui îi este adresat?

BEYOND Divides în România este dedicat celor care pot crea o schimbare în bine, care au idei și soluții pentru a îmbunătăți relația dintre urban și rural prin metode care aduc avantaje ambelor zone, indiferent dacă fac parte din organizații publice sau private, dacă sunt antreprenori sociali, lideri în comunitățile vizate sau vor doar să învețe și să aducă o schimbare.

Etapele programului

BEYOND Divides se defășoară pe parcursul unui an și implică 3 etape, parcurse de-a lungul a 12 întâlniri:

  • Înțelegerea contextului actual

În această primă etapă, participanții vor avea ocazia sa se conecteze, să cerceteze și să analizeze cele mai importante probleme din București și Urlați și să construiască o viziune comună.

  • Generarea de idei de impact

Cea de-a doua etapă implică sesiuni, zile de hacking și lucru pe teren pentru a putea crea idei implementabile.

  • Testarea soluțiilor

Ultima etapă permite participanților să testeze și să piloteze la o scală mică pentru a explora răspunsul comunităților implicate la măsurile propuse. Ideile care își dovedesc potențialul vor putea fi sprijinite pentru a trece la următorul nivel.

Detalii despre participare

Participarea la program este gratuită, însă necesită o investiție de timp, legată de participarea la evenimente în București și Urlati. Este necesară completarea unui formular online pentru cei care doresc să facă parte din grupul de lucru și, pentru participanții care trec de prima selecție, participarea la un interviu cu organizatorii.

Mai multe informații sunt disponibile pe pagina programului.

Robert Bosch Stiftung este una din cele mai mari fundații germane asociate unei companii private și a gestionat activitățile filantroprice ale fondatorului, Robert Bosch, timp de peste 50 de ani. Fundația are mai multe direcții pentru a sprijini și a implementa programele de suport. Anual, 200 de angajați gestionează aproximativ 800 proiecte interne și externe (de exemplu, Robert-Bosch-Krankenhaus - Spitalul Robert Bosch - și Institut für Geschichte der Medizin der Robert Bosch Stiftung - Institutul pentru istoria medicinei).