Ca un lucru amuzant aș putea să menționez faptul că mi-a plăcut atât de mult încât în prima mea seara de “beție” în liceu (adică 1 pahar de bere😊) le recitam prietenilor mei Hamlet în engleză. Ce a făcut, de fapt? Ne-a provocat să analizăm noi textul – nu ne-a zis ea despre text, ci ne-a invitat pe noi să ne gândim. Evident, nu au “percutat” mulți dintre colegi, însa pentru mine ăsta a fost un factor declanșator. În afară de asta, ce mai țin minte foarte clar este că a reușit să mă facă să fac un lucru pe care nu l-aș fi crezut vreodată, și cred că a fost primul moment când am gândit că dacă îmi bat capul, pot face cam orice vreau: să scriu o piesă de teatru. Bine, e mult spus piesă de teatru, a fost mai mult o reinterpretare a lui Hamlet în ziua de azi, în care “To be or not to be” se transformă în “To have or not to have”. Dar ei i-a placut și grupa de engleză de atunci a și pus-o în scenă...

Dincolo de impactul pe care l-a avut asupra mea, de-a lungul timpului mi-am dat seama de importanța profesorilor în școală, dar și a instrumentelor folosite în predare.

Prima mea experiență de predare în școli a fost prin 2001 – 2002, la un liceu din București, un liceu bun, Caragiale cred, unde prezentam cursul “Liceenii și instituțiile publice” – un program al Asociației Pro Democrația. Dintr-o clasă de 30 de elevi, dintr-un liceu bun, cum ziceam mai devreme, doar 1 sau 2 mă ascultau – și cred că și ei o făceau mai mult din bun simț, mai degrabă, decât că ar fi fost cine știe ce interesați. Și nu reușeam să le atrag atenția în ciuda faptului că încercam să prezint informațiile mai cool, mai interesant și cât mai conectat la viața lor personală. Într-o oră, încercând să fac lucrurile mai atractive le-am propus chiar să facem o dezbatere publică în care unii erau cetățenii, iar alții erau consiliu local. Au participat, dar fără mare entuziasm sau semn ca le-aș fi deschis apetitul cât de cât pentru așa ceva.

De la lecția aia, de-a lungul anilor am tot încercat să găsesc metode de a preda educația civică copiilor și tinerilor. Lucrul de bază de la care am plecat este acela că este un subiect plictisitor în sine. Nici adulților nu le place să citească Constituția, să își bată capul cu legi sau să știe cine ce decide în Consilul Local. În anii recenți cetățenii din România au început să fie ceva mai activi civic, să citească, să știe ce e aia inițiativă legislativă, să știe ce e aia OUG, când se poate emite, când se publică, etc, însă înainte mai nimeni nu era interest de acest lucru.

Deci, pornind de la această premisă, am tot încercat lucruri: am organizat pentru prima dată în România Parlamentul Tinerilor, Model Uniunea Europeană, alte ediții ale Liceenilor și instituții publice, am continuat un alt super program al Asociației Pro Democrația, adoptat mult mai târziu și de Guvern, Interni în Instituții Publice, am organizat cu E-Civis și Internship în cabinetele parlamentare.

Dincolo de aceste activități în afara școli, am încercat să lucram și în școli: am creat 2 postere legislative (după sistemul american) care prezentau sistemul legislativ din România și procesul de creare a unei legi, pe care le-am distribuit în mai multe școli, am organizat simulări de alegeri în licee, am introdus chiar și un curs opțional: Educație pentru democrație. Acest manual, Educație pentru democrație, pleca de la un concept relativ simplu: tinerii nu înțeleg anumite lucruri pentru că sunt abstracte și li se par departe de viața lor reală. Așa că, tot manualul era presărat cu exemple practice din activitatea Asociației Pro Democrația: se vorbea despre inițiativa legislativă cetățenească, le povesteam cum organizația asta este singura din Europa care a reușit să modifice o lege lectorală pornind de la un astfel de document, le vorbeam despre Constituție și alegeri, le ziceam cât de important este un singur vot și cum pot balansa un rezultat și le spuneam și cum această organizație a observat fiecare tur de scrutin din România din ’89 și până în 2012.

Am încercat să aducem aceste concept îndepărtat în planul apropiat. Acesta a fost proiectul meu de suflet în Asociație, 4 ani de zile am scris cereri de finanțare pentru el, până când, într-un final s-a întâmplat. Am avut și o serie de traininguri pentru profesorii care ar fi dorit să îl predea. Din păcate nu au mai existat alte finanțări pentru a-l susține și acum nu cred că mai știe multă lume de el.

După ce am plecat de la Asociația Pro Democrația și am fondat E-Civis – special cu acest scop: de promovare a drepturilor și libertăților fundamentale prin intermediul tehnologiei, unul dintre proiecte a fost E-Parlament. Primul joc video online din România, dedicat educației civice. Scopul său era să îi facă pe tineri să înțeleagă cum funcționează Parlamentul României, grupuri politice, comisii de specialitate, plen și, mai ales, lucrul în circumscripții. Jocul a avut 2 000 de jucători în contextul în care nu a avut nici un buget de marketing și Facebook-ul nu era ce este azi. Nu au mai existat fonduri pentru a face noi ediții, însă atât cât a funcționat a avut un success destul de mare, aș spune eu.

Pornind de la această experiență am creat un alt joc: www.razboipolitic.ro care, teoretic, trebuia să aibă un succes mult mai mare. Gândisem o mecanică de joc mult mai avansată, făcusem focus-grupuri pentru a identifica ce ar dori jucătorii într-un joc despre politicieni etc. Din păcate, neavând nici în acest caz bani de promovare, nu a atins o masă critică de jucători pentru a crește. Este în continuare online, sper ca într-o zi să mai pot face rost de bani pentru a-l actualiza. Probabil vă întrebați de ce un astfel de joc? Pentru că scopul său era ca lumea sa devină mai interesată de politicieni, de averile lor, de integritatea lor și să înceapă să urmarească scena politică.

-----

În ultimii ani am început să fiu preocupată tot mai mult de accesul grupurilor vulnerabile la noile tehnologii. Mi se pare că discrepanța existentă acum, în care aproape 45% dintre români traiesc la limita săraciei, se va accentua și mai tare. Faptul că unii dintre copiii de acum, care vor trebui să intre pe o piață a muncii super digitalizată, nu au nici un contact cu tehnologia va face, cred eu, ca acest procent să crească dramatic. Acești copii sunt deja într-un ciclu vicios – părinți ne-educați nu îi imping de la spate să învețe și nu le pot prezenta noi oportunități, condamnându-i astfel la o viață similar cu a lor.

De jumătate de an predau educație digitală în școli și pe unde mai merg cu diverse evenimente. La cursurile astea TOȚI copiii mă ascultă! Nu e nici unul care să se uite plictisit pe geam, toți sunt activi. Și toți înțeleg nivel de introducere în programare. Chiar și copiii considerați slabi, am văzut că înțeleg, ceea ce mi se pare extraordinar, că am identificat un mijloc de comunicare cu ei. Următorul pas, la care lucrez acum, este să folosesc acest mijloc de comunicare nu doar pentru a-i ajuta să învețe să codeze și să înțeleagă tehnologia, dar și pentru a-i învăța alte lucruri care în mod normal nu i-ar atrage.

Cred că acum este cel mai potrivit moment de a preda atractiv multe materii. Institutul de Cercetare de la Măgurele, de exemplu, face lecții de fizică distractive pentru copii, Agenția Spațială Română face cursuri pentru profesori și concursuri pentru tineri de robotică spațială, Fondul Științescu în mai multe județe ajută tot mai multe grupuri de inițiativă să promoveze STEAM în România, începând cu luna septembrie o să facem și noi la RoboHub Minecraft Education - care are și un plug-in de laborator de chimie în care poți combina virtual substanțe chimice. Acestea sunt doar câteva exemple, însă mai sunt încă multe, multe altele în țară. Cred că acum este momentul să facem școala mult mai atractivă și să ne folosim de toate avantajele aduse de noile tehnologii.

Ajută-ne și tu să ne amintim cum era înainte, dar și să mergem înainte, la școală. Trimite-ne textul tău pe adresa [email protected] și noi îl vom publica pe site