Momentan cei de la Mobileye, care au fost achiziționați anul trecut de Intel, nu au dat publiciții detalii privind acest contract și nici nu au precizat cine este constructorul european, scrie Reuters.

Mobileye este o companie israeliană fondată în 1999. Primii bani i-au făcut opt ani mai târziu. Dezvoltă tehnologii de evitare a accidentelor de către mașini și a fost cumpărată de Intel săptămâna aceasta cu aproximativ 15 miliarde de dolari. Noi am vizitat firma la o zi după investiție pentru a afla mai mult despre importanța sa, și puteți citi aici povestea companiei care este liderul pieței de evitare a accidentetelor cu ajutorul senzorilor și al viziunii computerizate.

Potrivit informațiilor disponibile, în acest moment există pe piață 27 de milioane de mașini, create de 25 de producători din înteaga lume, care folosesc sisteme de asistență auto. Mobileye are o cotă de piață de 70%, iar până la finalul lui 2019 oficialii companiei se așteaptă ca pe șosele să existe peste 100.000 de mașini care au instalat sistemul Mobileye de niel 3 – nivelul 3, în cazul mașinilor autonome, se traduce pri faptul că mașina are capacitate a de a conduce singură, însă șoferul are la dispoziție 10 secunde pentru a prelua controlul în cazul în care sistemul are o problemă și nu poate naviga în siguranță.