Dacă vrei să aplici la jobul de la Planable, disponibil în secțiunea de joburi de pe start-up.ro, poți să dai click aici. Planable este un startup care realizează o unealtă prin care brandurile și managerii conturilor de social media pot să administreze mai bine postările și să colaboreze.

Fondat în 2016 de Vlad Caluș, Xenia Muntean și Nicu Gudumac, trei tineri din Republica Moldova, Planable caută un growth marketer care are ca sarcină dezvoltarea companiei. În esență, după cum spun tinerii în descrierea jobului, noul coleg va trebui să ”grow the shit out of Planable” în maniera proprie.

De altfel, growth hacking-ul este una dintre cele mai bune metode de a crește o afacere. Mai ales în cazul unui startup care nu dispune de bugete consistente pentru marketing. Omul de growth hacking vine cu o abordare creativă, modernă, bazată pe măsurare și testare. În plus, se asigură că produsul sau serviciul oferit de companie este cel de care au nevoie potențialii clienți.

Planable are nevoie de o persoană cu experiență în SEO, social media, care poate crea, executa și optimiza experimente de marketing.

Se oferă un salariu atractiv, program flexibil, și, cel mai interesant, acțiuni în cadrul Planable.

Tool-ul creat de Planable este folosit de companii precum McDonald’s, Motorola, eJobs, Virgin Mobile, Applebee’s.

Odată cu acceptarea în acceleratorul Techstars, în vara lui 2017, Planable a primit și o investiție de 20.000 de dolari pentru dezvoltarea proiectului și 100.000 de dolari într-un convertible note.

Dă click aici ca să afli mai multe detalii despre job-ul în startup postat de Planable.