Cei interesați să își dezvolte o carieră în cadrul Digi | RCS & RDS pot depune CV-urile pentru posturile disponibile la standul Digi, în perioada 18-19 octombrie, la Timișoara și 25-26 octombrie la București, între orele 10:00 – 17:00.

Printre posturile disponibile în cadrul Grupului figurează sunt și câteva joburi în IT: specialiști înalt calificați, precum ingineri software cunoscători ai limbajelor de programare Java, SQL și PHP, ingineri telecomunicații cu specializare în tehnologii radio, specialiști IT cu expertiză în domeniul media, cât și personal calificat sau entry level din multiple arii precum: vânzări, call center, infrastructură tehnică, administrativ, contabilitate.

Joburi în IT - unde poți să aplici

La standul din cadrul târgurilor de joburi, candidații vor putea primi detalii cu privire la posturile vacante direct de la reprezentanții departamentului Resurse Umane. Oferta de joburi a Digi | RCS & RDS este disponibilă și pe pagina de LinkedIn sau în secțiunea de cariere de pe site-ul companiei.

„Într-un domeniu atât de dinamic și competitiv precum cel al comunicațiilor electronice, angajații sunt resursa care asigură sustenabilitatea și continuitatea proiectelor companiei. Digi | RCS & RDS este, azi, după 26 de ani activitate, numărul 1 în România pe segmentul serviciilor de internet fix și televiziune prin cablu, unul dintre operatorii tradiționali de servicii de comunicații fixe de top în Europa, un investitor important în regiune. Toate aceste rezultate au fost posibile prin contribuția tuturor celor circa 13.000 de profesioniști din România și a altor aproape 2.500 de angajați din Ungaria, Spania, Italia.”, a declarat Camelia Maria, director Resurse Umane Digi | RCS & RDS.