De la această premisă au plecat fondatorii aplicației Jumppi. Ei și-au propus să facă oamenii să se întâlnească în momentele în care nu au prietenii alături, sau în care pur și simplu își doresc să cunoască oameni noi, făcând o activitate comună.

Echipa Jumppi, formată din 3 programatori și un designer (Andrei Stoiculescu, Andrei Gubceac, Vlad Murzea, Cosmin Maxim), lucrează de aproape 10 luni la realizarea acestei aplicații. În acest moment, după interviuri cu posibili utilizatori, sesiuni de user research, fondatorii au definitivat prima variantă care acoperă nevoia principală a utilizatorului.

Odată logat în aplicație, un utilizator poate fie participă la o activitate pe care o găsește interesantă, fără vreo cerere de acceptare prealabilă, fie să își creeze el activitatea și să aștepte ca alții să se alăture.

Pașii pe care un user trebuie să îi urmeze sunt: să declare ce anume vrea să facă, spre exemplu să ia cina în oraș, să joace squash, sau să se plimbe în parc, să stabilească ora și locul, și opțional să adauge câteva detalii, despre ce ar vrea să vorbească, sau ce gen de oameni îi face plăcere să cunoască.

”Pentru următorul release, deja lucrăm la un motor de artificial intelligence, în care userii pasivi, cei care doar privesc dar nu participă, vor primi invitații de a ieși cu alți useri, bazate pe compatibilitatea stării de spirit”, spun aceștia.

Aplicația este deja integrată la nivel de recomandări de locații cu o altă aplicație românească pentru rezervări de mese la restaurant sau baruri, ialoc.ro, despre care v-am povestit pe larg în acest material.