Cei de la Huawei sunt cunoscuți pentru faptul că-și produc singuri procesoarele pentru smartphone-uri, dar au fost mereu un pas în spatele Qualcomm sau Samsung. Acest lucru urmează să se schimbe, compania chineză făcând un salt uriaș în ceea ce privește cipseturile sale.

Kirin 970 este cel mai nou cipset anunțat de companie și, pe lângă faptul că este fabricat pe 10 nanometri, vine cu un modul dedicat de inteligență artificială. Este primul cipset de smartphone-uri făcut vreodată care integrează o unitate de procesare neurală, combinând inteligența artificială din cloud cu inteligența artificială de pe dispozitiv. Practic, telefonul va învăța obiceiurile de folosire ale utilizatorului și se va adapta, dând mai multă putere aplicațiilor care o necesită și ținându-le în standby pe cele folosite mai puțin. Această unitate de procesare neurală ar asigura o putere de procesare de până la 25 de ori mai mare față de procesoarele obișnuite, lucru impresionant dacă se va dovedi real.

Și eficiența energetică ar urma să fie de 50 de ori mai mare, deci telefoanele cu procesorul Kirin 970 ar trebui să aibă o autonomie mai mare fără să aibă baterii mari. Nu mai avem mult de așteptat până vom vedea cât e marketing și cât e realitate, deoarece Huawei Mate 10, primul smartphone cu acest procesor, va fi lansat luna viitoare.

Toate detaliile despre Kirin 970.

---

Google Destinații și Google Zboruri sunt serviciile care te vor ajuta să-ți planifici mai ușor vacanțele, concediile sau deplasările în interes de serviciu.

Ele există de ceva timp, dar abia a fost anunțată disponibilitatea lor pentru România. Ambele pot fi accesate direct din browser, nefiind vorba despre aplicații care trebuie descărcate și ambele servesc același scop: facilitarea procesului de planificare a unei călătorii. În Google Destinații afli care sunt principalele puncte de atracție pentru orașele sau țările lumii, care sunt cele mai aglomerate perioade și fluctuația prețurilor când vine vorba despre hoteluri. Google Flights îți arată zborurile disponibile între diverse locuri, de la diverse companii aeriene.

Cele două servicii sunt disponibile atât pe mobil cât și pe desktop, iar mai multe detalii despre ele găsiți aici.

---

Moneda virtuală Bitcoin e pe val și nu se pare că valul se va sparge prea curând, orice ar spune unele voci din economie.

După ce a atins o valoare record de 5.000 de dolari, moneda bitcoin a mai depășit un pas important: poate fi folosită pentru a achiziționa apartamente de lux. Și nu oriunde, ci în capitala mondială a luxului, adică în Dubai. Vestea vine de la un dezvoltator imobiliar care a anuțat că are circa 600 de apartamente pentru cei care nu știu exact pe ce să-și cheltuie banii virtuali.

Astfel, un studio ar urma să coste circa 33 de bitcoini, adică peste 150.000 de dolari, iar un apartament cu două camere ar ajunge la 80 de bitcoini, adică 380.0000 de dolari.

Toate detalliile sunt aici.