Deja, în cadrul platformei s-au înscris mii de șoferi parteneri londonezi. Aplicația Taxify este disponibilă și în București încă din august 2016.

“Londra este un oraș uriaș în ceea ce privește transportul urban privat. Știm că locuitorii Londrei au nevoie de o alternativă la opțiunile pe care le au în prezent și am ascultat ce își doresc atât pasagerii, cât și șoferii parteneri”, spune Markus Villig, fondatorul și CEO-ul Taxify.

Taxify reține un comision de 15% de la șoferii parteneri. De asemenea, aplicația permite șoferilor parteneri să-și seteze raza maximă de la care pot prelua cereri de cursă pentru a parcurge o distanță mai mică până la locul de preluare și a reduce timpul de așteptare.

Taxify deja operează în 19 țări din lume și a înregistrat un real succes cu serviciul de ridesharing mai convenabil și transparent.

Taxify este o platformă internațională de ridesharing înființată, dezvoltată și condusă din Tallinn, Estonia. Taxify funcționează în 19 țări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa și America Centrală. În august 2017, Taxify a anunțat un parteneriat strategic cu Didi Chuxing pentru a crește cota de piață din Europa și Africa. Aplicația Taxify este disponibilă pe iOS și Android.