Deschiderea noului punct de lucru face parte din strategia pe termen lung a companiei de extindere prin care își propune să fie cât mai aproape de clienții săi, oferindu-le experiențe facile și plăcute de cumpărături.

Noul magazin are o suprafață de vânzare de 1.100 de metri pătrați, iar pentru departamentul de prelucrare a panourilor a fost alocată o suprafață de 1.600 de metri pătrați. Mai mult, dat fiind că peste 80% din clienții MAM Bricolaj vin la cumpărături cu mașina, noul punct de lucru dispune și de 100 de locuri de parcare. Această extindere vine pe fondul creșterii fluxului de clienți din magazin.

„Ne propunem să fim cât mai aproape de clienții noștri și să le oferim o experiență cât mai plăcută la cumpărături. De aceea, am văzut ca fiind necesară extinderea cu acest punct de lucru, unde să avem o gamă și mai variată de produse, expuse în așa fel încât experiența de achiziție să fie orientată către nevoile consumatorilor. Pe termen lung, ne propunem să extindem rețeaua și prin magazine la nivel național, iar pentru 2020 avem în plan deschiderea celui de al treilea magazin din București. Clienții ne apreciază și ne aleg pentru calitatea serviciilor și pentru că le suntem alături prin consiliere și specialiști care le recomandă cele mai bune produse destinate proiectelor lor, iar răspunsul nostru vine prin extindere și adaptarea la cerințele acestora”, a declarat Cristian Găvan, fondator MAM Bricolaj.

În ceea ce privește dotarea magazinului, noul punct de lucru include două categorii noi de produse, electrice și instalații, respectiv piese pentru reparații, pe lângă cele deja existente: accesorii de bucătărie, balamale, blaturi de bucătărie, sisteme de sertare, organe de asamblare, saltele și somiere, sisteme pentru uși glisante, profile de aluminiu, pal melaminat și MDF, scule, adezivi. Mai mult, în noul magazin au fost mărite stocurile de accesorii pentru mobilier.

Noul showroom MAM Bricolaj aduce în plus și amenajarea la raft, care include prezentarea și expunerea accesoriilor, astfel încât clienții să înțeleagă mult mai ușor modul de montare și de utilizare a acestora.

Magazinul are acum patru case de marcat, care susțin un flux mai mare de clienți și oferă timp redus petrecut la cumpărături. În noul spațiu a fost inclus și un sistem de climatizare ce asigură în mod constant, indiferent de anotimp, un microclimat confortabil.

MAM Bricolaj plănuiește extinderea la nivel național cu două noi magazine

În medie, în magazinele MAM Bricolaj, au loc 400 de tranzacții pe zi și un flux de aproximativ 800 de persoane. Anul acesta, numărul de tranzacții a fost depășit cu 15% față de anul precedent.

Coșul mediu de cumpărături este de 224 lei în magazinele din București, în creștere cu 13% față de 2018. Mai mult, la comenzile online, coșul mediu este mai mare, de 314 lei, în creștere cu 8% față de anul precedent.

Planurile pe termen lung ale companiei includ deschiderea a două magazine noi la nivel regional și listarea la bursă, pentru a atrage capital de dezvoltare.

Pentru 2020, MAM Bricolaj își propune o creștere constantă și extinderea în București cu un punct de lucru în sectorul 6, ajungând la trei magazine în Capitală. Astfel, estimează o creștere de 30% a cifrei de afaceri pentru anul viitor, iar așteptările pentru 2019 vizează o sumă de peste 6 milioane de euro, cu 15% mai mult față de anul precedent.