KPMG a publicat recent raportul “Perspectivele directorilor executivi 2022” (2022 CEO Outlook), care a întrebat peste 1.300 de directori executivi din cele mai mari companii din lume despre strategiile și perspectivele lor.

Acesta a reliefat că 58% dintre lideri se așteaptă ca o recesiune să fie ușoară și scurtă. Potrivit studiului, 14% dintre directorii executivi indică recesiunea ca fiind printre cele mai presante preocupări în prezent – în ușoară creștere față de începutul anului 2022 (9 la sută), în timp ce oboseala cauzată de pandemie se află în fruntea listei (15 la sută).

Pe parcursul anului următor peste 8 din 10 (86%) directori generali globali anticipează o recesiune, 71% prevăzând că aceasta va afecta veniturile companiei cu până la 10%. Majoritatea directorilor executivi cred că o recesiune va afecta creșterea prognozată (73 la sută). Trei sferturi (76 la sută) au luat deja măsuri de precauție pentru o eventuală recesiune.

În ciuda acestor preocupări, directorii executivi sunt mai încrezători în reziliența economiei în următoarele 6 luni (73 la sută) decât au fost în februarie (60 la sută), când KPMG a chestionat 500 de directori executivi pentru sondajul “CEO Outlook Pulse”.

Mai mult, 71% dintre lideri sunt încrezători în perspectivele de creștere a economiei globale în următorii 3 ani (în creștere de la 60% la începutul lui 2022) și aproape 9 din 10 (85%) sunt încrezători în creșterea organizației lor în următorii 3 ani.

Bill Thomas, Global Chairman & CEO, KPMG, a declarat: „Aspecte ce se ivesc o dată la o generație – o pandemie globală, tensiuni geopolitice, presiuni inflaționiste și dificultăți financiare – s-au succedat rapid și au afectat optimismul directorilor executivi globali. Deși nu este surprinzător faptul că mediul economic constituie astăzi principala preocupare pentru liderii de afaceri, este încurajator să vedem niveluri rezonabile de încredere pe care directorii le au în propriile companii și în perspectivele acestora de creștere pe termen lung.

„Evenimentele din ultimii ani au creat adevărate turbulențe pentru comunitatea de afaceri. Concluziile noastre ar trebui să ofere un optimism prudent că, în lupta cu aceste provocări și depășirea acestora, directorii sunt mai încrezători în reziliența companiilor lor și sperăm că piețele vor avea o abordare similară și vor atenua unele dintre incertitudinile foarte reale cu care ne confruntăm astăzi.”

Înghețarea angajărilor și reducerea numărului de angajați

In faţa turbulențelor economice continue, există semne că “Marea Demisie” şi-a atins limitele, 39% dintre directori executivi implementând deja o înghețare a angajărilor în timp ce 46% iau în considerare reducerea forței de muncă în următoarele 6 luni. Cu toate acestea, perspectiva pe trei ani este mai optimistă, doar 9% așteaptă o reducere suplimentară a numărului de angajați.

Incertitudinea influenţează transformarea digitală pe termen lung

În timp ce incertitudinea actuală îi determină pe directorii executivi să continue să acorde prioritate transformării digitale, 40% dintre companii și-au întrerupt strategiile de transformare digitală și alte 37% plănuiesc să ia astfel de măsuri în următoarele 6 luni.

Pe termen lung, mai mult de un sfert consideră că avansarea digitalizării și a conectivității mediului de afaceri este vitală pentru atingerea obiectivelor de creștere în următorii 3 ani. Șaptezeci și patru la sută sunt, de asemenea, de acord că investițiile strategice în digitalizare și ESG (environmental, social, governance – i.e. mediu, social, guvernanta) sunt indisolubil legate.

Concentrarea atenţiei către riscurile reputaționale și tehnologice

Tehnologia emergentă și disruptivă a fost desemnată ca fiind cel mai mare risc pentru creșterea afacerilor în următorii 3 ani. Suplimentar, directorii executivi au identificat alte câteva domenii care prezintă riscuri majore pentru creștere: reputație, probleme de reglementare și operaționale și schimbările climatice.

Riscul de reputație – cum ar fi nealinierea cu opiniile clienților sau ale publicului larg – stârnește mai multă îngrijorare în rândul directorilor executivi comparativ cu începutul anului 2022 (10% în august față de 3% în februarie). Ca răspuns la provocările geopolitice, 51% dintre organizații au întrerupt colaborarea cu Rusia și 34% plănuiesc să facă acest lucru în următoarele 6 luni.

Securitatea cibernetică nu mai este cea mai mare amenințare a corporațiilor

In ultimul an securitatea cibernetică a căzut din topul primele 5 riscuri asociate dezvoltării afacerilor, doar 6% dintre directori executivi numind-o drept cel mai mare risc (17% în februarie 2022). Cu toate acestea, mediul cibernetic evoluează, 77% spunând că organizația lor consideră securitatea informațiilor o funcție strategică și o potențială sursă de avantaj competitiv. Repercursiunile incertitudinii geopolitice asupra atacurilor cibernetice corporative ridică de asemenea îngrijorări, potrivit a 7 din 10 directori executivi (73%).

Aproape trei sferturi din organizații (72%) au un plan de a gestiona atacurile ransomware. Cu toate acestea, mai mulți directori executivi recunosc că sunt slab pregătiți pentru un atac cibernetic, aproape un sfert (24%) recunoscând acest lucru în 2022, comparativ cu 13% în 2021.

Mediul de afaceri autohton, optimist pe termen foarte scurt

“Există un nivel ridicat de similitudine între constatările identificate la nivel global cu tendințele care se observă în prezent în economia românească. În prima jumătate a anului economia românească a avansat cu 5,8%, cu mult peste așteptările inițiale. Mai mult decât atât, indici recenţi de sentiment ai mediului de afaceri arată că, în medie, companiile au aşteptări mai degrabă pozitive în ceea ce privește condițiile economice viitoare pe termen foarte scurt. Aceasta, în ciuda incertitudinii geopolitice continue, cauzate preponderent de razboiul din Ucraina, de accelerarea rapidă a prețurilor la energie și de creșterea ratelor dobânzilor, ca urmare a avansului inflației,” afirmă Ramona Jurubiță, Country Managing Partner, KPMG în România.

Perspectivele pieței muncii sunt oarecum similare cu cele privind activitatea economică. Rata șomajului a scăzut la 5,1% în august, atingând nivelul înregistrat înainte de pandemie. Acest lucru a exacerbat unele probleme de pe piața muncii.

Penuria de forță de muncă şi de talent precum și nepotrivirea competențelor profesionale au fost resimțite mai accentuat în mai multe sectoare în ultimul timp, inclusiv în activităţile de producție şi servicii.

Mediul de afaceri indică de asemenea acești factori ca fiind o provocare pentru planurile lor de dezvoltare. Tendințele de ocupare a forței de muncă pe termen scurt sunt în mare parte neutre, deși unele rămân pozitive, în special în sectoarele comerțului cu amănuntul și al transporturilor, unde nevoile de angajare sunt marginal mai mari.

“Investițiile în tehnologie par să susțină tendința deja consolidată. Digitalizarea companiilor, de exemplu, beneificiază de fonduri pentru investiții disponibile în următorii ani prin intermediul Facilității de Redresare și Reziliență. La nivel național, cheltuielile pentru tehnologia informației și comunicațiilor (ITC) au crescut deja substanțial în ultimii ani, urmând o tendință care s-a accelerat în timpul pandemiei. Dacă în 2019 sectorul de ITC a reprezentat aproximativ 10% din creșterea PIB-ului României, acesta a crescut constant de atunci, ajungând la 13,6% în 2021 și la un impresionant 29% în a doua jumătate a anului 2022. Acest lucru indică atenția sporită pe care economia o acordă investițiilor în tehnologie ca mijloc de îmbunătățire atât a productivității, cât și a experienței clienților,” încheie Ramona Jurubiță.