Mădălina și Adrian Cocan au continuat afacerea familiei Mădălinei, care avea o fermă de vaci, dar au dus-o la un alt nivel. Unul în care materia primă e valorificată în cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România. Acest lucru s-a produs printr-un focus spre inovație, spre digitalizare și folosirea celor mai bune tehnologii.

Acest lucru este unul dintre cele pe care încercăm să le aflăm în cadrul proiectului „Marile Afaceri Mici”, alături de Visa.

Urmărește video-ul din articol, în care Mădălina Cocan discută cu Răzvan Exarhu despre secretele prin care o afacere mică se transformă și descoperă platforma cu knowledge și unelte pentru antreprenori.

Povestea a început cu o fermă

Vorbim de digitalizare, dar afacerea „Lăptăria cu Caimac” a început cu o fermă la începutul anilor '90 în județul Ialomița - ferma din Măriuța fondată de Nicușor Șerban, tatăl Mădălinei. Aceasta s-a dezvoltat pe baza vacilor de lapte, dar totul era trimis către procesatori din țară sau din străinătate.

Au trecut ani, iar în 2018 a apărut brandul Lăptăria cu Caimac. A fost nevoie de 4 ani de la ideea inițială până la implementare, iar Adrian și Mădălina Cocan au renunțat la joburile lor din agenții de publicitate și corporații pentru acest pas firesc, așa cum spun ei.

Totul a rămas acolo, la Măriuța, în Ialomița. Ferma este în continuare condusă de Nicușor Șerban și este peste drum de Lăptărie, așa cum îi spune Mădălina lui Răzvan Exarhu în video-ul de de mai sus.

„Pasiunea pentru mâncare a fost importantă. S-a născut pentru că am vrut să continuăm afacerea familiei și în care eu și Adrian să ne putem aduce contribuția activ. Lucrul cu cel mai mare impact a fost strategia de a face produsele 100% curate, naturale, din cel mai proaspăt lapte, Încercăm să păstrăm ce e mai bun din lapte”, i-a spus Mădălina lui Răzvan.

„Ajustările pe care le-am făcut după deschiderea Laptariei au fost minime. Am crescut numărul de vaci și am modernizat ferma prin folosirea de softuri de management pentru mulsul vacilor, un sistem hardware și software care urmărește mișcarea animalelor pentru o mai bună predictibilitate a stării de sănătate și pentru a face prevenție”, explică Mădălina Cocan pentru start-up.ro.

Nevoia de fi diferit și ce ar fi trebuit să știe la început

Orice business la început de drum are parte de provocări și învață pe parcurs. Din acest motiv e bine să ai la dispoziție resurse utile pentru dezvoltarea ta, cum sunt cele pe care le descoperi pe platforma „Marile Afaceri Mici” lansată de Visa. Acolo ai un Digital Kit pentru afacerea ta, instrumente și servicii digitale pentru creșterea productivității și multe altele.

Mădălina și Adrian Cocan spun că și-ar fi dorit ca la început să fi știut mai bine în business plan cum să pună accent pe zona de HR, unde oamenii sunt cei mai importanți.

Nu doar asta. Spune că s-ar fi concentrat pe „Oameni, bani, digitalizare. Aș pune oamenii unde trebuie și aș investi în ei, aș securiza finanțare mai bună și m-aș asigura că suntem 100% digitalizați și automatizați și orice procese pe care le pot duce în zona aceasta”, explică aceasta în video-ul pe care-l poți urmări mai sus.

Pentru a putea să se diferențieze, Lăptăria cu Caimac, spune Mădălina, avea de ales între două drumuri. Te poți duce pe volume mari, investiții în marketing și procesul de încheie cu vânzarea produsului sau o alternativă mai grea. Un proces post-vânzare în care comunici deschis cu clienții și oferi servicii conexe vânzării de produse.

„Nu a fost nevoie de investiții majore în marketing și ne-am bazat mult pe recomandări. Comunitatea social media este construită organic și asta se vede din engagement-ul său”, explică Mădălina Cocan. Și da, pentru orice brand, comunitatea online autentică e esențială.

Pe lângă acest lucru, încă din faza de concept au înțeles că produsele lor vor fi diferite.

„Decizia de a folosi sticla a fost tehnică, înainte de a fi una de marketing. Laptele nu ar fi avut termen suficient pentru a fi primit în supermarket dacă ar fi ambalat la pet”, spune Mădălina. În plus, ca orice afacere să crească, trebuie să investească în branding, iar pentru Lăptăria cu Caimac suma a fost de 100.000 de euro.

Ce procese a digitalizat Lăptăria cu Caimac?

Agricultura nu mai este instinctivă astăzi. În epoca inteligenței artificiale, a supravegherii permanente, afacerile pot lua decizii bazate pe experiență și informații obținute digital.

Mădălina Cocan menționează că Lăptăria cu Caimac a investit peste 700.000 de euro în digitalizare pentru automatizarea unor procese.

„E un drum pe care îl vede continuu de aici înainte și avem în vedere praguri noi de digitalizare și automatizare pentru anul 2022”, spune aceasta.

La nivel de unelte, folosesc ERP GD Adwords de la Oracle, platforme integrate de preluare comenzi și vor să investească într-un sistem de Supply Chain Management, Client Service și automatizări de producție, digitalizarea raportărilor financiare, business intelligence și analize.

În momentul de față, Lăptăria cu Caimac are un grad de automatizare de aproximativ 80% a liniei de producție. Cu toate acestea, digitalizarea unui business nu se oprește niciodată, iar Mădălina spune că mai trebuie să automatizeze și procesele de ambalaj secundar.

De altfel, pe platforma „Marile Afaceri Mici”, business-urile pot găsi și Kfactory, un startup românesc ce le oferă servicii de automatizare și digitalizare a liniei de producție industriale.

Dar dacă ar fi o unealtă digitală pe care și-ar dori-o acum și nu o au, care ar fi aceea? „Ne dorim o unealtă digitală pe mai multe platforme (Android, iOS, Windows), care să măsoare și să îmbunătățească din cultura organizațională. Vrem să evaluăm continuu relațiile dintre funcțiile de execuție și management, urmărirea gradului de satisfacție, stabilirea unui plan de carieră și corectarea unor eventuale deficiențe”, explică Mădălina Cocan.

De altfel, și în discuția cu Răzvan Exarhu a menționat de zona de HR ca fiind cea mai provocatoare la începutul afacerii. Acest lucru poate fi îmbunătățit și prin digitalizare, cum menționam mai sus, dar și prin acțiuni directe ale Lăptăriei.

„Ne dorim să înființăm o școală de lăptari și alte meserii rare, cum ar fi tehnicienii de brânză, pentru a securiza forța de muncă necesară la nivel de execuție și să dăm șanse tinerilor care locuiesc într-o zonă cu puține oportunități”, explică Mădălina.

Logistica e importantă

E un clișeu, dar multe business-uri întâmpină dificultăți la partea logistică, indiferent dacă au un produs foarte bun. De exemplu, pe platforma „Marile Afaceri Mici”, Visa pune la dispoziție inclusiv oferte speciale pentru zona de curierat, cum sunt cele de la FAN Courier.

Pentru Mădălina și Adrian, zona logistică a însemnat o provocare, pentru că livrează produse perisabile și au vrut să lucreze cu marile lanțuri de retail, care au reguli stricte.

„României îi lipsește încă logistica pentru livrările de mâncare cu temperatură controlată. Cu câteva mici excepții, soluțiile nu sunt viabile pe termen lung. Cunoaștem proiecte interesante ale unor retaileri sau alți mari jucători, dar estimăm că vor trece 12-18 luni până ce acestea vor fi pe deplin funcționale, dar suntem alături de ei pentru construcția acestor platforme”, spune Mădălina Cocan.

Cu toate acestea, se bazează pe parteneri pentru livrare și știu cât de greu e să o facă așa cum trebuie, din acest motiv nu vor să-și dezvolte propria rețea de curierat.

Investiții în noi tehnologii

Niciun an nu se lasă fără investiții la Lăptăria cu Caimac. De curând au obținut 4 milioane de euro dintr-un plasament de obligațiuni la Bursa de Valori București, iar fondurile vor fi duse înspre o secție modernă de unt, brânzeturi și un depozit logistic.

În plus, acea comunitate de care menționam mai devreme, cea de clienți fideli, a vrut de multă vreme un lucru important: să recicleze sticlele. Dar acest lucru a fost imposibil de făcut până acum, pentru că Lăptăria cu Caimac trebuia să aibă o linie tehnologică dedicată, fiind vorba de produse care pot fi stricate foarte ușor, atât fizic, dar și când vine vorba de substanțele rămase pe sticlă.

„Vom investi plasamentul de 4 milioane de euro în mare parte pentru realizarea stației de spălare sticle și borcane. E cea mai costisitoare componentă a unui sistem de recuperare și reutilizare de ambalaje și până la finalul verii vrem să demarăm construcția. Chiar am devansat-o cu 8 luni față de planul nostru inițial”, explică Mădălina Cocan.

Pentru 2021, Agroserv Măriuța, firma care deține brandul Lăptăria cu Caimac, vrea să ajungă la 50% din capacitatea de procesare a fabricii și să ajungă în 2.800 de magazine la nivel național. În plus, de curând au obținut o certificare de calitate ce le va permite să exporte produsele lor și în Uniunea Europeană.