20 de ani de experiență în domeniul plăților și telecomunicațiilor

În ultimii ani, Marius Costin a condus echipe naționale, regionale și globale din patru industrii diferite, atât pentru companii consacrate, cât și pentru startup-uri. În cea mai recentă poziție pe care a ocupat-o, Marius Costin și-a amplificat cunoștințele deja extinse din domeniul fintech ca Head of EMEA High Velocity Sales & US Global Account Team la PayU, consolidând și modelând portofoliul companiei în aceste regiuni în vederea creșterii vânzărilor și impulsionării unei dezvoltări profitabile.

În calitate de CEO pentru zona Europa Centrală și de Est, Marius Costin îi va raporta lui Irene Shvakman, președinte al Mokka și va colabora cu CEO ai fiecărei țări în parte, între care și Alexandru Balaci, CEO Mokka România.

Aștept cu nerăbdare să construiesc mai departe pe fundația extraordinară a business-ului Mokka, în sensul accelerării creșterii pe piețele deja existente. În același timp, ne dorim să facilităm accesul consumatorilor de pe alte piețe la produsul nostru unic BNPL. În spațiul dinamic, cu creștere rapidă a serviciului Buy Now Pay Later, misiunea mea este să accelerez traseul Mokka pentru a deveni soluția BNPL de top atât pentru consumatorii, cât și pentru comercianții din regiunea Europei Centrale și de Est”, spune recent numitul CEO Mokka CEE, Marius Costin.

Buy Now Pay Later - cea mai mare pondere în Europa

Serviciile Buy Now Pay Later câștigă popularitate în întreaga lume în rândul principalilor comercianți și al consumatorilor tineri și activi. Se preconizează că piața globală de BNPL va ajunge la aproape 700 de miliarde de dolari până în 2025. Europa va avea cea mai mare pondere pe această piață, revenindu-i o cotă de peste 45% din volumele totale și cu o rată de rentabilitate (CAGR) de +67% între 2019 și 2025 (potrivit Boston Consulting Group, Deutsche Bank, JP Morgan). Mokka este un serviciu din zona Buy Now Pay Later (BNPL), care operează în Polonia,

România, Bulgaria și Rusia, oferind soluții de finanțare BNPL online și offline pentru comercianți și consumatori.