Molecule-F a pornit în 2010 de la o nevoie pe care Mirela a resimțit-o în calitate de client: îi era foarte greu să ajungă la showroom-urile designerilor români și să descopere noile lor colecții. Astfel, a creat o platformă de unde să le poată găsi pe toate. Atât ea, cât și toți cei ca ea.

”Molecule F este primul proiect de acest gen din România. În 2010, când l-am lansat, nu exista nicio platformă online sau offline dedicată designului românesc. Atunci când faci pionerat, cum facem noi, n-ai garanția unei reușite. Nu știi dacă piața este pregătită, dacă ai găsit ecuația reușitei, dacă vei face business. Mi-am zis atunci: fie vor arunca cu roșii în mine, fie va fi un succes. Nu vedeam cale de mijloc.

Ce și-a dorit să construiască, a fost un spațiu de prezentare și vânzare pentru chintesența modei românești, crème de la crème. În momentul lansării, a ales 10 dintre cei mai buni designeri la momentul respectiv și așa a început. ”Pentru că reprezenta o noutate totală, am avut succes imediat. Faptul că ne-am păstrat promisiunile, că am livrat corect, la timp, că am fost fideli viziunii noastre, este ceea ce, după mai bine de 13 ani, ne face să fi rămas un nume în industria modei”, completează ea.

Studiile Mirelei și experiența profesională în mai multe domenii, printre care în drept, marketing și publicitate, au ajutat-o în construirea Molecule-F, un experiment pilot pentru acea vreme, genul de afacere make or break.

Dar în construirea proiectului a intervenit și pasiunea pentru modă, o relație care a început în calitate de fashion editor pentru mai multe publicații, dar și prin filtru antreprenorial:

”Am început în 1992, alături de mama mea, un mic atelier de vestimentație, pe care l-am dus în cei 10 ani de funcționare, la nivel de mică fabrică, ajungând să livrăm peste tot în țară. Cunosc totul din aceasta industrie, de la capăt de ață, până la vânzare și promovare. Experiența pe care am câștigat-o lucrând ulterior în advertising, unde am învățat online și strategie, m-a ajutat să-mi construiesc Molecule F cu ușurință.”

Odată lansat Molecule-F, proiectul a venit și cu multe lecții pentru antreprenorii din fashion. Cum bine remarcă Mirela, există o prăpastie între partea artistică și latura antreprenorială în rândul designerilor vestimentari, iar lipsa educației financiare aduce și multe blocaje în evoluția artiștilor.

”La noi în birou și-au scris unii designeri prima factură din viața lor”

”Contractul cu Molecule-F este în sine un crash course de finanțe, marketing, vânzări, legislație și imagine. La noi în birou și-au scris unii designeri prima factură din viața lor, tot cu noi au învățat ce înseamnă politica de preț, TVA, de ce este nevoie de comunicare și promovare și cum să-și construiască corect un preț de vânzare.”

În aproape 13 ani în industria modei din România, Mirela a asistat încă din primele rânduri la evolușia acestei industrii. Înainte abia găsea 10 designeri eligibili pentru platformă, pe care să-i înscrie și să înceapă să-și vândă colecțiile online.

Astăzi, au aproape 100 de designeri în platformă. Pericolul acum, așa cum crede antreprenoarea, este chiar democratizarea noțiunii de designer, unde orice pasionat de modă sau producător de haine sepoate prezenta sub această pălărie. ”Asta cred că e în detrimentul industriei. Pe de altă parte, s-a remarcat distanțarea între cei care, designeri fiind, au înțeles și aspectele de business și cei care nu au putut face trecerea de la un exercițiu de modă la un viitor cert.”

Curatorierea a stat la baza proiectului Molecule-F, dar fondatoarea platformei a simțit o presiune economică care i-a împins să fie un pic mai democrați și mai flexibili, astfel încât să aibă o ofertă cât mai diversificată.

”Ca în orice industrie, vârfuri sunt puține. Mi-ar plăcea ca România să fie atât de educată încât să facă diferența între un produs de calitate, de la concept la sustenabilitate, poate chiar în serie limitată, și unul de masă, care se va consuma rapid, lăsând în urmă acoperită doar o nevoie bazală, sub pretextul costului redus.”

MoleculeF, istoric vorbind, a avut cei mai buni ani la început, când au beneficiat de atenția primului venit. Apoi, pe lângă partea financiară, era și satisfacția reconstrucției sistemului de lucru din moda românească, un efort pentur care Mirela simte că nu există suficientă recunoaștere și gratitudine.

Alți ani buni pentru business, financiar și ca dezvoltare, au fost cei de dinaintea pandemiei, 2018 – 2019, plini de parteneriate cu multinaționale și vânzări crescute, o efervescență firesacă.

”La polul opus, sunt anii pandemici, când s-a oprit tot și prin determinare și pivotare am reușit să supraviețuim. Acum suntem în fața unei bifurcații, de adaptare la noile cerințe de piață, să vedem încotro mergem: extindere sau nișare.”

2022 a însemnat pentru Molecule-F o creștere cu 50% a cifrei de afaceri și un profit în creștere cu aproape 400%, conform termene.ro. Printre țările unde există cel mai mare interes pentru colecțiile disponibile în platformă, Germania este una dintre ele, dar și Italia, UK și Spania. Au avut cereri de la români stabiliți în US sau în EAU (Emiratele Arabe Unite).

Business în modă la mâna hazardului

Pe lângă activitatea antreprenorială, Mirela rămâne aproape și de zona educației în fashion. Predă business pentru industriile creative de vreo 10 ani la Business Institute for Creative Institute - BICI. I-au trecut prin mână peste 500 de business-uri, majoritatea în modă.

”Văd cu preponderență aceleasi greșeli de început. Lucrurile sunt simple, este nevoie doar să fie știute, înțelese și aplicate. Celor la început de drum le-aș recomanda un plan, o viziune. Să știe în primul rând, ce vând, cui și unde vând. Apoi, măcar un simulacru de business plan i-ar oferi o viziune mai clară asupra viitorului. Fără un plan, fără obiective, suntem în deriva, la mâna hazardului.”

Cât despre dezvoltarea domeniului de design vestimentar, Mirela are câteva sfaturi pentru tânăra generație:

”Să iasă în față, să fie vocali, să-și exprime și asume viziunea, în mod argumentat, să arate că sunt aici într-adevăr pentru a face diferența. Să treacă peste frustrările de început, inerente. Moda pare un domeniu drăgălaș, la îndemâna oricui, când în realitate este hipercompetitiv.

Cred că este nevoie de mai multă educație financiară, flexibilitate mentală și determinare pentru reușită. Desigur că ar ajuta și ceva măsuri legilative fiscale care să încurajeze industria locală.”

Antreprenoarea este de mulți ani și în boardul creativ DIPLOMA Show și a jurizat și anul acesta categoria de fashion / design vestimentar. DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute, a ajuns anul acesta la a X-a ediție, La festival poate fi văzută o selecție de 130 de lucrări din 16 domenii creative diferite – de la modă la design interior, pictură, arhitectură și multe altele, la Combinatul Fondului Plastic, între 7 și 15 octombrie.


Proiectul „Antreprenori” este susținut de ING Bank, partener de creștere pentru afacerile locale. Într-un context dinamic și încă incert, ING oferă predictibilitate, prin instrumentele financiare potrivite, si sprijină dezvoltarea sustenabilă a afacerilor din România, pentru a ajunge la nivelul următor.