Dacă te numeri printre fondatorii de startup, este posibil să ajungi într-un moment în care să ai nevoie de sfatul, expertiza și banii altor oameni mult mai experimentați ca tine. Ca să ai acces la toate aceste beneficii, ai putea să intri într-un program de accelerare.

Încă stai pe gânduri? Iată câteva motive ca să intri într-un program de accelerare.

Acces la investitori

După cum am mai aflat de la oamenii de venture capital pe care i-am intervievat în aceștia ani, un investitor este asaltat zilnic de sute de mailuri și întâlniri cu diverși antreprenori, potențiali ”clienți” ai săi. De aceea, poate fi destul de greu să ai ”intrare” la un astfel de investitor. Un program de accelare este util fix pentru acest lucru: te duce în fața investitorilor cărora poți să le povestești pe îndelete despre startup-ul tău și despre ceea ce vrei să faci pe viitor.

Acces la cunoștințe

De obicei, programele de accelerare au o durată de trei luni. Iar toată această perioadă este plină de întâlniri cu mentori, oameni de afaceri și specialiști care-și pun pe tavă cunoștințele și expertiza acumulată în toți anii de activitate pentru a vă ajuta să conturați o strategie bine pusă la punct pentru a vă scala startup-ul.

Acces la potențiali clienți

Demo Day-urile, acele evenimente organizate la finalul programelor de accelerare, momentul în care echipele trecute prin acceleratoare ajung să-și prezinte startup-urile după ce pun în practică tot ceea ce au învățat în lunile de ”antrenament”, îi pot aduce față în față și cu potențiali clienți.

În funcție de reacția publicului prezent la eveniment și de interesul pe care-l manifestă pentru proiectul prezentat, un fondator de startup își poate da seama și dacă primește validarea pieței.

O imagine pe termen lung

Ca fondator de startup, mai ales când ești la început de drum, poate părea destul de greu să-ți faci o imagine de ansamblu pe o perioadă mai lungă. Cu toate acestea, este vital să ai o strategie pe termen lung. Iar acceleratoarele te pot ajuta să clarifici niște mecanisme care îți oferă această imagine pe termen lung, ducându-te, din aproape în aproape, spre țelul tău final.

Ajutor pe termen lung

Accesul la ajutorul mentorilor și al investitorilor și la network-ul dintr-un program de accelerare nu se termină odată ce ajungi să te numeri printre absolvenți. Iar tocmai de aceea un astfel de program este de foarte mare folos: creează relații pe termen lung. În plus, odată ce treci printr-un program de accelerare te alături rețelei de alumni, având astfel, susținerea altor antreprenori ca și tine.

Găsești aici și alte motive pentru care să intri într-un program de accelerare.