Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Vezi în avanpremieră
Ruben Castano, Head of Customer Experience în cadrul Motorola, ne-a povestit mai multe despre parteneriatul dintre compania pe care o reprezintă și Pantone, precum și despre viziunea companiei în ceea ce privește următoarele serii de smartphone-uri pe care le va scoate pe piață și adresabilitatea unei categorii extinse de clienți.
Ca la aproape orice brand de smartphone-uri, cred că una dintre cele mai mari proporții de consumatori vizați este cea a bărbaților. Deși îmi plac gadgeturile și le descopăr, nu cred că am avut niciodată acel entuziasm extraordinar pe care-l are soțul meu, de exemplu, atunci când documentează ce nou gadget să-și ia, sau atunci când deschide cutiile și începe să-și configureze totul. Îm plac, sunt utile, dar rămân destul de rezervată.
Recunosc, însă, că un lucru care mă fascinează la cele mai noi smartphone-uri sunt culorile pe care le au carcasele. De aceea, odată ce am deschis cutia în care se afla noul meu edge 30 neo, de la Motorola, mina mea serioasă a fost total transformată odată ce am văzut că este moooooov (cred că v-ați dat seama că-mi place foarte mult culoarea mov), adică Very Peri, nuanța care a fost desemnată culoarea anului 2022.
La evenimentul de presă la care am participat la Milano, la începutul lunii septembrie, ne-au fost prezentate mai multe informații despre culorile pe care le au carcasele smartphone-urilor din seria edge 30 și am aflat ulterior detalii despre parteneriatul dintre Motorola și Pantone.
Cum a început colaborarea? Așa cum ne-au povestit oficialii Motorola, deși în designul produselor companiei inginerii acordă un interes sporit detaliilor ce țin de luminozitatea ecranului, de greutatea device-uriilor, de exemplu, lucruri care pot oferi o experiență mai bună consumatorilor, au simțit că sunt elemente care lipsesc.
”Cum putem cuantifica emoțiile folosind culori, materiale și finisaje și ce reacții ar putea stârni acestea în rândul consumatorilor? De asemenea, cum am putea să le oferim clienților noștri cele mai bune produse? Acestea au fost câteva din întrebările pe care ni le-am pus și la care cei 55 de ani de experiență ai echipei Pantone au venit cu un răspuns”, ne-a precizat Ruben Castano, Head of Customer Experience în cadrul Motorola.
Pantone a recunoscut mereu rolul important pe care-l joacă culoarea în identitatea vizuală a unui brand și în transformarea acestuia într-unul care să fie ușor recunoscut de către consumatori. De aceea, scopul său a fost mereu de a oferi cele mai bune unelte și informații pentru a ajuta brandurile și designerii să transforme ideile creative în produse inspiraționale.
Și cum echipa Motorola și-a propus să găsească un mod de a intra într-o conexiune mai puternică cu clienții săi, pe care să-i transforme într-o comunitate, a apelat la culoare pentru a transmite o gamă mai variată de emoții, prima gamă de smartphone-uri cu care a debutat acest parteneriat fiind pentru edge 30.
”Cercetările noastre au arătat faptul că un factor foarte important în decizia de achiziție a unui nou smartphone este culoarea, indiferent de vârsta sau genul cumpărătorilor. De ceea suntem convinși că parteneriatul cu Pantone ne va duce într-o poziție în care vom putea identifica mult mai rapid tendințele în materie de culori și vom putea aduce pe piață cele mai bune oferte pentru comunitatea noastră și că vom oferi smartphone-uri care să fie folosite de orice utilizator care își dorește să fie stylish”, a mai spus Ruben Castano.
Motorola a semnat un parteneriat multianual cu Pantone și va folosi experiența echipei de acolo pentru a identifica rapid tendințele, având acces la cercetarea de piață pe care Pantone o realizează constant și la informații privind deciziile emoționale pe care le iau oamenii în ceea ce privește culorile preferate și cum se potrivesc și cu gadgeturile pe care le au.
Motorola edge 30 neo
Motorola a colaborat cu Pantone pentru ”a schimba paradigma” în realizarea acestui telefon.
Nuanța Very Peri, care a fost desemnată culoarea anului 2022, este principalul element de atracție pentru acest dispozitiv. În plus, pe lângă movul lui Very Peri, smartphone-ul vine și într-un verde la fel de atractiv pentru doamne și domnișoare (denumit Aqua Foam), ceea ce le-ar putea aduce celor de la Motorola o serie nouă de clienți. În plus, Pantone a anunțat recent care este culoarea anului 2023 - Viva Magenta - așa că am putea vedea noi culori interesante pe carcasele viitoarelor smartphone-uri Motorola.
Dacă căutați un smartphone elegant și cu niște specificații foarte bune, pe care le puteți afla pe larg în materialul pe care l-am publicat odată cu lansarea oficială a gamei edge 30, pentru a-l face cadou doamnelor și domnișoarelor din viața voastră, rețineți și faptul că, în perioada 1-18 decembrie, fiecare telefon Motorola cumpărat de la Altex, Digi, Emag, Flanco, Media Galaxy sau Orange îți poate aduce surprize zilnice sau marele premiu - un voucher de vacanță de 2000 de euro.
Colaborarea dintre Motorola și Pantone deschide o nouă dimensiune în zona de gadgets. Tehnologia trece de la a fi rece și sobră, la una deschisă tuturor, fie că sunt bărbați, femei, tineri, oameni care aleg dispozitivele aproape în totalitate pentru utilitatea lor sau celor care sunt atrași și de identitatea vizuală a dispozitivelor pe care le poartă toată ziua.