Nu în ultimul rând, Naradix – un sistem de educație remedială digitalizat – recompensează performanța. Elevii care au rezultate foarte bune la testări primesc premii dintre cele mai atractive.

Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, anul trecut, 259.000 de copii nu au avut acces la cursurile online, din cauza lipsei tehnologiei necesare, a conectivității sau chiar a curentului electric.

Dacă materia pierdută de aceștia în pandemie nu este recuperată de urgență, decalajul sever între nivelurile de pregătire ale elevilor riscă să creeze o situație critică, cu efect social de domino: ridicarea procentului analfabetismului funcțional în România (care este deja de 44%, conform testelor PISA) și creșterea numărului celor care abandonează școala. Situația negativă creată de pandemie în învățământ poate afecta însă pe termen lung întreaga societate, prin lipsa forței calificate de muncă și costurile enorme pe care le plătește societatea în cazul unui tânăr care renunță la școală – până la 1, 2 milioane euro pe parcursul întregii vieți.

În situația creată, Narada consideră că momentul critic pentru a stopa evoluția negativă este intervenția de urgență în educație, în această vară, pentru a ajuta elevii din mediile defavorizate să recupereze materia pierdută.

Într-o mobilizare impresionantă, pe parcursul a doar 3 luni, Narada a lucrat pentru pregătirea platformei Naradix, proiect la care au participat peste 40 de profesori și 80 de voluntari. Acest lucru a presupus digitalizarea curriculum-ului școlar pentru clasele 0 – 8, la materiile (română, matematică, istorie şi geografie), efort susținut de Global Vision, dar și de sponsorul principal, cora, care a sprijinit acțiunile Narada încă de la început.

Elevii nu sunt singurii care au întâmpinat dificultăți în perioada cât școlile au funcționat online, ci și părinții, care au trebuit să găsească soluții să împartă o tabletă între mai mulți copii sau să creeze un spațiu adecvat de învățare acasă, deși adesea nu au existat condiții. Și pentru profesori trecerea bruscă la sistemul de învățare online a însemnat o provocare. Mai ales în comunitățile vulnerabile, lipsite de resurse, dascălii au avut nevoie de suport din partea altor colegi ca să găsească cele mai potrivite metode să-i ajute pe copii.

Platforma de educație remedială Naradix reprezintă o soluție pentru fiecare dintre aceștia. Copiii pot fi înregistrați pe platformă atât de profesori, cât și de părinți. Vor descoperi o modalitate atractivă și modernă de învățare care permite accesarea în orice moment e nevoie – pentru studierea unor materiale sau lămuriri suplimentare din partea profesorilor. Nu în ultimul rând, Naradix premiază performanța.

Elevii cu cele mai bune rezultate vor vedea rodul muncii lor concretizat în premii: cărți, mingi, biciclete, console etc. Platforma lansată de Narada este însă o facilitate și pentru profesori, care vor putea face schimb de experiență cu alte cadre didactice prin intermediul webinariilor găzduite de Naradix.

„Timp de 3 luni, alături de un număr important de profesori și voluntari, Narada a făcut un efort greu de imaginat pentru a pune la dispoziția copiilor din România o platformă gratuită, care să-i ajute să recupereze materia pierdută în pandemie. Am lucrat cu toții avându-i în minte pe cei peste un sfert de milion de copii care nu au putut frecventa școala online. Pentru ei trebuie făcut ceva Acum, când considerăm că este al 12-lea ceas pentru ameliorarea decalajelor de nivel de pregătire creat între elevi. Trebuie să ne unim forțele, pentru ca acești copii să nu abandoneze școala, iar generația lor să se transforme într-una de sacrificiu. Așadar, invit profesorii care au în clase elevi cu acest tip de nevoi să-i înscrie pe Naradix. Fac un apel și la celelalte organizații din educație să îndrume copiii din mediile vulnerabile spre platforma de educație remedială. Împreună putem acorda o nouă șansă pentru 100.000 de elevi”, spune Andra Munteanu, cofondator Narada.