Vivatech Paris este cel mai mare eveniment din Europa dedicat startup-urilor. Anul acesta a avut loc în perioada 15 și 18 iunie la Paris. Aici, Orange a susținut mai multe startup-uri pentru a fi prezente cu stand, pentru a se conecta cu parteneri și investitori, dar și pentru a-i expune printr-un Demo Day către grupul Orange.


Nestor e un startup dezvoltat în ultimii ani și care a ajuns la un produs actual după mai multe iterații și încercări. Au fost accelerați în Statele Unite la Y Combinator, una dintre puținele firme din România care au făcut acest lucru, iar acum sunt și în programul de accelerare Orange Fab, unde caută noi oportunități pentru a dezvolta produsul. La conferința Vivatech am discutat cu Bogdan Apostol, CEO al companiei. Nestor e în momentul de față în căutare permanentă de clienți și piețe noi. La Paris veniseră de la New York, iar drumul lor e continuu.

Când discutasem cu Nestor în 2020 pe start-up.ro povesteau că pentru a ajunge la acest produs au discutat cu lideri din peste 400 de companii pentru a valida nevoile și pentru a ajunge la un Minimum Viable Product. Dar produsul se schimbă în permanență, în funcție de nevoile IMM-urilor sau corporațiilor alături de care lucrează.

Cum se folosește Nestor de către companii?

Nestor este o platformă inteligentă de dezvoltare a angajaților și management al obiectivelor de business prin practici de coaching și leadership.

„People Data poate oferi un insight extraordinar în modul în care liderii pot acționa pentru a menține angajații engaged și implicați în ceea ce fac zi de zi la muncă”, mai spune Bogdan.

El menționează că startup-ul românesc ajută firmele să dezvolte și să rețină talentele, o chestiune esențială în această economie. „Aducem împreună procese de pre-engagement, management al performanței și dezvoltare a angajaților cu o abordare bazată pe un profil de skill-uri pentru fiecare angajat”, spune Apostol.

El menționează că tehnologia din spate este una de predictive analytics prin care se automatizează procesul de nudging, adică acel proces de influențare pozitivă și treptată a unei persoane.

Cui folosește? Angajaților, pentru că pot să se dezvolte în cadrul organizației, dar și departamentului de HR care are date mai multe și mai precise despre direcțiile strategice de investiții pentru angajați.

„Nestor e folosit atât de companii mici, dar care au un focus pe tot ce înseamnă angajat, dezvoltarea angajaților și cultura organizațională, dar și de companii enterprise, companii care sunt multinaționale și care au deployment Nestor în organizație. Asta înseamnă că fiecare angajat al companiei folosește Nestor în procesul zilnic de dezvoltare”, explică Bogdan Apostol.

Colaborarea cu Orange Fab pentru Nestor - de la clienți la parteneriat

Nestor a intrat în programul Orange Fab după ce a început prin a colabora cu firma de telecom la nivel intern. De altfel, produsul Nestor este implementat astăzi la nivelul întregii organizații Orange România pentru a putea susține și evalua angajații mai bine.

„O știam pe Monica Obogeanu încă de la How to Web. Odată ce am intrat în discuții pentru implementarea Nestor în Orange am aflat și de programul Orange Fab, program care ne-a impresionat mult pentru că reușește să conecteze și deschiderea Orange de a conecta mediul de business, mediul corporate cu mediul startup. Ceea ce ne-a surprins plăcut și ne-a oferit o oportunitate de a învăța mai mult despre mediul de business local și enterprise”, explică Bogdan Apostol.

Spune că acceleratoarele i-au ajutat în primii pași, dar nu numai. Astăzi și Y Combinator, dar și Orange Fab îi ajută în stadiul în care sunt. Iar lucrul cu Orange i-a deschis către corporații și către a înțelege mai bine nevoile mediului enterprise, după feedback-ul cărora dezvoltă produsul pentru a fi cât mai potrivit.

„Am curajul să spun că mediul enterprise nu mai este atât de dificil. E un mediu mai deschis, în care corporațiile au din ce în ce mai multă disponibilitate să lucreze și să aibă încredere într-un startup, într-un produs nou și inovator și în adopția lui în cadrul organizației ca un tool de bază”, explică acesta.

„Cea mai mare influență asupra produsului și asupra lucrurilor pe care le dezvoltăm sunt clienții noștri, sunt cei care folosesc platforma Nestor și care ne oferă feedback-ul lor. Pentru noi la Nestor e foarte important să înțelegem cât mai bine nevoile organizațiilor și să înțelegem cum putem să venim în sprijinul lor cu noi funcționalități în platformă”, mai adaugă Bogdan Apostol.

Deschiderea mediului enterprise către lucrul cu startup-urile s-a putut vedea și la Paris, la Vivatech, unde o multitudine de companii aveau programe de susținere pentru acestea și erau deschise să le ajute să se dezvolte.

„E un eveniment în care avantajul principal e că se aduc împreună corporații cu procese bine stabilite cu startup-uri. Ne bucurăm mult să vedem sprijinul care apare în zona europeană pentru startup-uri din partea corporațiilor și deschiderea de a schimba opinii reale cu noi. E o oportunitate de a lua contact cu noi tehnologii, de a stabili noi parteneriate și de a face schimb de idei cu startup-uri și companii din același domeniu sau domenii conexe”, spune Bogdan Apostol.

Dezvoltarea Nestor pe viitor

Pe termen mediu și lung, Nestor caută dezvoltarea produsului și noi parteneriate. Bogdan spune că pregătește o mulțime de funcționalități pentru a satisface cât mai multe nevoi.

„E important să înțelegem necesitățile specifice culturii interne a organizației și industriei. Pentru mediul enterprise contează acea nevoie imediată și cum o putem satisface noi”, explică fondatorul Nestor.

„Cu siguranță pandemia și perioada post-pandemică au făcut un shift organizațional în corporații, care au început să privească printr-o altă lupă talent management-ul și angajații din organizația lor. Lucru care s-a schimbat e focusul pe individ, pe posibilitățile de dezvoltare, pe agilitatea de a schimba modul în care lucrăm, modul în care ne dezvoltăm și abilitatea de a accesa diferite oportunități în cadrul organizației prin reskilling, upskilling și participarea în inițiative transversale, cross-operaționale”, spune românul.

Pentru 2022 și 2023 au în plan o dezvoltare accelerată, mai ales pe piețe din Europa, America de Nord și America Latină.

„La nivel de features dezvoltăm noi și noi servicii ca să aducem inovație pentru clienții noștri. Vom investi în automatizare, ca să ne permitem să ajutăm HR-ul să implementeze procesul de talent management”, încheie fondatorul de startup din România.