Potrivit datelor centralizate de companie, din totalul plăților digitale intermediate în primele șase luni, aproape 3,6 milioane au fost tranzacții online efectuate cu cardul, în creștere cu 46,25%, față de aceeași perioadă a anului precedent. Valoarea medie a unei plăți a scăzut cu circa 10% față de anul trecut, de la 51 la 45 de euro. De asemenea, două treimi dintre clienți au făcut mai mult de o plată în intervalul de timp menționat.

Conform reprezentanților companiei, în primul semestru al anului, plățile de pe dispozitive mobile au crescut cu 15%, înregistrând aceeași pondere ca cele realizate de pe desktop, respectiv 50%. Cei care au efectuat tranzacții folosind un dispozitiv mobil cu sistem de operare Android au fost de 2,2 ori mai mulți decât utilizatorii iOS. Pe de altă parte, la plățile efectuate de pe desktop, utilizatorii Windows au fost de 15 ori mai mulți decât cei care au folosit macOS.

“Jumătate dintre plățile înregistrate în primul semestru al anului au fost realizate de pe dispozitive mobile, semn că procesul de plată a devenit un lucru simplu și la îndemână pentru utilizatorii serviciilor NETOPIA Payments. Din ce în ce mai mulți români aleg să folosească plățile electronice pentru tranzacțiile de zi cu zi, iar misiunea noastră este să le asigurăm în continuare cele mai inovative, sigure și ușor de utilizat instrumente digitale de plată”, a declarat Antonio Eram, CEO și Fondator al NETOPIA Payments.

Potrivit NETOPIA Payments, 40% din totalul tranzacțiilor au fost făcute de persoane cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani, urmați de cei cu vârsta între 35 și 44 de ani (26%) și de tinerii între 18 și 24 de ani (12%). Preferințele legate de plată depind foarte mult de vârsta cumpărătorilor, astfel că cei cu vârsta până în 24 de ani au preferat să facă plăți în jurul prânzului (12-13 PM), în timp ce segmentul cel mai activ (25-34 de ani) a preferat orele dinaintea prânzului, în intervalul 10 AM – 12 PM. Plățile au fost făcute în principal de bărbați (62%), pe când femeile au avut avut o pondere de 38%.

În ceea ce privește topul județelor care au generat cele mai multe tranzacții, pe primul loc se află Bucureștiul cu 42% din total, urmat de Cluj, cu 12%, Timiș (6%), Iași (5%), Brașov (4%) și Sibiu (3%). La polul opus, printre județele cu cel mai mic număr de tranzacții, în primele șase luni ale anului, se află Vaslui și Mehedinți, cu o pondere de 0,2% din total.

NETOPIA Payments este cel mai mare procesator de plăţi electronice de pe piaţa locală fiind o companie 100% românească. Peste 4.000 de comercianţi folosesc serviciile şi soluţiile NETOPIA pentru plăţi mobile, tranzacţii online cu carduri bancare, Bitcoin sau plăţi prin SMS.

În 2013, compania a lansat mobilPay Wallet. Este o soluție complet gratuită pentru utilizatori, iar plățile se fac instant din aplicație sau prin scanarea codului QR afișat la casele de marcat sau pe pagina de plată online.

Fiecare plată este securizată, iar utilizatorii mobilPay Wallet achită inteligent, în mii de locuri, online sau offline: la casele de marcat Carrefour Hipermarket și Carrefour Market, Selgros, Carrefour Express Pronto și Cora, facturi de telefonie, internet și TV (Orange, Vodafone, UPC, Telekom Fix), facturi de utilități, reîncărcarea de cartele prepaid, transport public în diferite orașe ale țării, parcări, întreţinere la bloc sau la restaurante. De asemenea, consumatorii pot achita produse şi servicii la peste 4.000 de comercianți online, totul printr-o simplă scanare de QR.