Vlad Popescu, CEO-ul Norofert, a fost forța din spatele schimbării strategiei, odată cu preluarea frâielor de la tatăl său, fondatorul Norofert, în urmă cu 6 ani. Acum, el descrie Norofert, o companie listată pe bursă și cu filială în Ohio, ca fiind un ”producător de îngrășăminte și pesticide pentru agricultura ecologică”.

Din tată în fiu - povestea transformării Norofert

”Compania a fost înființată în anul 2000, de către tatăl meu. Până în anul 2015 a fost importator și distribuitor de produse convenționale pentru agricultură, din 2015 am produs o schimbare majoră în modelul de business al Norofert și am devenit producători de îngrășăminte și pesticide, numite generic «inputuri»”, ne povestește Vlad Popescu despre firma începută ”la firul ierbii”, într-un grajd, și crescută până la venituri consolidate de 24,4 milioane de lei pentru anul 2020, în creștere cu 64% față de 2019 și un profit net de 6,3 milioane de lei, o creștere de 36%.

”Încă de la început, din 2015, am identificat o nișă, aceea a agriculturii ecologice, și am vrut să o exploatăm, mai ales în ideea că am simțit că va crește foarte mult în următorii ani, ceea ce s-a și întâmplat”, spune Vlad Popescu, precizând faptul că, în momentul în care a preluat dezvoltarea afacerii și a mizat pe producția de inputuri pentru agricultura ecologică, îi lipseau cunoștințele despre acest domeniu, sau despre modul în care se realizează aceste produse. Nu știa foarte bine nici cum se face cercetarea pentru astfel de produse, dar a apelat la oameni care au putut să ajute echipa Norofert să ducă mai departe această idee.

”Am apelat la ajutorul unor cercetători români să ne ajute cu localizarea rețetelor pe specificul pedo-climatic al României, și am reușit să creștem foarte mult din 2015 până în 2019 de la sine, cu autofinanțare, cu ajutorul băncilor. Am identificat formule care se pretează la condițiile de sol și de climă din România, mai ales pe culturile de interes: grâu, floarea soarelui, rapiță, cele care sunt cel mai des cultivate în agricultura ecologică din România”, povestește el.

În opinia sa, acesta a fost pasul care a ajutat la dezvoltarea Norofert. ”În 2018, la final, am lansat conceptul pastilelor efervescente pentru agricultură și a venit cumva natural în urma experienței din teren cu produsele noastre, care sunt în majoritate lichide. Am văzut probleme de fermentare, probleme de stabilitate a formulei, pe care le-am mai ameliorat, dar iată că necesitatea asta a dus către ideea de pastile efervescente, concept care ne-a deschis și granițele către export”, mai spune Vlad Popescu.

În acest moment, Norofert este în plină expansiune în SUA. ”E o piață foarte dificilă, o piață foarte matură, și tocmai de asta am ales-o, pentru că avem și tehnologia și posibilitatea să creștem acolo”, adaugă el.

An cu secetă și pandemie, dar cu ”roade” bune pentru Norofert

Au început expansiunea în Statele Unite într-un moment foarte dificil, la debutul pandemiei. ”Cred că asta ne-a îngreunat un pic eforturile, dar nu ne-a pus o frână foarte mare pentru că în 2020 avem, totuși, niște milestones foarte importante pe dezvoltarea în SUA: avem omologarea unei game de produse, avem deschiderea filialei de acolo, din statul Ohio, pe care l-am ales pentru că este un stat foarte dezvoltat din punct de vedere agricol, și sper ca în anul 2021 să avem și primele rezultate financiare de acolo, primele vânzări”, explică CEO-ul Norofert.

Ceea ce le-a permis extinderea spre piața americană a fost parteneriatul strategic încheiat în vara lui 2020 cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București. Prin această cooperare, Norofert și USAMV vor aduce cercetarea științifică în economie dezvoltând împreună produse și servicii inovative, destinate comercializării atât pe piața unică europeană, cât și pe piețele globale. Parteneriatul se concentrează pe două axe – cercetare aplicată și internaționalizare.

Tot în anul 2020, Norofert a finalizat și listarea la bursă, pe piața AeRO, chiar la începutul lunii martie. Pe parcursul anului 2020, acțiunile Norofert au fost cele mai tranzacționate instrumente financiare de pe piața AeRO. În data de 23 februarie 2021, înainte de publicarea rezultatelor financiare preliminare, acțiunile Norofert se tranzacționau la un preț de 28,4 lei pe acțiune, la acel moment capitalizarea de piață a Norofert fiind de circa 228 milioane de lei.

”Am avut o creștere rapidă și s-au întâmplat foarte multe în acest an din care am ieșit. Am avut parte și de un an foarte secetos, și a fost o provocare în plus. Cred că l-am trecut foarte bine, având în vedere ce condiții au fost, tot agribusiness-ul românesc a fost afectat de această secetă. Pe partea de dezvoltare de produse au fost niște provocări, am lansat un produs împotriva secetei, deci cumva ne-a obligat un an dificil să inovăm în continuare”, declară Vlad, precizând că 2020 a fost un an foarte interesant din punct de vedere agricol și din punct de vedere al business-ului. ”Am învățat foarte mult, am crescut foarte repede și acum urmează o perioadă de consolidare a business-ului nostru”, ne spune CEO-ul Norofert.

Întinerirea agriculturii și noile tehnologii

Din punctul său de vedere, în acest moment ne aflăm în pragul unei revoluții tehnologice în agricultură.

”Dacă celelalte domenii industriale au evoluat foarte mult cu ajutorul tehnologiei, agricultura a avut un decalaj un pic mai mare, dar acum vedem drone, mapare din satelit, vedem drone care fac lucrări de fertilizare, vedem tractoare autonome, vedem o schimbare foarte mare în ultimii ani și o vedem și în România, iar asta e important pentru că s-au schimbat un pic generațiile în agribusiness, iar tinerii fermieri înțeleg acum că fără tehnologizarea agriculturii și fără progresul natural care vine odată cu ea, nu poți să ai recolte din ce în ce mai mari pe hectar. Până la urmă este un business, trebuie să maximizezi profitul pe hectar și atunci vine absolut natural tehnologizarea agriculturii”, este părerea lui Vlad Popescu.

Iar această revoluție tehnologică în agricultură este încurajată fix de acest schimb de generații în business-urile agricole. Sunt moștenite afaceri care sunt duse mai departe de tineri fermieri care au avut de la cine să învețe elementele clasice de business, dar care sunt și deschiși să adopte noile tehnologii. ”Cu timpul vom vedea o dezvoltare a agriculturii și o întinerire a ei”, afirmă Vlad, convins că viitorul în agricultură va fi al celor care sunt mai preocupați de tehnologie, de ce se aplică în câmp, dar și că acest val adus de noul ”green deal” va crește suprafețele de teren cultivate în agricultura ecologică, iar din ce în ce mai mulți fermieri vor veni spre agricultura ecologică.

”Vedem asta și în business-ul nostru, că am reușit să atragem fermieri din agricultura convențională spre cea ecologică, am reușit să ne creștem o bază de clienți din ce în ce mai mare tocmai pentru că avantajele sunt foarte clare aici. Vorbim de subvenții mai mari, de producții care nu mai au decalajul atât de mare între bio și convențional, și evident vorbim despre profituri mai mari. Cred că ăsta este principalul argument care-i atrage pe noii fermieri în agricultura ecologică”, este concluzia CEO-ului Norofert.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.