Bird, startup-ul care funcționează după modelul de business al unui „Uber pentru trotinete”, și-a anunțat oficial intrarea pe piața din Europa și Orientul Mijlociu, cu un program pilot în Paris și Tel Aviv. Încă de la începutul lunii iunie, start-up.ro scria despre această extindere a companiei, în baza unor anunțuri de angajare apărute pe pagina companiei potrivit cărora Bird își căuta manager general pentru operațiunile din în Europa, iar anunțul este încă activ.

Startup-ul și-a ales Paris drept rampă de lansare în Europa pe motiv că este unul dintre orașele care se confruntă cu „cea mai mare congestie și poluare”, după cum a declarat pentru cei de la TechCrunch, Patrick Studener - șef al EMEA la Bird.

De asemenea, cei de la publicația americană mai scriu că trotinetele vor costa 1 euro pentru pornire, cu un tarif de 0,15 euro/minut, acesta fiind și tariful perceptul de competitorul său, Lime. Bird ar urma să lanseze 100 de trotinete pe străzile pariziene.