Parteneriatul dintre Sodexo și MyBenefits este un alt model de cum poate colabora mediul corporate cu ecosistemul startup-urilor pentru a dezvolta piața economică locală. Sodexo este la a doua colaborare cu un startup românesc, prima fiind cea cu Telios Care, în care liderul beneficiilor extrasalariale a integrat serviciile de telemedicină şi de well-being în oferta sa.

Beneficii custom made

33% dintre români se simt engaged la locul de muncă, iar media europeană este undeva la 14%, aflăm la conferința de presă care anunță parteneriatul Sodexo cu MyBenefits. În același timp, din cheltuielile unei companii, 60% se duc către angajați pe costuri operaționale din care 30% înseamnă sume alocate pentru beneficiile extrasalariale.

Până de curând piața beneficiior a fost un mediu rigid, dar pandemia a reconfigurat felul în care angajatorii pot oferi alte lucruri angajaților săi și cum pot lucra la o loializare personalizată și pe termen lung.

Peste 28.000 de beneficii extra salariale integrate în scheme personalizate este ceea ce oferă parteneriatul dintre start-upul românesc MyBenefits - platforma de loializare și beneficii pentru angajați - și Sodexo Benefits & Rewards Services (BRS) - liderul local al pieţei de beneficii extra salariale - pentru toţi angajatorii şi angajații din România.

Astfel, angajaţii pot să își selecteze singuri, online, beneficiile în funcţie de bugetul alocat de angajator si să le schimbe lunar.

Prin acest parteneriat, cele două companii și-au propus să devină principalul furnizor de beneficii extra salariale flexibile din România şi să aducă o experienţă îmbunătăţită atât consumatorului final cât şi angajatorului.

„Prin parteneriatul cu MyBenefits, ne-am propus să aliniem interesele angajatorilor cu cele ale angajaților în ceea ce privește conceptul de flexibilitate asupra beneficiilor oferite. Prin intermediul tehnologiei care stă la baza platformei digitale pe care o vom oferi clienților de acum înainte, transferăm decizia de la angajator la angajat, păstrând în același timp strategia de motivare a fiecărei companii ca element esențial în set-up-ul platformei”, a declarat Manuel Fernandez Amezaga, CEO Sodexo Benefits & Rewards Romania&Bulgaria.

”Ne bucurăm că putem inova relația angajat – angajator și cu ajutorul unui start-up românesc. Prin strategia noastră, ne propunem să dezvoltăm parteneriate centrate pe nevoile actuale din piață, care au la bază inovație și tehnologie, astfel încât să ducem la nivelul următor starea de bine a angajaților și succesul companiilor”, adaugă CEO-ul.

Crește cererea de beneficii extrasalariale și în startupuri

MyBenefits este o platformă digitală prin care angajatorul oferă angajaţilor libertatea de a alege beneficiile potrivite nevoilor lor.

Platforma oferă produse și servicii diverse precum beneficiile Sodexo (carduri de masă, cadou, turist şi culturale), asigurări medicale, abonamente la clinici medicale, pensii private, programe de dezvoltare personală și traininguri, servicii de wellbeing. Printre furnizorii incluși în platformă se numără: Regina Maria, MG Dental, MedLife, Mind Architect, Allianz Țiriac, eMAG sau Decathlon. Oferta este dinamică, constant fiind adaugaţi noi furnizori de servicii și produse, care răspund nevoilor din piață şi tendinţelor în materie de beneficii și criteriilor MyBenefits.

La conferința de presă care a anunțat acest parteneriat, Andrei Dumitrel a spus că se bucură că a găsit niște oameni faini și deștepți alături de care să construiască soluții pentru flexibilizarea beneficiilor extrasalariale: ”Sodexo încă lucrează în mindset-ul de startup”, a spus Andrei, ceea ce lasă loc pentru decizii rapide, reconfigurări și inovație.

Tot el a spus că există o creștere în solicitările startup-urilor de a calibra ofertele angajaților cu ce găsesc similar în pachetele de beneficii de la companii mai mari: ”de exemplu, recent am fost rugați să negociem un pachet cu o sală de la parterul unui startup și apoi s-o integrăm în platformă, astfel încât angajații să simtă că e o ofertă personalizată strict pentru ei”. Dintre clienții MyBenefits, antreprenorul ne-a spus că undeva la o treime dintre aceștia ar fi startupuri.

Parteneriatul cu Sodexo le poate facilita și externalizarea soluției către piața din Europa, un target vizat de fondatorii MyBenefits.

’’Acest parteneriat este cel mai important de până acum și validează valoarea și relevanța muncii pe care am depus-o în ultimii ani în dezvoltarea platformei. Alături de Sodexo BRS vom ajunge cu siguranță să schimbăm experiența în relația cu angajatorul pentru foarte mulți salariați din România. Am început dezvoltarea platformei în 2016 împreună cu Cristian Teodorescu, ca platforma de loializare și incentivare a clienților, iar din 2019 am pivotat și către zona de beneficii pentru angajați, pentru că am realizat că putem transfera know-how-ul acumulat și către companiile care folosesc beneficiile salariale pentru a-și păstra angajații loiali sau pentru a atrage talente noi. Ultimii trei ani au fost despre a dezvolta zona de produs și experiența utilizatorului în platformă”, a afirmat Andrei Dumitrel, cofondator MyBenefits.