Tabăra Startup Elites e o experiență de bootcamp de 4 zile în care 30 de tineri antreprenori cu business-uri existente sau care sunt în dezvoltare vor trece prin workshop-uri și provocări care-i poate face antreprenori mai buni. De asemenea, networkingul, distracția și munca sunt prioritare la Startup Elites.

Iată programul final al taberei Startup Elites

  • Best business model and understanding the market - Dan Mocanu (Blue Zygote Inception Lab)
  • Understanding and preparing for growth - Ioan Iacob (FlowX)
  • Legal & IP for Startups - Tudor Stanciu (Ventures'n'Law)
  • Champions Dinner (antreprenorii își povestesc experiențele lor de business) - Matei Psatta (Blindspot)
  • Design Thinking - Dragoș Gavrilescu (Design Thinking Society)
  • Cel mai bun partener logistic - Cornel Morcov (FAN Courier)
  • Critical Thinking - Radu Atanasiu (BISM)
  • Product Market Fit - Irina Scarlat (Bitpanda)
  • Teamwork and Management - Dragoș Nicolaescu
  • Champions Dinner cu Ciprian Borodescu (Algolia)
  • Guerilla marketing for your business - Alexandru Ion (Glovo & Nexus Gaming)
  • Early Stage Financing - Ilinca Păun (Bravva Angels)
  • Leadership & Organisational Culture - Radu Predescu (Autonom)

Premii pentru cele mai bune pitchuri

În cadrul Startup Elites vrem să-i provocăm pe cei 30 de participanți să își dezvolte propriile idei, dar să lucreze și cu ceilalți la dezvoltarea unor idei noi. Din acest motiv vom lansa provocarea Ideas Pool care se va încheia cu Pitches susținute de către Samsung România.

Participanții vor fi împărțiți în grupe de 5 persoane, vor extrage din urnă un cuvânt. Uneori foarte întâmplător. Pe baza acelui cuvânt vor trebui să dezvolte un business plan și o prezentare de 3 minute pe scenă duminică, 9 octombrie. Cea mai bună echipă votată de către juriul format din antreprenorii și experții care vor fi speakeri la Startup Elites va câștiga smartphone-uri din seria Galaxy A de la Samsung pentru a putea să își administreze afacerea de oriunde ar fi și să aibă mobilitate maximă.

Tabăra Startup Elites este organizată cu ajutorul FAN Courier, Samsung, Autonom, Bravva Angels și Pop Cola.