Pe de altă parte, sunt domenii despre care se poate spune că sunt ”pe cai mari”, iar o reconversie profesională către acestea ar putea fi cea mai bună idee.

Joburile cu cele mai mici salarii

Dar să vedem întâi care sunt industriile care au suferit și încă se resimt.

Chiar dacă restricțiile au mai fost relaxate și s-a reluat activitatea, industrii precum organizarea de evenimente, HoReCa, industria artistică, cea aerospațială, auto sau prelucrătoare depind direct de evoluția pandemiei și, de ce nu, de eventuale restricții reintroduse. Pentru că nimeni nu știe cum vor evolua lucrurile, mai ales în contextul mutațiilor care tot apar și a sezonului rece pe care îl avem în față.

Acestea, dar nu numai, sunt și domeniile în care au avut loc cele mai semnificative scăderi de salarii în ultima perioadă.

În luna martie (ultima lună pentru care există date disponibile) câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.547 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 182 lei (+5,4%), conform datelor furnizate de INS.

Valorile cele mai mici ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat, după cum era de așteptat poate, în industria HoReCa.

Iată care sunt domeniile în care românii câștigă cel mai puțin în prezent:

  • hoteluri și restaurante – 1.751 de lei
  • fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – 1.892 de lei
  • tăbăcirea pieilor, marochinărie, încălțăminte, prepararea și vopsirea blănurilor – 2.251 de lei
  • activități de servicii, aici intrând o sumedenie de ocupații, inclusiv personalul din curățenie – 2.265 de lei
  • prelucrarea lemnului, fabricarea articolelor din paie – 2.304 lei

Domeniile în care se câștigă cel mai bine

De partea cealaltă, însă, industrii precum IT, pharma, outsourcing, shared service center nu au suferit un impact puternic din cauza pandemiei, ba chiar au înregistrat creșteri salariale și continuă recrutările anul acesta.

Cele mai mari salarii le regăsim la top manageri din industrii precum banking, retail food, pharma, telecom sau IT, relatează wall-street.ro.

Aceste domenii continuă să se dezvolte și angajează inclusiv specialiști sau top manageri. De asemenea, companii din domeniul business process outsourcing și shared service center angajează sute de persoane vorbitoare de limbi rare atât în București, cât și în țară.

Numai salariile angajaţilor din IT au crescut cu un procent mediu de 8,43% anul trecut, conform datelor din studiul de salarizare IT SalaryMap realizat de AIMS International România.

De fapt, aproape 90% dintre companiile din sector au crescut salariile în 2020.

Și astfel de locuri de muncă în București sunt scoase la concurs, după cum vei observa la o simplă căutare pe JobRadar24. Vei mai găsi joburi pentru consilieri juridici, contabili, electricieni, șoferi, livratori, agenți de securitate ș.a.m.d..

Se găsesc însă și locuri de muncă pentru medici, inclusiv în provincie, într-un lanț de clinici private. ”Salariul net pornește de la 8,000 lei pe lună și variază în funcție de experiența medicului. Programul de lucru este flexibil, medicii doritori pot face naveta între centrele apropiate și transportul este decontat. Se oferă și locuință de serviciu medicilor interesați”, se arată în anunț.

Paradoxul joburilor din comerţ: Joburi prost plătite, dar foarte căutate

Totuși, un fenomen interesant se poate observa pe piața muncii din România. Casierii şi lucrătorii comerciali sunt plătiţi cu salarii cu 40% mai mici decât media pe economie, însă acestea sunt în top cinci cele mai căutate locuri de muncă.

Salariul mediu oferit în piaţă pentru poziţia de casier sau de lucrător comercial este de 436 de euro (circa 2.150 de lei), arată o analiză a platformei OLX aferentă lunii aprilie 2021. Spre comparaţie, salariul mediu pe economie este de circa 3.400 de lei, deci cu aproape 60% mai mare.

Câştigul lucrătorilor din retail, în special al casierilor şi lucrătorilor comerciali, a crescut puternic în ultimii ani, pe o piaţă a muncii dificilă, însă rămâne departe de media pe economie. Aceste joburi erau cunoscute anterior ca fiind plătite cu minimul pe economie de multe ori, lucru care acum se întâmplă mai rar.

Este totuşi interesant de observat faptul că deşi sunt plătite cu salarii (încă) sub medie, aceste poziţii sunt populare în piaţă, aflate chiar în topul căutărilor.

Interesul mare al retailerilor pentru a angaja este justificat de doi factori principali. Pe de-o parte, în retailul alimentar este cea mai mare fluctuaţie de personal din economie, ea ajungând la 50% înainte de pandemie, ceea ce înseamnă că unu din doi oameni îşi schimbă jobul într-un an. În pandemie se vede o scădere a celor care părăsesc locul de muncă, însă cifrele rămân mari, relatează Ziarul Financiar.

Apoi, jucătorii din domeniu, unii adevărați coloși, angajează an de an mii de oameni pentru că deschid noi hipermarketuri sau supermarketuri.

De altfel, lanţurile de magazine alimentare sunt unii dintre cei mai mari angajatori din economie, cu mii sau chiar peste 10.000 de salariaţi fiecare, mai menționează sursa. Doar în comerţul modern sunt circa 95.000 de salariaţi aflaţi pe statele de plată a zece reţele mari de magazine. Din totalul lor, 80% sunt casieri şi lucrători comerciali.