Înființată în 2017, Telios Care se află, în prezent, la a treia rundă de finanțare. Prima dintre ele a avut loc în 2018 și a asigurat o finanțare de 150.000 de euro, bani folosiți pentru dezvoltarea platformei, a îmbunătățirii software-ului și a sistemelor utilizate.
Cea de-a doua rundă de finanțare s-a încheiat la finalul anului 2020, după atragerea a 200.000 de euro, investiție care a asigurat și lansarea, în premieră în sistemul de sănătate din România, a modelului american de „prescription fulfillment” – rețete digitale trimise de medici, respectând toate protocoalele de securitate, direct la farmaciile indicate de pacienți.
„Noua rundă de investiții ne permite ca, până la finalul anului 2022, să îmbunătățim accesul pacienților la servicii medicale de calitate, prin introducerea pe piață a dispozitivelor medicale la distanță, prin adăugarea de noi servicii în platformă care oferă chiar posibilitatea vizitelor la domiciliu, dar și să creștem procentul de afecțiuni complexe rezolvate prin telemedicină. Telios va adresa puternic, în următoarea perioadă, și afecțiunile cornice, cu precădere cele legate de diabet și boli cardiovasculare”, spune Philip Choban, CEO, Telios Care. „Aceste lucruri presupun extinderea serviciilor oferite cu 3 linii noi, Medical Device, Home Nurse și Chronic Care, concomitent cu creșterea numărului de specialități medicale în platformă”.
La nivel internațional, Telios Care vizează, în primă instanță, extinderea în Europa de Est cu servicii de tip second opinion (a doua opinie), adăugând ulterior noi servicii.
“Telios este deja un brand recunoscut în telemedicină. Spiritul american este adânc împământenit în calitatea serviciilor și toate feature-urile sunt destinate acoperirii nevoilor utilizatorului. Telios este un startup extrem de activ, ce urmărește maximizarea calității în condiții de eficiență maximă. Cu toții avem de învățat din cele mai bune practici, indiferent de domeniul în care activăm. Clienții trebuie să fie mereu în centrul preocupărilor noastre” declară Ionuț Pătrăhău, Chief Revenue Officer SeedBlink.
În prezent, Telios Care este o structură pe acțiuni cu 30 de acționari, compusă atât din fondatori, cât și din investitori, printre care se află și investitori de la Transylvania Angels Network, Growceanu Angel Investment și Tech Angels.
„Ca și angel investor, am investit în 15 proiecte de start-up, în diferite domenii, și aș putea spune că Telios este unul dintre cele mai mature. După trei ani de activitate, a făcut cele mai mari progrese, pe mai multe paliere: evoluția echipei, număr de clienți, rezultate financiare, evoluția modelului de business și a parteneriatelor strategice. Sunt foarte mulțumit de cum a evoluat în acești trei ani și există perspective de a accelera această evoluție în perioada următoare cu sprijinul unor investitori care ni se vor alătura în următoarea rundă” spune Florin M. Pop, Founding Investor, Telios Care.
Oferta de servicii de telemedicină din România a accelerat în 2020, cu precădere în al doilea semestru. Anual, în cabinetele medicilor de familie și cele de specialitate, de stat și private, din România, sunt efectuate circa 65 - 70 de milioane de consultații, trimiteri și rețete. În 2020, aproximativ 7% - 8% dintre acestea, reprezentând 4,5 - 5 milioane de consultații, trimiteri și rețete, au fost efectuate prin telemedicină, potrivit estimărilor Telios Care, care ia în calcul datele Institutului Național de Statistică, în legătură cu activitatea unităților sanitare.
Pentru anul în curs, Telios Care se așteaptă la o creștere cu 100% a accesării serviciilor sale, în contextul în care tot mai mulți pacienți apelează la telemedicină ca primă soluție în multe situații.
Telios Care a înregistrat anul trecut o creștere de 10 ori a numărului de utilizatori de servicii de telemedicină, încheind anul cu 75.000 de beneficiari care lucrează în domenii precum retail, IT, servicii financiare, producție, transport și agricultură. Compania estimează pentru 2021 o dublare a numărului de pacienți prin includerea serviciilor Telios în produse de asigurări și abonamente medicale, precum și prin vânzări directe la companii.
La nivel mondial, piața de telemedicină a fost evaluată la 41,6 miliarde de dolari în 2019, cu o creștere de peste 90% în 2020, pe fondul impactului generat de pandemia de COVID-19, potrivit companiei de consultanță și cercetare Fortune Business Insights. În următorii 7 ani, estimările vizează o creștere anuală de peste 25%, de la 79,79 miliarde de dolari în 2020, la 396,7 miliarde de dolari în 2027.