Inovația tehnologică are la bază folosirea inteligenței artificiale, se aplică tuturor produselor comercializate pe platforma Tradus, de la agricultură, transport și până la construcții, și ajută cumpărătorii și vânzătorii din România, dar și din celelalte 45 de piețe în care compania operează, să înțeleagă mai bine prețul real de pe piața globală a utilajelor grele.

Prin Instrumentul de Transparență a Prețurilor, Tradus ajută utilizatorii, vânzători și cumpărători deopotrivă, să compare prețul unui autovehicul second hand sau al altui echipament dorit cu prețul unor produse similare ale aceluiași brand sau tip.

13.300 de cumpărători activi de camioane și remorci

Astfel, aceștia pot avea o imagine de ansamblu asupra produselor pe care le comercializează sau doresc să le cumpere, în comparație cu alte autovehicule sau echipamente ale aceluiasi brand sau tip de produs. Instrumentul de Transparență a Prețurilor este o inovație pe piața autovehiculelor comerciale, în care compararea produselor și estimarea valorii corecte a acestora este mai dificilă, față de alte piețe care comercializează alte tipuri de autovehicule utilizate.

În prezent, Tradus operează în 45 de piețe, printre care și România, și este disponibilă în 22 de limbi străine. În România, platforma are peste 13.300 de cumpărători activi înregistrați și peste 500 de vânzători.

În plus, varianta locală a platformei Tradus înregistrează lunar aproximativ 180.000 de vizite și 60.000 de utilizatori unici. La nivel global, Tradus numără peste 75.000 de cumpărători și aproximativ 9.500 de comercianți care listează cumulat peste 262.000 de autovehicule comerciale. Mai mult, Tradus înregistrează aproximativ 600.000 de vizite unice pe lună.

Cum funcționează Instrumentul de Transparență a Prețurilor

Cu ajutorul Instrumentului de Transparență a Prețurilor Tradus, utilizatorii pot vedea “Rating-ul de preț” sub prețul cerut al obiectului pe care îl vizualizează. Mai mult, utilizatorii au la dispoziție 3 indicatori diferiți pe baza cărora pot realiza comparația:

Rating-ul de preț

Evaluarea reală a prețului reprezintă cât de mare sau scăzut este prețul solicitat, comparat cu prețurile cerute de vânzători. Tradus folosește următoarele ratinguri:

  • Prețul excelent
  • Prețul corect
  • Costul prea mare

Economiile estimate

Tradus estimează valoarea pe piață a produsului menționat în anunț, bazat pe toate produsele brandului și tipul lor. Economiile estimate arată cât de mare sau mic este prețul produsului pe piață.

Valoarea pe piață Tradus

Tradus estimează valoarea pe piață al autovehiculului comercial sau echipamentului prezent în anunț. Acesta este calculat folosind Inteligența Artificială avansată. Sute de atribute înrudite cu listarea produsului, prețuri și informații adiționale sunt luate în considerare, utilizând milioanele de listări din trecut și prezent.