”Parcul auto din România a crescut cu 7,4% în 2018 conform datelor oficiale, la peste 8,2 milioane vehicule, dar infrastructura rutieră nu ține pasul. Spre exemplu, București, cu circa 1,4 milioane de autoturisme înmatriculate oficial, la care se adaugă cele în tranzit, este de mulți ani în topul celor mai congestionate orașe din Europa, iar nivelul particulelor în suspensie din aer este dublu față de cel maxim recomandat de Organizația Mondială a Sănătății. În acest context, sunt necesare soluții noi de transport, o variantă fiind modelele de proprietate alternative, precum abonamentul, închirierea, car sharing, ride hailing, ride sharing și micro mobility”, a declarat Daniel Anghel, Partener și Liderul serviciilor fiscale și juridice, PwC România.

Raportul PwC dă ca exemplu Germania, unde ponderea persoanelor care dețin o mașină proprie a scăzut de la 43% în 2010 la 36% în 2018, în timp ce flotele auto, fie că sunt ale companiilor, firmelor de închirieri sau ale platformelor de mobilitate au crescut în aceeași perioadă de la 57% la 64%. Este o tendință care se extinde tot mai mult la nivel global și pune presiune inclusiv pe prețurile autovehiculelor, pe fondul creșterii puterii de negociere.

Potrivit sondajului realizat de PwC în rândul europenilor, inclus în raport, 74% dintre consumatori vor opta pentru cel mai convenabil mod de a călători, inclusiv pentru folosirea mai multor tipuri de transport, iar 28% dintre proprietarii europeni de vehicule cred că pot câștiga bani din împărțirea mașinii lor printr-o platformă peer-to-peer.

De asemenea, peste 50% dintre consumatori ar fi dispuși să plătească până la 250 dolari pentru un abonament lunar pentru plimbări nelimitate în oraș. Un procent similar (47%) din consumatorii europeni ia în considerare renunțarea la propria mașină în favoarea serviciilor de robotaxi autonome dacă vor avea un preț adecvat.

În Europa, estimările arată că segmentul modelelor alternative de proprietate va crește de la o valoare de 33 miliarde de dolari în 2018, la 191 miliarde dolari în 2025 și 393 miliarde de dolari în 2030. La nivel global, modelele alternative de mobilitate vor ajunge să reprezinte între 17 - 28% din transportul cu vehicule la nivel global până în 2030.

Alte concluzii ale raportului:

  • Viitorul industriei auto va fi caracterizat de conectivitate - creșterea numărului de autovehicule conectate la internet 4G și 5G și la multipli senzori și dispozitive de comunicație, electricitate - creșterea ponderii autovehiculelor electrice, partajare - creșterea ponderii sistemelor de car-sharing și autonomie - apariția autovehiculelor autonome.
  • China va continua să-și dezvolte parcul auto într-un ritm accelerat, de peste 33%, până la 303 milioane mașini în 2025, în timp ce în SUA avansul va fi unul modest, de 2,2%.
  • Va fi necesară îmbunătățirea infrastructurii de transport, telecomunicații și de alimentare a mașinilor electrice.
  • Motoarele electrice și funcțiile automate vor crește cu 20-40% costul producătorilor auto cu materiile prime până în 2030.
  • În acest context, vom asista la o schimbare semnificativă a modelelor de afaceri ale producătorilor auto și furnizorilor lor, care vor depune eforturi intense pentru reducerea costurilor tehnologice în următorul deceniu.