Un punct forte al acestui serviciu online este ca angajații nu au nevoie de un cont dedicat sau o aplicație instalată, chestionarul fiind accesibil prin intermediul link-ului primit pe email și este adaptabil oricărui dispozitiv (telefon, tabletă sau desktop). În mod implicit răspunsurile angajaților sunt anonime.
„Într-o perioadă în care întâlnirile fizice dintre angajați și manageri sunt tot mai rare, companiile au nevoie de metode noi pentru a măsura implicarea și starea de spirit a echipei”, spune Ciprian Drăgoi, fondator pulsulechipei.ro
Întâlnirea față în față cu managerul, cea mai comună metodă de culegere a feedback-ului are dezavantajul de a consuma foarte multe ore unei companii (o întâlnire săptămânală de 15 minute cu fiecare angajat al unei companii cu 20 de membrii înseamnă un consum de peste 500 ore/an). Serviciul Pulsul Echipei poate economisi până la 90% din acest timp și vine și cu următoarele beneficii:
- Feedback în timp real
- Crește implicarea angajaților
- Dezvoltă o cultură de companie pozitivă
- Încurajează retrospecția și introspecția
- Măsurarea evoluției în timp
- Încurajează comunicarea
DREAME redeschide spațiul din eMAG Băneasa și aduce în magazine aspiratorul robot X60 Pro Ultra Complete
„Ne dorim cu ajutorul Pulsul Echipei să dăm șansa companiilor antreprenoriale locale să implementeze o mică parte din bunele practici ale multinaționalelor la un cost rezonabil”, a mai declarat Ciprian Drăgoi, fondator Pulsul Echipei .
Pulsul Echipei a fost dezvoltat de către eComJobs.ro (site de recrutare dedicat magazinelor online) în urma unei investiții de 15.000 euro. Din analizele proprii în România ar exista ~49.000 de companii cu peste 20 angajați din industria serviciilor care ar putea deveni clienți. Pulsul Echipei și-a propus ca în primul an de activitate să convingă 500 de companii să măsoare Pulsul Echipei.