Poveștile mamei
Ai mei m-au pregatit de mic în direcția realizării de performanțe academice.
Ei erau conștienți că am plecat la drum cu un handicap din cauza dizabilității, mai ales în cadrul unei societăți atât de închise ca aceea din România, așa că au încercat să mă împingă să compensez prin alte laturi, acest handicap.
Mama mi-a citit mult, extrem de mult, povești, basme, romane. Unele din ele le-am înregistrat pe casete și le ascultam când eram singur, sau când eram departe de ai mei.
Astfel, mai tot timpul, am avut vocea mamei cu mine citindu-mi tot felul de lucruri. Această determinare de a-mi citi extrem de mult, avea să îmi prindă foarte bine, mai ales în contextul dizabilității.
Practic, parcurgând atâta material, mi s-au format foarte multe reprezentări, inclusiv vizuale, reprezentări pe care nu aveam cum să mi le formez altfel.
Mai mult, lectura mi-a expus foarte multe scenarii posibile de viață, scenarii din care eu aveam să îmi extrag mai târziu soluțiile pentru a gestiona diversele ipostaze în care ajungeam.
