Noile Razer Hammerhead Duo au fost botezate după cele două difuzoare calibrate special și găzduite în fiecare incintă intraauriculară.

Tehnologia Dual Driver are la bază două difuzoare care colaborează în armonie pentru a livra un sunet echilibrat: bași puternici produși de difuzoarele dinamice în combinație cu înalte clare livrate de difuzoarele cu armatură echilibrată.

Față de căștile care folosesc câte un singur difuzor în fiecare incintă acustică, tehnologia bazată pe utilizarea a două difuzoare permite o separare mai eficientă a sunetelor, ceea ce rezultă într-o experiență audio mai curată, lipsită de distorsiuni. Avantajele se simt indiferent dacă utilizatorul urmărește serialele preferate sau dacă ascultă muzică.

Compatibilitate extinsă cu mai multe device-uri

Pentru a le face potrivite pentru drumurile întreprinse de utilizatori, căștile Razer Hammerhead Duo au fost concepute pentru a fi ușor de folosit și de purtat, păstrând în același timp un cadru de aluminiu și firul împletit, pentru a fi rezistente la provocările zilnice.

În pachet sunt incluse și trei tipuri de dopuri de silicon pentru a asigura o potrivire perfectă cu orice ureche și pentru a reduce nivelul zgomotului înconjurător. Conectorul de tip jack de 3.5mm permite conectarea Razer Hammerhead Duo atât la majoritatea telefoanelor inteligente, cât și la PC-uri, Mac-uri, console și altele.

Noile Razer Hammerhead Duo sunt disponibile în două versiuni: Razer Hammerhead Duo, echipate cu microfon și cu o telecomandă pe fir pentru a controla volumul și pornirea/oprirea redării conținutului multimedia, respectiv versiunea Razer Hammerhead Duo – Compatible with the Nintendo Switch.

A doua versiune a fost concepută în mod special pentru utilizatorii Nintendo Switch, având în plus un microfon ce poate fi pornit și oprit pentru a facilita o comunicare eficientă în jocuri sau pe durata conversațiilor telefonice. În plus această variantă cu sigla Razer argintie, include și un etui care ajută la transportarea căștilor și evitarea haosului din buzunare sau geantă.

Preț și disponibilitate Razer Hammerhead Duo

De la 59,99 euro pe pagina Razer.com – începând cu 30 aprilie 2019. La nivel global – începând cu trim. II 2019.