„Suntem dedicați asigurării unui dialog privat și de înaltă calitate cu clienții noștri și investim constant în îmbunătățirea canalelor noastre digitale. De aceea, vă anunțăm că ne vom retrage complet de pe Facebook și de pe toate canalele sociale deținute de Facebook, începând cu data de 1 iunie 2019.”, acesta este mesajul care a fost publicat astăzi pe pagina de Facebook a băncii.

În continuare, se precizează faptul că UniCredit a suspendat orice fel de publicitate pe Facebook în martie 2018 „din cauza preocupărilor privind modul în care au fost administrate anumite incidente prezentate în media. Aceste îngrijorări au rămas nerezolvate, așa că UniCredit a decis să își dezactiveze toate profilele pe Facebook și canalele sociale deținute de Facebook (Facebook, Messenger și Instagram) începând cu data de 1 iunie 2019”, adaugă reprezentanții băncii.