Cei de la RBL identifică beneficiile aduse de trecerea României în 2004 de la cotele progresive la cota unică și numesc această mișcare drept element cheie pentru creșterea economică și sociala din ultimii 17 ani.

  • a simplificat sistemul de administrare fiscală atât din perspectiva contribuabilului, cât şi a autorităţilor fiscale, reducând costurile de prelucrare/procesare a declaraţiilor fiscale.
  • 150.000 de locuri de muncă au fost aduse la lumină și fiscalizate, astfel încât de la cca. 2% aport în PIB a impozitului pe venit în 2004, s-a ajuns la 3.7% aport în PIB în 2017 și 2018, cu o scădere ulterioară cauzată de micșorarea cotei unice și de introducerea unor facilități fiscale pentru anumite sectoare .
  • a favorizat creșterea masivă a clasei de mijloc a țării, prin dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, descurajând emigrarea specialiștilor și a investițiilor.
  • a contribuit la triplarea PIB-ului țării de la 75 de miliarde de dolari în 2004, la 249 de miliarde de dolari în 2020.
  • au fost stimulate investițiile românești și străine și România a reușit, în ciuda multor altor obstacole, să se mențină într-o zonă competitivă în grupul ţărilor emergente din Europa Centrală și de Est.

“Da, România are nevoie de creșterea colectării taxelor și impozitelor și la descreșterea decalajelor sociale. Dar nu eliminarea peste noapte a cotei unice va duce la asta, ci o serie de alte măsuri, de la evitarea excepțiilor și a scutirilor nefundamentate economic, la regândirea sistemului de contribuții sociale, de la lupta reală cu evaziunea fiscală, la reformarea ANAF prin digitalizare și profesionalizare”, precizează cei de la RBL.

Organizația atrage atenția că pentru o țara aflată deja în top-ul statelor cu cea mai mare impozitare a veniturilor din muncă, o escaladare suplimentară a costului muncii pentru angajați și angajatori va duce la o nouă migrare a veniturilor în zona gri/neagră, la un nou val de emigrare a specialiștilor și la o escaladare a prețurilor în multe domenii, la o scădere a atractivității României pentru orice fel de investiții. Toate aceste neajunsuri urmând să aibă loc pe fondul crizei Covid-19 și a crizei generalizate a forței de muncă.

Recent, Marcel Ciolacul, liderul PSD, a declarat, după întâlnirile cu PNL că „în toate țările civilizate și cu economie mai dezvoltată decât România. Mai sunt patru state care au rămas la cota unică în Europa. Categoric că trebuie să revenim la impozitarea marilor averi. Este o discrepanță imensă în acest moment în societate, între cei bogați și cei săraci”