Connect Hub și startup-ul Buzzle.ro au organizat pe 20 octombrie un eveniment dedicat startup-urilor și antreprenorilor care vor să obțină finanțare. La eveniment au vorbit trei investitori - Alexandru Lăpușan (Zitec), Octav Cobzăreanu și Matei Dumitrescu care au explicat modul în care aleg să investească și ceea ce caută la companii și fondatori.

Caut Finantare

Alex Lăpușan a fost un programator slab, după cum mărturisește, așa că a vrut mereu să își facă o echipă care să lucreze la proiecte mai mari, dar și mai bine. Zitec s-a transformat în timp într-una dintre cele mai mari firme de dezvoltare de software din România, iar apoi Lăpușan a aleg să devină și investitor chiar în companiile pentru care dezvolta. După cum spunea și pentru start-up.ro, într-un interviu acordat în luna august, Lăpușan a decis să nu mai muncească la proiect, ci să ofere discount-uri și bartere pentru anumite startup-uri și să investească tehnic.

În schimb, Octav Cobzăreanu vine din domeniul imobiliar și a început să investească din pasiune pentru tehnologie, printre proiectele în care este implicat fiind și Smart Dreamers, o platformă de HR despre care puteți citi aici, pe start-up.ro. Matei Dumitrescu, al treilea speaker, e cofondator al Connect Hub și a fost implicat în Coșul de Legume, pe vremea când agricultura bio era încă la început în România.

Atunci când vrei să găsești un angel investor, gândește-te serios de ce ai nevoie de bani dacă ești startup. De asemenea, documentează-te și vezi ce fel de investiții a mai făcut o persoană, pentru a se potrivi cu domeniul tău. De multe ori, dacă un investitor alege să se implice, va fi parte a echipei. De exemplu, Gabriela Udeanu, cofondator al Buzzle.ro, spune că are săptămânal întâlniri cu investitorii care au ales să ofere 10.000 de euro  (7.500 de euro cash, 2.500 de euro servicii) pentru startup-ul care vinde cursuri online și offline, fiind cel mai mare marketplace de acest fel din România. “Nu contează neapărat banii, ci cine îți dă banii”, a spus Dragoș Rouă, cofondator al Connect Hub și moderatorul evenimentului.

Cum judecă investitorii riscul?

Investitorii care aleg să finanțeze startup-uri la început de drum, care au în cel mai bun caz un prototip al ideii lor, își asumă un risc uriaș. De cele mai multe ori, doar una din opt companii ajunge să fie profitabilă și să întoarcă banii printr-o investiție superioară.

Potrivit lui Octav Cobzăreanu, riscul face parte din investițiile early stage, în idei sau echipe. Practic, de multe ori banii se duc către o viziune și către o echipă care poate livra rezultate.

Statistic unul din opt proiecte iese bine. Când investești very early stage ai o idee și un minimum de produs. Investești 7.500 - 25.000 de euro pentru ca startup-ul să-și atragă primii clienți și pentru a valida produsul. Riscul e uriaș

Octav Cobzăreanu

“Statistic unul din opt proiecte iese bine. Când investești very early stage ai o idee și un minimum de produs. Investești 7.500 - 25.000 de euro pentru ca startup-ul să-și atragă primii clienți și pentru a valida produsul. Riscul e uriaș”, a mărturisit Octav Cobzăreanu.

Matei Dumitrescu așteaptă și o implicare din partea antreprenorilor. El e nemulțumit de echipele care caută finanțare, dar nu sunt dispuse să investească și ele bani. “Cine consideră să vină la un angel investor pentru o sumă mai mică de 5.000 de euro mai bine stă acasă. Ar trebui să poți avea finanțarea asta din resurse proprii, familie, prieteni. Cine nu reușește să pună deoparte 1.000 de euro nu e un partener de discuție pentru un investitor”, spune Dumitrescu. El spune că un investitor își alocă poate 15-20% din banii disponibili pentru “a-i juca în startup-uri”.

Motivația pentru o investiție

Investitorii au o motivație pentru a investi. Uneori le place ideea sau echipa, uneori văd un potențial uriaș într-o afacere. Ei își asumă un risc, dar unul asumat. Până la urmă, scopul lor este să dea totul pentru ca echipa să facă bani și profit, dar relația dintre un investitor și un startup poate fi descrisă uneori ca un mariaj.

Cine consideră să vină la un angel investor pentru o sumă mai mică de 5.000 de euro mai bine stă acasă. Ar trebui să poți avea finanțarea asta din resurse proprii, familie, prieteni. Cine nu reușește să pună deoparte 1.000 de euro nu e un partener de discuție. 

Matei Dumitrescu

Matei Dumitrescu a spus la evenimentul “Cum obții finanțare pentru startup-ul tău” că face investiții doar în lucruri de care este pasionat, ceea ce recomandă și antreprenorilor. “Degeaba ai o idee bună, care rezolvă o problemă semnificativă dacă tu nu ești pasionat de domeniul respectiv. Cu investitorii trebuie să vă simțiți bine. Dacă nu comunicați bine, lucrurile nu vor merge în direcția potrivită. E mai greu ca un mariaj legătura dintre un fondator de startup și investitor”, mărturisește Matei.

Alex Lăpușan spune că primește mai multe invitații de a investi decât și-ar dori, mai mult de 20 pe săptămână. “Mă interesează ca tehnologia folosită să fie nouă, modernă, să putem învăța și noi. Investitorul nu are numai de dat, vrea să învețe și el. Dacă nu e așa, poate nu e un partener destul de bun”, spune Alex. În plus, el recomandă startup-urilor să nu ia lucrurile personal, dacă sunt refuzați, pentru că uneori sunt motive obiective în spatele unui refuz: investitorul înțelege că nu are ce să ofere startup-ului, și-a alocat banii pe anul în curs, nu se potrivește foarte bine cu proiectul sau poate a pățit un lucru negativ în același domeniu de activitate.

Cum obții o întâlnire cu un investitor?

Problemele de care se lovesc mulți antreprenori în devenire sunt diverse, dar de multe ori ei nu știu de unde să înceapă. Au o idee, dar nu au bani. Atunci, problema e destul de gravă, pentru că rareori te poți duce la un investitor dacă tu nu ești dispus să faci un sacrificiu financiar pentru ideea ta. Oamenii care au bani să investească vor să vadă că cineva și-a asumat un risc înaintea lor, pentru a putea să investească. Asta înseamnă să pui banii tăi, ai prietenilor, ai familiei sau un împrumut în bancă pentru a dezvolta o inițiativă antreprenorială.

O altă problemă este cum dai de investitori? Matei Dumitrescu spune simplu: “caută-i pe Google sau pe platforme dedicate ca f6s.com sau angel.co (AngelList)”.

Alexandru Lăpușan a făcut o adevărată listă de “așa da” și “așa nu” pentru startup-uri.

Lista de “așa nu” pentru contactarea unui investitor

  • Nu îi ceri să iesiți la o cafea. E cea mai frecventă și cea mai enervantă abordare, pentru că îi ceri unui om care are afacerile sale să își rupă o oră sau două fără să știe ce obține în schimb.
  • Nu-i cere ceva foarte vag. Spune-i ce vrei de la el, cum ar putea să te ajute.
  • Nu le solicitați investitorilor să semneze un NDA (non disclosure agreement). Transmite aroganță, iar investitorul are probabil și el destule idei, nu îi oferi o valoare atât de mare sau secrete de business care să merite un NDA.

“Așa da” - cum abordezi investitorul

  • Spune dacă ai ceva deosebit față de alții - ai realizat ceva în viață, ai o echipă închegată, ai ratat deja un proiect împreună cu ceilalți fondatori sau știi o tehnologie rară.
  • Ieși în evidență la un eveniment de pitching - nu fi plat. Dar trebuie să vină natural, să fii tu chiar dacă ești diferit.
  • Întreabă investitorii după un eveniment dacă poți să le trimiți câte un update despre dezvoltarea startup-ului tău. Astfel poți să faci un scurt mailing list. Îi arăți investitorului că poți evolua și de unul singur și poate deveni interesat.