În cadrul atelierului maraton, care se va desfășura pe durata întregii zile, 20 de startup-uri vor învața de la echipa de mentori și investitori din Viena cum să își construiască un model solid de afaceri pe baza căruia să se poată extinde, iar cele care demonstrează cel mai înalt potențial vor fi selectate pentru a participa la Investment-Ready Academy, la Viena.
La eveniment va participa partenerul Alterra Impact Finance Jan K. Verweyen și a fondatoarei Freims: contemporary consulting, Emersense și Impact Hub Vienna, Alexis Eremia. Între mentori se vor regasi Oana Țoiu (fost Secretar de stat la Ministerul Muncii si Global Shaper al World Economic Forum), Dan Călugăreanu (președinte Techangels), Dante Stein (RE:START ROMANIA) sau Dragoș Nicolaescu (business angel și startup mentor).
Printre invitații care au mai participat la edițiile anterioare și care urmează să confirme și anul acesta participarea se numără directorul general al BVB Ludwik Sobolewski, Robert Knapp, investitor și antreprenor de succes la nivel european, Andreas Fuhrman, fost CEO al companiei Henkel și în prezent implicat in proiectul Profit.ro, Nikolaus Hutter, fondatorul și liderul rețelei de investiții Toniic, unii dintre cei mai cunoscuți investitori români precum Sergiu Neguț, Dan Mihăescu sau Sergiu Roșca.
Și în acest an, atelierul este organizat de Matei Dumitrescu, reprezentantul în România al Investment Ready Academy, membru al asociației de investitori Techangels. Este primul român care a participat la cursurile academiei la Viena și care a organizat în România, începând cu 2014, programul Investment Ready pentru a facilita și altor startup-uri acces la mentorat și finanțare internațională.
Investment Ready a fost fondat în 2011 și a avut peste 1.000 de startup-uri evaluate și e un program desfășurat în 14 țări. În total, participanții au atras 3,8 milioane de euro capital.