Comisia de selecție Startarium.Inc a analizat potențialul de creștere și scalare al finaliștilor și a desemnat câștigătorii:
CargoPlanning este o platformă online, colaborativă (de tipul SaaS) dedicată organizării și planificării procesului de transport de marfă dezvoltat de fabrici și retaileri. De la lansarea în octombrie 2015 de către o echipă de software din Iași, platforma numără 3500 de utilizatori cu transporturi în valoare de 7 milioane de euro și își dorește să “înceapă o călătorie în jurul lumii”, scalând afacerea la nivel internațional.
Echipa eematico a creat în ultimii 2 ani peste 350 de ore de conținut de educație experiențială pentru copii și mai mult de 600 de jucării și materiale educaționale DYI pentru aceștia. Cu ajutorul Startarium.Inc, își doresc să lanseze o nouă divizie de business: propria linie de producție și distribuție de jucării educaționale prin care să scaleze afacerea eematico și să facă misiunea lor, de educație prin joacă, accesibilă tuturor copiilor.
Fruteria este un startup din București care oferă fructe și gustări pentru angajații companiilor, o afacere care va încheia anul 2017 cu peste 100 de clienți și 400.000 euro cifră de afaceri. Prin participarea în programul Startarium.Inc, echipa Fruteria urmărește consolidarea poziției de lider de piață local, dar și dezvoltarea echipei și a modelului de business pentru extindere în alte orașe din România.
Creatorii NutritIO – asistentul virtual pentru nutriție- își propun să simplifice nutriția prin tehnologie, atât pentru profesioniști (nutriționiști, dieteticieni, instructori de fitness, medici), cât și pentru oameni care vor să-și schimbe stilul de viață într-un mod sănătos. În cadrul programului de incubare își doresc să obțină know-how pentru dezvoltarea produsului, sprijin și mentorat pentru rafinarea modelului de business și consolidarea afacerii.
Alegerea celor 5 startup-uri cu care vom lucra în cadrul acceleratorului a fost foarte dificilă pentru că am avut multe propuneri extrem de interesante. Sperăm însă că vom demonstra în acest ciclu că le vom aduce un mare plus de valoare și că vom scala programul pe viitor
Smart EpiGenetX oferă teste genetice de ultimă generație și un algoritm de interpretare a rezultatelor unic la nivel mondial, precum și consultanță în nutriție, dietetică, genetică și activitate fizică, prin specialisti acreditati in domeniu. Este un startup lansat în 2017 de o echipă de oameni de știință, medici și experți în genetică din România, care vor beneficia în cadrul Startarium.Inc de sprijin și mentorat pentru consolidarea brandului și a afacerii la nivel internațional.
“Alegerea celor 5 startup-uri cu care vom lucra în cadrul acceleratorului a fost foarte dificilă pentru că am avut multe propuneri extrem de interesante. Sperăm însă că vom demonstra în acest ciclu că le vom aduce un mare plus de valoare și că vom scala programul pe viitor. Ne bucurăm că avem proiecte atât de diverse și că putem demonsta potențialul antreprenoriatului românesc în domenii atât de diferite”, a declarat Cătălin Vasile, Head of Advisory Channels Management ING Bank, mentor pentru antreprenori, membru în Advisory Board Startarium.Inc .
“Suntem la finalul perioadei de selecție a primelor start-upuri din programul Startarium.Inc și ne bucurăm să avem alături de noi inițiative atât de interesante. Suntem bucuroși că le vom putea fi colegi și parteneri de lucru in următorul an și suntem, alături de partenerii noștri de la ING, pregătiți să le oferim acces la toate tipurile de resurse de care au nevoie pentru o dezvoltare rapidă. Startarium.Inc devine astfel unul din programele de top in mediul autohton, prin care antreprenoriatul românesc prinde aripi”, a declarat Vlad Craioveanu, CEO Impact Hub Bucharest și Cluj-Napoca.
Criteriile de evaluare au inclus: piața pe care își desfășoară activitatea și potențialul acesteia; problema sau nevoia pe care o rezolvă și soluția oferită în acest sens; competitorii și diferențierea față de aceștia; analiza financiară, potențialul de creștere și scalabilitate; experiența și structura echipelor.
Platforma online Startarium sprijină antreprenorii în drumul lor spre succes, în diverse etape, iar Startarium.Inc este programul de incubare care va duce echipe de startup-uri aflate la începutul stadiului operațional către nivelul următor: creștere și scalare.
Fiecare dintre cele 5 startup-uri participante se va bucura de un pachet de beneficii care include:
- Resurse de creștere a vânzărilor, produsului, capitalului, notorietății, a echipei și a ecosistemului antreprenorial
- Finanțare: 6.000 de euro chiar la început, acces către business angels, investitori sau platforma de crowdfunding proprie Startarium
- Învățare: de la optimizări pe produs până la planificare financiară și lansare pe piețe internaționale, urmează 12 luni de creștere si învățare susținute
Cele 5 startup-uri câștigătoare și echipele lor își vor începe activitatea în Impact Hub Bucharest pe 15 septembrie într-un spațiu dedicat. Vor fi conectați permanent la o rețea amplă de mentori, iar trimestrial vor raporta în fața unui Advisory Board care le va oferi feedback aplicat.