Spațiul de 1200 mp este dedicat celor care doresc să își actualizeze cunoștințele din domeniul financiar prin metode inedite.
Investiția de 600.000 EUR vine să consolideze rolul de pionierat în educaţia financiară a tinerilor, adulţilor şi antreprenorilor asumat de către OTP Bank România din 2014.
OK Center are rolul de a-i susține pe cei care îi pășesc pragul să își îmbunătăţească abilitățile de gestionare a banilor și să îi responsabilizeze financiar, construind o cultură care să asigure un apetit echilibrat pentru risc. Modulele educaționale sunt dezvoltate de specialiștii Fundaţiei OTP Fáy András din Ungaria și adaptate local de Fundația Dreptul la Educație.
OK Center va găzdui sesiuni de training și învățare atât pentru elevi, cât și pentru adulți, susținute de 8 traineri dedicați, precum și evenimente și activități de voluntariat. În cele 4 săli de formare, dotate cu cea mai nouă aparatură de proiecție video și sonorizare, pot învăța simultan un număr de 80 de persoane, în timp ce, capacitatea totală a centrului ajunge la 190 de persoane.
„Ne asumăm responsabilitatea față de clienții noștri prin performanțele companiilor pe care le conducem și față de toate cele nouă țări în care ne desfășurăm activitatea, inclusiv față de România. OTP Bank dă startul acestui program educațional cu speranța că românii, precum și celilați cetățeni ai țărilor din regiune vor deveni mai responsabili financiar și vor fi disponibili și pregătiți să se autofinanțeze. Scopul nostru merge dincolo de interesele și rolul OTP Bank,” a declarat Sándor Csányi, CEO OTP Group.
„Fundaţia a luat naștere din dorința de a contura tinerilor din România o atitudine financiară responsabilă și de a contribui la procesul de integrare a acestora pe piața muncii. Între timp, obiectivele noastre s-au extins. OK Center este un proiect care provine natural din activitatea fundației, o completează și o îmbogățește. Am simțit nevoia unui spațiu care să conecteze universul financiar cu un mediu de învățare atractiv și interactiv, dedicat atât tinerilor, cât și adulților,” a declarat László Diósi – CEO, OTP Bank România şi Președinte al Fundației „Dreptul la Educație”.
„Proiect de suflet la care lucrăm de multă vreme, OK Center nu este doar un centru pentru cursuri de educație financiară, ci este un loc în care se pot dezvolta antreprenorii de mâine, unde își schițează primele idei și învață concepte care, mai târziu, vor sta la baza proiectelor lor. Creăm un mediu de învățare cât mai apropiat de situații reale. Astfel, tinerii pot aplica noțiuni practice, precum asumarea riscurilor, planificarea, lucrul în echipă, dezvoltarea gândirii strategice, cunoștințele financiare, ingrediente esențiale în contextul cotidian. Pentru 2018, ne așteptăm să ne treacă pragul peste 10.000 de persoane deschise să investească în dezvoltare personală,” a declarat Nora Dobre, Director Fundația „Dreptul la Educație”.
Design-ul unic al centrului a fost proiectat în colaborare cu firma de arhitectură și design Cumulus. Spațiul a fost gândit ca un loc pentru tineri antreprenori și artiști care să își găsească inspirația în materialele brute și fluiditatea locului. Mai multe detalii sunt disponibile aici.