Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Vezi în avanpremieră
Motorola completează ecosistemul Moto Mods cu două module noi realizate de dezvoltatori. Vital Moto Mod integrează o tehnologie avansată bazată pe senzori, care le permite utilizatorilor să își măsoare cu ușurință cele cinci semne vitale cu ajutorul unui singur dispozitiv compact de dimensiunea unui Moto Mod. Telefoanele din seria Moto Z pot fi utilizate pentru a măsura cele cinci semne vitale: ritmul cardiac, rata respirației, oxigenul din sânge, temperatura corpului și, pentru prima dată, tensiunea sistolică și diastolică măsurată cu acuratețe din deget.
Livermorium Slider Keyboard Moto Mod este unul dintre câștigătorii marelui premiu oferit în cadrul concursului „Transformă smartphone-ul” organizat în 2017 împreună cu Indiegogo. Acesta oferă o tastatură completă QWERTY glisantă, care permite înclinarea ecranului telefonului Moto Z până la 60 de grade, pentru a îndeplini cerințele de tastare pe care nu le îndeplinește ecranul cu touch. În plus, pentru dezvoltatorii inspirați de platforma Moto Mods, Motorola și Indiegogo relansează provocarea „Transformă Smartphone-ul”, oferindu-le acestora oportunitatea de aduce pe piață idei revoluționare.
VR Lenovo Mirage Solo cu setul Daydream și Lenovo Mirage Camera
Experiența VR este trăită diferit datorită noilor căști autonome Mirage Solo și camerei Mirage VR180 de la Lenovo, care le permit pasionaților de VR să consume și să creeze conținut într-o manieră incredibil de ușoară.
Utilizatorii pot uita de cabluri, PC-uri sau telefoane pentru a profita de confortul și simplitatea primelor căști Daydream autonome. Mai mult, Lenovo oferă posibilitatea de a fi printre primii utilizatori care se lasă captivați de tehnologia de detectare a mișcării WorldSense disponibilă în platforma de realitate virtuală Google Daydream. WorldSense permite mișcări naturale precum eschiva sau aplecarea și pune la dispoziție o bibliotecă extinsă de conținut captivant care sfidează realitatea. Bazată pe platforma Qualcomm Snapdragon 835 VR, Lenovo Mirage Solo oferă experiențe imersive de înaltă calitate, iar jocurile devin chiar mai apropiate de viață cu controlerul wireless Daydream - bâte de baseball, volane sau orice alt obiect virtual din aplicațiile favorite.
Utilizatorii își pot crea propriul conținut VR și retrăi ulterior experiența momentelor unice cu noua cameră Lenovo Mirage compatibilă cu Daydream. Această cameră de mici dimensiuni și ușor de utilizat simplifică tehnologia necesară pentru a capta imagini și videoclipuri 3D cu cameră duală de 13 MP de tip fisheye și câmp vizual de 180 x 180°. Lenovo construiește instrumentele prin care conținutul VR devine accesibil, distractiv și ușor de creat de către utilizatori. Imaginile și videoclipurile realizate cu Lenovo Mirage pot fi încărcate în contul personal Google Photos și YouTube pentru a fi vizualizate și partajate și pot fi urmărite prin intermediul unui browser standard pe setul Daydream cu ajutorul Mirage Solo sau cu orice alt dispozitiv de VR cunoscut. Camera este dotată cu platforma Qualcomm Connected Camera® care integrează o serie de camere duale de înaltă calitate, WiFi și cu un modem X9 LTE în versiunea LTE.
Noua soluție Glass C220 îmbină învățarea cu ajutorul inteligenței artificiale și realitatea augmentată
Noul sistem Lenovo New Glass C220 constă într-o unitate de ochelari și o unitate portabilă și funcționează prin recunoașterea și identificarea obiectelor reale cu ajutorul tehnologiilor AI. Unitatea de ochelari, care cântărește doar 60 de grame, este compatibilă cu sistemul de operare Android. Conținutul AR va fi redat la nivelul unui singur ochi, păstrându-l pe celălalt atent la lumea reală. Utilizatorii trebuie doar să descarce aplicația LNV (AH Cloud) pe smartphone și apoi să conecteze unitatea portabilă la telefon. Lenovo New Glass C220 poate fi utilizat în diverse scenarii de lucru și de învățare, de la colectarea de informații din câmpul vizual, la oferirea de îndrumări pas cu pas și instrucțiuni de reparare, identificarea echipamentelor nefuncționale și a soluțiilor la diferite probleme alături de un coleg aflat la distanță, toate acestea printr-o experiență hands-free. Noua soluție este un terminal AR portabil echipat cu funcții anti-zgomot, module customizate și multe altele.
Lenovo NBD AH Cloud 2.0 este o platformă enterprise tip SaaS bazată pe AR, AI și tehnologie big data. Aceasta contribuie la creșterea productivității echipelor de teren și este dezvoltată pe baza conceptului de Augmented Human, astfel că este o soluție ideală pentru domenii ca mentenanță industrială la distanță, comandă și coordonare inteligente, diagnoză 3D, turism inteligent și multe altele. Sistemul de video-comunicații se bazează pe tehnologia Kepler și include rute video bidirecționale. Sistemul de management al sarcinilor se bazează pe tehnologie de titan, iar utilizatorii pot construi și edita proiecte fără abilități de programare. Sistemul de detectare inteligentă, construit pe baza tehnologiei Martin, permite detectarea simultană și în timp real a mai multor tipuri de obiecte, cu condiția de a fi antrenat folosind imagini.
Smart Display de la Lenovo
Lenovo Smart Display prevăzut cu Google Assistant este un ecran care oferă o experiență de utilizare a tehnologiei acasă mai confortabilă, intuitivă și ușor de partajat. Ecranul poate fi transformat într-un centru de comandă pentru toate dispozitivele smart home, de la iluminat la încălzire și altele, toate controlate prin comenzi vocale sau tactile. Google Assistant poate fi utilizat pentru a arăta rute pe Google Maps, pentru a urmări videoclipuri pe YouTube, pentru a efectua apeluri video cu ajutorul Google Duo, pentru a asculta muzică și multe altele. Lenovo Smart Display este disponibil în variante de 8 sau 10 inchi și este dezvoltat pe platforma Qualcomm Home Hub.