Probabil, fiecare dintre noi are un prieten care spune că ajunge în câteva minute la întâlnire, dar mereu vine după un sfert de oră. Sau poate vi s-a întâmplat să mergeți undeva la odihnă și să vă dați seama că unde-s mai mulți, distracția e mai mare. Câțiva tineri din Iași au creat o aplicație de friending, care înlesnește interacțiunea între utilizatori prin intermediul funcției de chat și de localizare. Denumirea aplicației, Floca, este un acronim care reunește funcțiile principale ale acesteia: Friends location și chat around.
Toată lumea vorbește cu toată lumea, în diferite colțuri alte lumii, suntem conectați, dar suntem conectați online.
Floca este o aplicație făcută de români, care îi ajută pe oameni să-și facă prieteni. Mai exact, un utilizator poate intra în contact cu alții din proximitate prin intermediul GPS-ului de pe telefon, având posibilitatea, în același timp, să inițieze discuții fără niciun fel de filtru sau barieră.
De curând, a avut loc lansarea produsului în versiunea basic și au început promovarea proiectului, motiv pentru care Ionuț Pătrășcoiu, cofondator și CEO al Floca, a venit din Iași la București pentru a povesti mai multe despre afacerea pe care a creat-o alături de parterenul său, Alexandru Holicov.
„Văd prieteniile mult mai apropiate. Problema care consider că este în momentul de față este tehnologia, care doar ne creează impresia că ne apropie. Toată lumea vorbește cu toată lumea, în diferite colțuri alte lumii, suntem conectați, dar suntem conectați online. Cred că prietenia ar însemna să fim offline, să putem să vorbim și să ne întâlnim”, este de părere Ionuț. Iar prin produsul lor, tocmai asta vor să scoată în evidență, conexiunea reală dintre oameni. Practic, ceea ce vor ei să facă este să scoată oamenii din online.
Ionuț a terminat medicina generală, dar pe parcursul facultății a avut mai multe business-uri, astfel că, după absolvire, și-a dat seama că nu era ceea ce își dorea să facă mai departe. Deși startup-ul și produsul acesta, la care lucrează de 3 ani, este o provocare maximă pentru el, este și ceea ce îi dă satisfacție.
Să lăsăm telefoanele și să ne așezăm la masă.
Ideea pentru o aplicație de friending a apărut în urma unei vacanțe la munte. „Eram la ski, îmi place foarte mult să skiez, și nu îmi găseam prietenul, pentru că unul dintre noi era mereu mai în față și trebuia tot timpul să-l sun, să-l întreb unde este. Floca este o aplicație de friending. Ai posibilitatea să găsești oameni din jurul tău sau să vezi în timp real unde sunt prietenii tăi, să le vezi localizarea, dacă ți-au dat acces. Totodată, când ești la ski, parcă îți dorești să intri în legătură cu alți oameni. De aici a venit, să cunoaștem și oameni noi. Să lăsăm telefoanele și să ne așezăm la masă”, îmi povestește el.
Atunci au pus ideea de hârtie, au fost făcute mai multe variante ale afacerii și tot atunci au fondat o companie, pe care au denumit-o Inovatie Alia, pentru a împăca pe toată lumea: Andreea - soția lui Ionuț, Lavinia - soția lui Alex, Ionuț și Alex - cofondatori. Iar acum a fost lansat
Contribuția lui Ionuț la dezvoltarea startup-ului se concentrează pe partea de produs, iar echipa pe care o coordonează „pune în aplicare ceea ce spune el”. S-au schimbat mai multe echipe și au lucrat vreo 25 de oameni la aplicație, iar în momentul de față sunt 11 oameni care se ocupă de această aplicație.
De unde începe prietenia?
Aplicația are 3 componente: „contacte”, „chat” și „nearby friends”. La contacte, poți să adaugi funcția de localizare și să vezi unde este o persoană în momentul respectiv. În partea de chat, au un lucru foarte interesant. Pin-ul din aplicație îți arată în timp real unde este fiecare persoană. „Este o aplicație de friending și când spun asta mă refer la prieteni. Cred că un prieten nu are nicio problemă să-și arate localizarea, poate doar prietenul care întârzie de obicei”, face el o remarcă ironică.
Când spun public tânăr, aș putea să mă refer și la cei care rămân cu un spirit tânăr, dar, în general, este publicul cu vârsta între 18 – 24 de ani. Lucrurile o să se schimbe în următoarele săptămâni.
După ce a fost anunțată lansarea aplicației și înainte să mă văd cu Ionuț, am fost curioasă să văd cum funcționează aceasta. După câteva touch-uri și scroll-uri, am rămas un pic dezamăgită și oarecum îngrijorată cu privire la siguranța pe care le-o oferă utilizatorilor sau, mai degrabă, lipsa acesteia. În feed-ul meu, marea majoritatea a utilizatorilor era alcătuită din minori, unii dintre ei păreau că abia de ar fi împlinit 10 ani. Lucru pe care l-am împărtășit lui Ionuț, pentru a afla părerea lui în privința asta.
El mi-a explicat situația cu argumentul că „nu există niciun pericol sau cel puțin nu unul mai mare decât la oricare altă aplicație de acest gen”. Spune că ceea ce au făcut ei în ultima lună a fost să valideze niște canale de comunicare și că, într-adevăr, de pe canalele respective au venit copii mai mici, dar publicul lor țintă este publicul tânăr. „Când spun public tânăr, aș putea să mă refer și la cei care rămân cu un spirit tânăr, dar, în general, este publicul cu vârsta între 18 – 24 de ani. Lucrurile o să se schimbe în următoarele săptămâni”, îmi dă el asigurări.
Cel mai important aspect este că poți să vezi localizarea exactă a unui utilizator numai dacă este în lista de contacte, dacă au aplicația și dacă și-au dat acordul pentru asta.
Potrivit lui, sunt implementate câteva măsuri de securitate. În primul rând, la înregistrare, primești un SMS care îți validează numărul de telefon, iar în acest fel se asigură că utilizatorii nu folosesc un număr care nu le aparține. Apoi, aplicația îți cere să confirmi că ai 18 ani. „Nimeni și nicio aplicație nu poate să verifice asta, iar tu îți asumi ceea ce scrie la secțiunea de Termeni și Condiții, așa că noi ne-am asigurat pe partea legală”, spune cofondatorul. Cel mai important aspect este că poți să vezi localizarea exactă a unui utilizator numai dacă este în lista de contacte, dacă au aplicația și dacă și-au dat acordul pentru asta.
Un alt aspect pozitiv pe care îl vede Ionuț este acela că, în cazul în care nu mai folosești aplicația, după 3 zile nu mai ești văzut de utilizatori. „Aceasta a fost introdusă pentru a evita confuzia unei situații în care cineva te vede, îți scrie, iar tu să nu mai ai aplicația și să nu te găsească acolo”, îmi explică Ionuț.
Dacă nu te convinge poza, poate că te conving cele câteva fraze pe care ți le-a spus. La urma urmei, poza este primul contact, cel vizual.
Principalul obiectiv - retenția utilizatorilor
Pe lângă aspectul legat de securitate, i-am zis și că sunt reticentă la faptul că tinerii ar fi dispuși să-și facă publică localizarea doar în baza unei singure poze sau o frază. Cred că generația tânără își dorește și chiar obișnuiește să afle cât mai multe informații despre celălalt, înainte să facă primul pas. Drept răspuns, Ionuț mi-a dezvăluit că ceea ce fac zilele astea este să îmbunătățească profilul utilizatorilor, să fie un flow cât mai ușor. Dacă acum putem vedea pe profil doar o poză, în curând o să apară mai multe specificații, o să fie afișată vârsta, numărul de vizualizări, distanța și alte informații.
Dar în afară de asta, încearcă să mă convingă de contrariul percepției mele. „Ai fi surprinsă să știi câți tineri ar vrea să intre în contact cu cei din jurul lor doar în baza unei poze sau a unei replici bune. Dacă nu te convinge poza, poate că te conving cele câteva fraze pe care ți le-a spus. La urma urmei, poza este primul contact, cel vizual”, adaugă el.
Floca este o aplicație gratuită și va rămâne așa. „Putem vorbi despre monetizare în momentul în care ne validăm sută la sută ideea și produsul. Nu poți să ceri bani unei persoane atâta timp cât nu a folosit produsul. Prima dată, așteptăm să fie utilizată în număr cât mai mare de oameni, iar după, vom vedea cum merge monetizarea, pe diferite laturi ale aplicației”.
Continuăm să lucrăm la produs și va fi din ce în ce mai bun de la o săptămână la alta.
În primul rând, sunt interesați să aibă o retenție cât mai mare a utilizatorilor din aplicație. În momentul de față, au peste 50.000 de utilizatori activi. „Vorbim despre un produs global. Ne-a surprins feedback-ul care a venit din partea utilizatorilor. Am avut un feedback pozitiv și un număr mare de descărcări, ceea ce ne-a dat puțin peste cap planurile. Continuăm să lucrăm la produs și va fi din ce în ce mai bun de la o săptămână la alta”, îmi spune el cu certitudine.
Versiunea actuală reprezintă o variantă mai bună decât cea basic, este ideea pusă în pratică, numai că acum o îmbunătățesc constant și este convins că o să fie cu totul alt produs în viitorul apropiat. „Există posibilitatea să se schimbe. Noi mergem pe un drum, dar dacă userii noștri vor altceva sau folosesc o funcție mai mult decât pe alta, trebuie să ne focusăm pe asta”. De altfel, există deja o funcționalitate la care urmează să lucreze. Pentru o retenție mai mare, ei știu că au nevoie de mai mult conținut, motiv pentru care lucrează la îmbunătățirea chat-ului și o implementarea unui "wall" în aplicație.
Toate fetele sunt foarte mulțumite că au opțiunea de localizare și pot să-și vadă prietenii, soții, copiii, dar, în primul rând, noi între noi putem să ne vedem. Și a fost primită bine funcția asta.
Ionuț are și el o întâmplare interesantă cu Floca. Iarna asta era la ski și a văzut că în apropierea lui era un prieten despre care nu știa că e acolo. „I-am scris pe chat, l-am întrebat dacă skiem împreună și a fost surprins că știam unde este. Ar fi culmea să mergi la mare, să vezi că o cunoștință este la 3 km de tine și să îți spună că nu este acolo. În chat, de cele mai multe ori te întreb unde ești și când ajungi, așa că am eliminat fraza asta” îmi povestește el.
Madrid, deschidere spre țările hispanice
Au decis să aleagă Madridul ca rampă de lansare a afacerii din câteva motive. În primul rând, „este vorba despre o aplicație mondială, iar spaniola este una dintre cele mai vorbite limbi, dacă nu chiar prima”, este primul lui argument. Apoi, Madrid este un oraș matur, motiv pentru care ei cred că ar putea îmbrățișa startup-ul lor. În plus, ar fi mai ușor să plece din Madrid către America Latină sau alte țări vorbitoare de spaniolă.
Chiar dacă pe piață există deja câțiva giganți în mesagerie, care au și bugete mult peste capacitatea celor de la Floca, Ionuț spune că ceea ce îi diferențiază pe ei de restul aplicațiilor este combinația celor trei elemente. „Localizarea, care este într-o formă simplă și trebuie doar să fie înțeleasă, ușor-ușor. Chat-ul, pe care toată lumea îl face, dar simplul pin care există în Floca ar mulțumi pe mulți, și partea de nearby friends – să cunoști oameni din jurul tău”. În plus, au eliminat mai multe filtre pentru a ușura conexiunea între utilizatori.
Ceea ce se întâmplă acum cu aplicația și startup-ul Floca, toată echipa suntem conștienți că este o carte pe care o jucăm și nu știm dacă o s-o mai avem vreodată.
Ionuț se arată conștient de faptul că intră pe o piață unde bugetele de marketing sunt de ordinele milioanelor, dar este foarte încrezător în produsul acesta și este sigur că o să fie o surpriză pentru mulți. „Chiar dacă în momentul de față nu avem un startup românesc pe partea de aplicații care să fi reușit - cunosc multe persoane care au încercat - dar canalele pe care ne-am focusat am văzut că sunt ok și o să vină useri. Nu ne trebuie buget de milioane de euro ca să validăm un produs”, este de părere cofondatorul.
În afară de asta, îmi spune că sunt zeci de aplicații de chat și de localizare care se urcă în Google Play și Appstore, dar ce-au făcut ei a fost să elimine anumite filtre, să ușureze conexiunea și este convins că o să prindă. „În primul și primul rând, o idee se duce singură și așteptăm să plece ea, nu să mergem noi după ea”, pare să fie strategia lor de pornire.
Acum se concentrează doar pe dezvoltarea acestui proiect pentru că, spune el, „nu cred că mai poți să lucrezi și la altele, pentru că altfel nu mai e startup. Ori lucrezi acolo și ești trup și suflet, 48 / 24 de ore, ori este un startup ca oricare altul, care suntem convinși că o să se ducă. Ceea ce se întâmplă acum cu aplicația și startup-ul Floca, toată echipa suntem conștienți că este o carte pe care o jucăm și nu știm dacă o s-o mai avem vreodată”.
Afacere cu buget contracronometru
În ceea ce privește finanțarea startup-ului, Ionuț spune că s-au investit aproape 150.000 de euro până în momentul de față și au fost bani din economiile lui și ale asociatului. „Bineînțeles, este și timpul, sunt 3 ani de tinerețe”, ține să menționeze. „Banii o să vină după, prima dată trebuie să fie satisfacția pe care o primești atunci când lucrurile se întâmplă”.
Avem o linie de 6-8 luni de zile în care ne menținem pe treapta asta, iar după, în funcție de cum o să meargă lucrurile, sunt sigur că o să apară și investitorii.
Până vin banii, au buget pentru următoarele 8 luni de zile, în care s-au încadrat până acum, așa că este sigur că nu au cum să îl depășească. „Suntem cu o clepsidră pe masă și acesta este timpul nostru. Trebuie să facem tot ce ține de noi în cele 48 de ore ale zilei, ca să vină cineva cu bani, să nu fim stresați de perioada asta în care rămânem fără bani. Avem o linie de 6-8 luni de zile în care ne menținem pe treapta asta, iar după, în funcție de cum o să meargă lucrurile, sunt sigur că o să apară și investitorii”, îmi spune el.
Startup-ul înseamnă provocare după provocare. Este un haos total care îți dă o adrenalină pe care nu o poți lua din altă parte.
În cele din urmă, vorbind despre misiunea pe care și-au asumat-o, Ionuț afirmă că își doresc să conecteze oamenii în viața reală, să-i scoată din online și să-i pună față în față în offline. „Cu siguranță ai văzut anumite poze în care 7 oameni stăteau pe scaune, cu nasul în telefoane. Iar dacă o să vezi poze de 50 de ani în urmă, oamenii stăteau rezemați de un perete și citeau un ziar. Adică, nu s-a schimbat nimic, lumea este în continuare distrasă de lucruri care se întâmplă în exterior. Ce vrem noi să facem este să-i conectăm pe aceștia care stau cu nasul în jos. Ar fi un prim contact mult mai simplu”, îmi povestește el.
Iar în ceea ce privește dezvoltarea unei afaceri, „startup-ul înseamnă provocare după provocare. Este un haos total care îți dă o adrenalină pe care nu o poți lua din altă parte”, îmi spune el scurt, înainte să ne întoarcem.