Future Makers este un program educaţional de antreprenoriat ce cuprinde o competiţie de idei de business orientate către viitor. Aflat la prima ediţie, Future Makers se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani şi va angrena peste 1500 de studenţi şi tineri pasionaţi de viitor în ateliere antreprenoriale.

50 de inițiative antreprenoriale sunt susținute 3 luni cu spațiu de lucru, ateliere tematice, mentorat și conectare.

Faza finală a competiţiei o reprezintă pitch-urile în faţa juriului. În cadrul finalei, juriul va acorda 5 premii de 2.500 de euro fiecare şi premiul cel mare de 5.000 de euro. Şi tot atunci se va afla şi cine a câştigat premiul publicului de 2.500 euro.

Proiectul Future Makers este organizat prin sprijinul Fundației Coca-Cola și implementat alături de parteneri locali și naționali. În spatele lui se află o echipă de tineri creativi din Global Shapers Bucharest Hub și Social Innovation Solutions.

NUME APLICAȚIE LOCAȚIE IDEEA
Biciclete din bambus laminat Ploiești Bicicletele sunt proiectate special pentru viață urbană, folosind bambusul ca material principal în realizarea cadrelor și accesoriilor acestora. Proiectul a fost demarat în 2017, timp în care au fost dezvoltate diferite prototipuri și au fost testate materiale.
IziBac Bucureşti IziBAC este o aplicație mobilă care are că scop facilitarea învățării pentru examenul de Bacalaureat. Printr-un test de tip quiz elevii vor putea simulă examenul și să se joace cu colegii în același timp. Întrebările vor fi organizate în capitole din istorie, biologie, matematică etc., astfel încât să beneficieze de o viziune de ansamblu coerentă asupra subiectului. Accentul va fi pus pe oferirea de informații sistematizate și cross-disciplinaritate, totul ambalat într-o experiență gamificata, ce își propune să redea plăcerea studiului.
Glasskoo Bucureşti Glasskoo este o oglindă virtuală pentru ochelari. Este un tool B2B care ajută magazinele online de ochelari să-și crească rată de conversie pe site prin ajutarea clienților să vadă cum li se potrivesc ochelarii.
Train the STEAM trainers + Kit trainer STEAM Bucureşti Proiectul consta în crearea și vânzarea unui workshop pentru training-ul profesorilor materiei TIC. Workshop-ul se va concentra pe metode STEAM interdisciplinare care sa îi ajute pe profesori să digitalizeze procesul de învațare. Publicul țintă principal îl reprezintă profesorii din școlile private din țară, iar cel secundar parinții care fac home-schooling sau vor să suplimenteze învațamântul formal.
Mr. Adam Bucureşti Mr. Adam este aplicația mobilă care ajută părinții să își dezvolte skilurile sociale pentru a interacționa mai bine cu copiii lor.
Taraba Virtuala Bucureşti Taraba Virtuală este o platformă dedicată oamenilor ce vor sa mănânce hrană cu gust de la micii producători din România. Aplicația Taraba Virtuală a fost creată oferind flexibilitate tuturor. Totul se bazează pe cerere și ofertă.
Recyclator Iași Produsul este o mașină de injecție mase plastice de tip Desktop (la fel ca o imprimantă 3D), ce are rolul de a încuraja populația să recicleze plasticul. Aceasta este un înlocuitor al utilajelor folosite în industria de mase plastice, având un preț mult mai mic, dimensiuni și greutate reduse. Avantajele cele mai mari pe care le aduce sunt în primul rând costurile de producție finale, dar și faptul că permite utilizarea mai multor tipuri de plastic.
Rarafarm Constanta RARAFarm este un concept nou ce democratizează agricultura. Prin intermediul tehnologiei aduce laolaltă 2 entități: cei care au teren de închiriat pentru miniferme și clienții dornici să mănânce sănătos și din sursă sigură, dar nu au nici timpul, nici resursele necesare pentru așa ceva. Folosind camere de filmat, senzori, internet și un aparat mecanic culisant cu braț robotic, RARAFarm permite oricărei persoane să dețină propria grădină de legume și să îi culeagă roadele. Clientul este responsabil cu plantatul, udatul și culesul legumelor, iar totul este făcut prin intermediul unei interfețe web.
I’m Fine Calarasi “I’m Fine” este o aplicație mobilă ce are ca scop stabilizarea, înțelegerea, monitorizarea și direcționarea către ajutor profesionist a oamenilor depresivi.
Nature Beats Sibiu Nature Beats este un dispozitiv automat dotat cu difuzoare de joasă frecvență, creat pentru a stimula creșterea plantelor mai rapid și mai eficient, menținând în același timp componenta verde a procesului. Produsul se adresează fermelor de mari dimensiuni și îi ajută să-și îmbunătățească producția într-un mod simplu și cu puține resurse financiare.
Dream Art Center Iași (DACI) Iași Dream Art Center Iași (DACI) reprezintă un centru multifuncțional, organizat sub forma unui hub, destinat sprijinului tinerilor interesați de domeniul industriilor creative.
Este locul în care artiștii, tinerii talentați, cu spirit întreprinzator sau orice persoană dornică să învețe, ori să se specializeze pe o latură culturală, sau să se formeze într-un anumit domeniu al industriei creative, să se poată bucura de un mediu propice dezvoltării lor.
Punct Pe i Bucureşti Aplicația oferă oricărei persoane posibilitatatea de a deveni autorul propriului sau contract, punându-i la dispozitie un avocat virtual care stă lânga el și îl ghideaza pas cu pas într-un proces simplu și rapid pentru crearea unui contract perfect pentru nevoile fiecăruia.
Soluția este o platforma de contracte – punctpei.com unde utilizatorii își aleg contractul de care au nevoie, completează câteva câmpuri cu datele lor, personalizează clauze, aleg alternativele pe care le dorec și generează în câteva secunde propriul contract.
Academia de Debate Ramnicu Valcea E o școală privată de debate în Râmnicu Vâlcea al carei produs vandabil sunt cursurile de dezbatere în lima română si engleză pentru elevi și adulți, cu scopul antrenării de mentalități și comportamente de cetățenie activă, de a promova discursul public de calitate și de a creșter empatia față de punctele de vedere adverse din societate.
LEMON BOX – Made for you by people with disabilities Bucureşti Lemon Box: oferă locuri de muncă persoanelor cu dizabilități, pentru că „împreună realizăm cea mai bună limonadă” depașind astfel barierele pe care viața și societatea le-au oferit. În cadrul afacerii se propune identificarea abilitaților și competențelor persoanelor cu dizabilitați și dezvoltarea de produse care să poata fi comercializate.
Microsera Bucureşti Microsera dezvoltă o tehnologie/produs de creștere a microplantelor într-un mediu controlat. Pe lângă asta dezvoltă și proiecte personalizate de grădini verticale automatizate.
Edutainment-With Us Education is Fun! Bucureşti Misiunea edutainment este transformarea experienței învățării într-una placută și utilă. Accentul întotdeauna va fi pus pe dezvoltarea participanților.
edumo Bucureşti edumo este o platformă de meditații online la matematică pentru elevi clasele 7-12.
Trecerea în mediu online a învățării prin meditații trebuie să se dezvolte prin tehnologie, fiind o evoluție firească a domeniului. Mai mult, meditațiile online oferă avantaje pentru beneficiarii principali: elevi (flexibilitatea programului, economie de timp/bani) cât și pentru cei secundari: părinții și mentori.
Bonobo Timișoara Bonobo este o platformă de evenimente cu o componentă socială, bazată pe locație. Platforma pune la dispoziția utilizatorilor un cadru în care pot găsi oameni cu interese similare în comunitatea lor. Acest lucru are loc prin intermediul activităților (evenimentelor) pe care fiecare utilizator le poate genera, în funcție de interesele sale.
GoSmart Robot Bucureşti Dezvoltarea unui robot care să eficientizeze modul de a transporta laptopul şi alte obiecte personale care de cele mai multe ori creaza probleme din punct de vedere a greutaţii sau a spaţiului. Robotul ce se doreşte sa fie dezvoltat se adresează cu precădere mediului de business, o soluţie care să se adapteze nevoilor domeniului vizat respectând toate condiţiile de transport aerian cât şi din punct de vedere al siguranţei bunurilor transportate, toate acestea fiind transpuse într-un troler autonom ce poate deveni o companie placută.
Premium Wash360° Cluj-Napoca Spălătorie auto unde se îmbină latura umană cu cea robotizată. Exteriorul mașinii este spălat în totalitate de o masinărie cu brațe extinse, iar personalul intervine doar la curățarea interiorului.
QuickLegal Bucureşti QuickLegal este o platformă online care oferă răspunsuri la orice întrebare juridică din aria dreptului comercial sub forma unui chatbox (LegalChat). Deși scopul final este folosirea machine learning pentru a perfecționa LegalChat-ul, în prezent se folosește o bază de date updatată periodic pentru a veni cu cele mai calitative soluții problemelor de drept și punerea în legătura a utilizatorii cu specialiști din domeniu.
STEMHub Iași STEMHub este o platformă destinată tinerilor, formată dintr-un spațiu de co-working, program de workshopuri, cursuri online și un pre-accelerator de idei, toate ajutând la transformarea ideilor în proiecte inovative și de succes, creând o rețea (inițial) locală de experți pentru a lucra la viziunile tinerilor și la a da mai departe ultimele trenduri în materie de tehnologii și informații complementare.
Heartwarming Sibiu Sibiu Viziunea Heartwarming Sibiu
Sa conecteze arta cu oamenii din toate clasele sociale, indiferent cine sunt, ce fac sau cât câștigă.
Misiunea Heartwarming Sibiu
Sa ajute artiștii și artizanii sa își atinga potențialul creativ, valorizându-le munca și efortul, prin servicii de coaching în domeniul marketingului adaptat nevoilor specifice lor și servicii personalizate de promovare, branding și copywriting.
Eduboard – boardgame educațional Bucureşti Un boardgame pentru elevi și liceeni care sa îi ajute sa învețe pentru disciplinele tradiționale de examen (română, istorie, geografie, economie, matematică, fizică) într-o abordare STEAM. Acesta poate fi replicat într-o aplicație mobilă care să folosească gamification și live quests pentru a aduce procesul de învațare în secolul XX.
Wiseona Cluj-Napoca Wiseona este un serviciu destinat specialiștilor de Google Adwords care vor să facă campanii personalizate cu landing page-uri personalizate. Acest serviciu oferă posibilitatea ca specialistul AdWords să poată să personalizeze conținutul paginilor fără development. Relevanța poate să crească rata de conversie cu peste 70% în cele mai multe cazuri.
Kannoi – Modular Shoes Bucureşti Kannoi aduce împreună tehnologia de printare 3D și tradiția fabricării pantofilor, realizând astfel primul pantof modular 100 % românesc. Pe lângă dezvoltarea unui produs util, Kannoi simplifică procesul de fabricare al pantofilor. Astfel, pentru viitorii designeri și antreprenori tineri, sectorul de fashion devine infinit mai accesibil.
DAR Media Marketing Cluj-Napoca DAR Media Marketing se dorește a fi o agenție de marketing online full service care sa asiste afacerile mici și mijlocii românești să-și amplifice impactul în societate, vizibilitatea și vânzarile prin intermediul strategiilor și expertizei de marketing digital.
Almondis Bucureşti Almondis este primul dispozitiv portabil, controlat wireless pentru masaj. Conceptul permite utilizatorului să aibă controlul asupra programului de masaj prin intermediul unei aplicații mobile instalată pe dispozitivul de tip smartphone al acestuia. Fiind un dispozitiv portabil, acesta este ușor de folosit și își propune să reproducă, prin intermediul a două brațe robotice, experiența de masaj dintr-un salon specializat.
Nearby Bucureşti Nearby își propune să reducă tipul alocat căutării unui loc de parcare. Așa cum oamenii folosesc Waze pentru a află dacă există un radar, așa vor folosi aplicația pentru că caută locurile de parcare. În plus, se conectează oamenii care au un loc de parcare liber cu cei care sunt în căutarea unuia pentru o anumită perioadă de timp.
Parenthood Cluj-Napoca Program adresat părinților cu vârste cuprinse între 25-35 ce are drept scop schimbarea patternurilor comportamentale moștenite din generație în generație. Programul își propune să aducă împreună tehnologia (Big Data și AI) cu psihologia.
Teatru serial pentru copii – Aventurile Tzitzi-Poc Bucureşti Aventurile Tzitzi-Poc este o poveste complexă cu două personaje centrale (Tzitzi -șoricelul visător și Poc-iubirozaurul curios și talentat), pusă în scenă sub formă de Teatru-serial, într-un cadru adaptat tehnologiei (proiecții, jocuri de lumini, scenă rotativa etc). Povestea și scenariul fiind singurele de pe piață construite sub îndrumare psihologică.
Trogo Cluj-Napoca Descărcând aplicația „trogo”, virtual se văd locurile unde sunt plasate trotinetele, estimări ale distanței și a timpului de parcurs traseele alese, precum și numărul, tipul trotinetelor disponibile. Va avea un sistem de monitorizare și utilizare bazat pe o aplicație dedicată sau sistem cu cârd și preînregistrare.
Tomiscon Constanța ScubaDO este un dispozitiv pentru înot, echipat cu propulsie subacvatică și echipat cu localizator GPS care transmite coordonatele înotătorului prin intermediul unei rețele de tip Lora (Internet of Things) către postul de salvamari în cazul în care acesta se află în pericol.
FutureKIT Bucureşti FutureKIT își propune să aducă împreună generația tânară, indiferent de localitatea de proveniență, de nivelul de experiență, de statutul social sau de etnie, în cadrul unei comunitați consolidate în jurul unui obiectiv comun, acela de a crea o rețea coezivă de viitori și de actuali tineri profesioniști.
Acvaponia Gura Humorului Acvaponia are la bază un procedeu simbiotic de creștere a plantelor și peștilor într-un sistem recirculant. Cele două componente vii ale sistemului își asigură una alteia mediul de viață ideal, curățându-și reciproc apa și susținându-și existența. Sistemul acvaponic nu depinde de mediu și clima, fiind amplasat în spații cu temperatură controlată și independente de sol.
Connectelle Bucureşti Aplicație de programări online pentru saloanele de frumusețe. Practic, clienții noștri sunt saloanele – lor le aducem mai multă vizibilitate, clienți, dar și un sistem de management mult mai bun al programărilor și al feedback-ului.
Localeasy Bucureşti LocalEasy este aplicația care te conectează la cele mai bune locuri de ieșit, în funcție de preferințele tale.
Find the Doc Sibiu Este o aplicație care îți dă posibilitatea de a cauta doctori din orice specializare pe o anumita zonă geografică și de a-ți face o programare. Mai conține o platformă de review-uri prin care pacienții pot descrie opinia lor despre doctori.
Sistem AeroPonic interdependent energetic Bacău Folosind grădini fără pământ (acvaponice, hidroponice, aeroponice) și sere, agricultura urbană, spațiile vacante și clădirile înalte, oamenilor li se dă posibilitatea de a avea acces la toate produsele acestora.
WeRecycle Cluj-Napoca Activitatea principală inițială a WeRecycle constă în preluarea materialelor reciclabile de la utilizatori și transportul acestora către centrele de colectare.
Design Interior Tematic Cluj-Napoca Servicii de consiliere pentru design interior și design de produs.
FoodHunt Bucureşti FoodHunt este o aplicație pe mobil care eficientizează procesul de achiziționare al produselor din supermarket. Această sortează ofertele tuturor magazinelor returnând prețul cel mai avantajos și cea mai apropiată locație. De asemenea oferă utilizatorului opțiunea de a comandă produsele de acasă sau de a ridica comandă direct de la locație, împachetată de reprezentanții FoodHunt.
ICAR ( Inovatie si Cercetare Aplicata in Romania) Bucureşti Rețea de inventatori descentralizată. Oferim soluții de finanțare, consiliere și expertiza tehnica de la egal la egal, conexiune industriala pentru implementare și laboratoare comunitare pentru prototipuri.
FarmVille in real world Bucureşti FarmVille in Real World este o metodă prin intermediul căreia pasionații de jocuri online cu spirit antreprenorial vor putea deveni manageri ai unei ferme reale. Fiecare jucător va investi o sumă de bani la propria alegere și își va gestiona banii așa cum dorește, la final putând obține profit dacă a acționat într-un mod matur, gestionânu-și eficient resursele.
Studio Interrobang Bucureşti Studio de analiză și vizualizare de date.
PETless Aqua Bucureşti Automate/dispersoare de apa preluată din rețeaua locală de distribuție și tratată cu ultraviolete pentru o calitate superioară la care se pot reumple recipientele de sticlă sau de plastic, în ideea eliminării cât mai multor recipiente de tip PET provenite din cumpărarea de apa îmbuteliată. Aceste aparate vor fi amplasate în puncte foarte intens tranzitate din oraș (ex. lângă Universitate) sau în diferite instituții (școli, spitale, primarii etc).
Teach Me In 10 Bârlad Ideea consta in sesiuni de mentorat face to face de 10 minute cu oricine vrea sa impartaseasca ceva la care se pricepe. Ideea vine din nevoia crescuta de a avea un model de la care sa invatam si cu care sa putem interactiona. Va exista o aplicatie de mobil/ platforma online cu profil de utilizator si un eventual abonament pentru a contacta oameni mai importanți.
Youniqueness – centru de stari de bine Suceava Centrul de stări de bine își propune sa fie o oază de relaxare în care oamenii să poată evada din agitația cotidiană și să se reconecteze la starea de vitalitate și pace interioară. Experiențele oferite stimulează toate simțurile prin îmbinarea armonioasă a tehnologiilor moderne de relaxare și antiaging cu interacțiunea umană.
Rento CarShare Arad O platformă online care să unească ofertă de mașini de rent-a-car de la companiile de dimensiuni mici și mijlocii. Cu ajutorul acestei platforme și aplicații mobile se va eficientizeza și automatizeza procesul de închiriere a mașinilor, utilizatorii având posibilitatea de a acordă feedback și review tranzacțiilor efectuate precum și de a ridica mașină închiriate folosind doar telefonul mobil.
eJoy Bucureşti eJoy este un bullet journal customizabil printr-o platformă online. Acesta conține diverse module (time management, personal development, calendar, daily moods, habbits, etc.) ce se pot construi în funcție de preferințele utilizatorilor. Jurnalul va fi printat și folosit în paralel cu o aplicație mobilă, ce se va sincroniza cu acesta. Prin aplicație, utilizatorii vor primi recomandări și notificări, în funcție de progres.