Așa că, gigantul american ne pune la dispoziție o grămadă de cursuri online gratuite. Unele dintre ele sunt destinate mai mult studenților sau absolvenților pe platforma Grow with Google. Altele ne învață să programăm sau cum să lucrăm cu anumite tehnologii.
Însă există și cursuri gratuite de la Google menite să-i ajute pe antreprenori șă-și dezvolte afacerile. De exemplu, despre cum să creeze un produs, cum să lanseze un startup sau să facă marketing. În cazul în care te interesează cursurile gratuite de la Google ca să-ți dezvolți business-ul, le găsești pe platforma Class Central (în acest moment sunt 118 cursuri disponibile). Cei de la Inc. au scris despre ele și am selectat și noi câteva resurse interesante puse la dispoziție de Google.
Cum să-ți lansezi startup-ul
Dacă ți-ai dorit mereu să lansezi un startup dar nu ai stiut cum să faci acest pas, acest curs te va ajuta să te organizezi mai bine și să-ți pui ideile în aplicare. Vei învăța cum să găsești mentori și colegi pentru a-ți face și o echipă, cum să faci rost de bani, dar și modele de pitch-uri ca să poți să începi să-ți prezinți afacerea în fața partenerilor, clienților și investitorilor. Acest curs durează cam 3 săptămâni, iar dacă ai nevoie de inspirație pentru idei de afaceri poți arunca un ochi pe acest material.
Monetizarea aplicațiilor
Cursul se adresează mai ales celor care vor să creeze aplicații mobile și au nevoie de ajutor pentru a înțelege și cum să facă bani din asta. Cei care urmează acest curs vor înțelege cum să ceară bani pentru lucruri pe care utilizatorii le așteaptă, tradițional, în mod gratuit. Cursul are o durată de 1 lună.
Product design
Crezi că ai o idee foarte bună pentru a dezvolta un produs? Acest curs te va ajuta să-ți rafinezi acea idee, cum să creezi design-ul și un prototip, dar și cum să iei legătura cu potențialii clienți sau să afli dacă produsul tău este viabil pentru a ajunge într-un marketplace. Urmând acest curs gratuit de la Google poți învăța cum să construiești un produs pe care-l vrea toată lumea.
Cum să-ți construiești un brand și o rețea pe LinkedIn
Dacă ești deja un profesionist în LinkedIn și știi să te folosești la maximum de ceea ce are de oferit această platformă, este posibil ca acest curs să nu mai fie chiar potrivit pentru tine. Însă dacă vrei să afli cum te poate ajuta LinkedIn să strângi o comunitate mai mare în jurul tău și, evident, al business-ului, cum să îți găsești conexiunile potrivite, ai putea urma și acest curs. Durează cam o săptămână și are o singură lecție.
Foto Credit: Ai825 / Depositphotos.com