Clădirea în care a funcționat Alcatel-Lucent și ulterior Nokia, situată în centrul Timișoarei, în imediata apropiere a City Business Centre are o suprafață închiriabilă de 11.000 metri pătrați distribuită pe patru etaje. Discuțiile și procesul de negociere au durat mai bine de 1 an, clădirea atrăgând interesul mai multor jucători majori din piață, inclusiv fondul de investiții Globalworth. Valoarea tranzacției a fost de 6.200.000 euro.
“Am lansat business-ul de distribuție IT în 2002 și am început primele achiziții imobiliare 10 ani mai târziu, în urma participării la o serie de cursuri de investiții în străinătate. Aceasta este însă prima noastră achiziție majoră, o clădire foarte cunoscută, prima clădire de birouri din Timisoara, emblematică pentru mediul corporatist din Timișoara, având un amplasament excelent în zona 0 a orașului, clădire care a găzduit mulți ani cea mai cunoscută multinațională din oraș. Suntem interesați în continuare de achiziții, căutăm clădiri cu potențial mare datorită amplasamentului foarte bun, fie în zona centrală, fie în apropierea unor hub-uri de business consacrate. Vizăm în general companii antreprenoriale care au nevoe de suprafețe mici de 30 – 300 mp și cărora le este foarte greu să accese spații de birouri moderne cu un amplasament foarte bun. Prețurile pe care le oferim sunt de 8 euro/metri pătrați pentru prima închiriere a spațiilor de birouri, în această zonă a Timișoarei prețurile se situează între 14 euro și 19 euro /metri pătrați. Țintim să atingem un grad de ocupare de 100% în următoarele 6 luni”, subliniază Dan Iliescu, CEO CIT Grup.
Din portofoliul CIT Grup mai face parte si o clădire de birouri de 2.400 metri pătrați cu un teren aferent de 6.000 metri pătrați, închiriată în totalitate, situată în zona Lipovei din Timișoara pe axa care leagă Dumbrăvița, cea mai mare zonă rezidențială a orașului legata de ansamblul Openville.
În 2017, CIT Grup a înregistrat venituri de peste 6 milioane de euro. Aproximativ 70% din venituri au fost asigurate de rețeaua proprie de distribuție de produse IT refurbished, care depășește 3.500 de distribuitori înregistrați. În același timp, 25% din cifra de afaceri a fost asigurată de vânzarea către segmentul B2B, iar diferența % de achizițiile făcute de persoane fizice.
CIT Grup, companie cu sediul în Timișoara specializată în distribuția de echipamente IT refurbished și o activitate de 16 ani, este jucătorul de pe piața de distribuție IT care a introdus conceptul refurbished în România. CIT Grup deține un magazin cu o suprafață de 450 metri pătrați în Timișoara și are în medie 100.000 de produse în stoc. Principalele zone de vânzare ale CIT Grup sunt București, Timișoara și Cluj-Napoca, dar și orașele mari din Moldova. 95% din produse sunt distribuite pe piața locală. Pe lista clienților CIT Grup se numără McDonald’s, Ericsson, Petrom, Fan Courier, Bricostore sau Aeroportul Traian Vuia din Timișoara.