Puteți urmări discuția cu Vlad Zamfir în videoul de mai sus sau puteți citi declarațiile lui mai jos. A înființat arena de airsoft acum 3 ani, la marginea Bucureștiului, pe centura Capitalei, în zona Glina. Acolo există două hărți, dintre care una imită în viața reală harta Fy Snow din Counter Strike.
Iată principalele sale declarații:
"În urmă cu ceva timp, cu 4-5 ani, am participat la câteva jocuri de Airsoft. Seamănă cu paintball, dar are bile de plastic. E un joc bazat pe onoare, pentru că la Airsoft loviturile nu se văd și fiecare jucător trebuie să recunoască loviturile și să se declare eliminat din joc."
"Se organizau doar jocuri în afara Bucureștiului. La ceva vreme după, am avut un vis, că joc Airsoft pe o hartă de Counter Strike. În copilărie am jucat destul de mult CS. Apoi am considerat că e cazul să mă apuc de un proiect care să ducă visul în realitate."
"Când am visat eu m-am gândit la harta de_dust2 din Counter Strike. Era o hartă destul de mare. Am vrut să văd costurile ei, dar depășeau cu mult bugetul pe care-l aveam. Am luat un teren pe care să începem construcțiile, după care s-au ivit anumite piedici. Am renunțat 6 luni și apoi am considerat că nu trebuie să fac o hartă atât de mare. Așa am testat piața. Am creat Fysnow, o hartă mai mică. Impactul a fost cel așteptat."
"Am construit de la zero. Am făcut screenshot-uri din joc și am reprodus harta exact așa cum e în joc. În afară sunt arene de Airosft, dar nu pe structura asta. Mulți folosesc paleți, cauciucuri, decoruri mai economice. Noi am vrut ca decorurile să fie solide."
"Am avut o investiție de 15.000 de euro. A trebuit să urmeze încă o hartă. Afacerea a pornit în urmă cu doi ani, în iunie-iulie. Până în momentul de față merge foarte bine. Perioada de vara e mai grea la noi, pentru că toată lumea e plecată în concediu. Sunt și mulți concurenți vara. Până în momentul de față am crescut pe partea de teambuilding și abonamente."
"Avem o bază de date de 70-80 de clienți pe abonamente. E suficient, pentru că se fac jocuri de 20 de oameni pe zi. Dacă am avea mai mulți ar fi mai complicat să-i primim. Ne bazăm pe evenimente și se pot împărți pe mai multe zile. Nu spunem grupurilor de persoane care vor să vină zilnic sau să vină direct la noi.
Sunt pachete de standard la teambuilding, pentru o zi de joc de 2-3 ore. Putem organiza și sub formă de turneu, pe mai multe zile."
"Am avut 600-700 de jucători în 2018. Vrem să mai facem o hartă care va implica Fysnow, dar total regândită. Următoarea hartă va fi făcută în maximum un an. A treia hartă va fi adăugată în 3 ani."
"E un business profitabil, dar implică foarte mult timp. Dacă-ți place ce faci, nu muncești o zi. Dacă-l iei în serios. Avantajul nostru e că nu avem nevoie de mulți angajați. Avem doar 5 angajați care coordonează jocurile. Principala hartă Fysnow este indoor, iar a doua hartă de la noi este în spațiu deschis. "